(…) Clivajul dintre profilul uman și cel real, întreținut de poziții nefirești ale mediului în care cresc și mă înalț, întrunește toate condițiile asemănării cu peisajul Zonei. Conștientizarea unei rutine intelectuale și academice care se perpetuează nestingherită și care alimentează rivalități este regiunea de manifestare a elevului, deocamdată privit separat de profilul său. Iar obișnuința și complacerile acestea, a căror finalitate știm cu împăcare că trebuie să fie zecele la bac, ori măcar o olimpiadă națională, sunt prilejul studierii unui indus fel de a privi unii spre alții: elevul de la mate-info către cel de la filologie și viceversa.contemporană extraordinar, în timp ce, în ultima bancă, un alt băiat sublinia cu nerv rânduri într-o carte fragilă, spre consternarea colegei de bancă: ea păstra cărțile nevătămate.

Numărul 22

din editorial

O tânără, cu capul ușor aplecat spre poală, cu cotul sprijinind banca și palma făcută așternut sub tâmplă, citea. Avea în mână un Marquez. Pe bancă să fi fost fie Mărturisiri și anateme, fie Pe culmile disperării, în orice caz, un volum semnat de Emil Cioran. Împrumutat de la colega din spate care, cu o pauză în urmă, terminase primul ei volum de Kafka, Castelul. Colegul din prima bancă încerca să le explice unor fete din clasa alăturată cum descoperise un volum de poezie contemporană extraordinar, în timp ce, în ultima bancă, un alt băiat sublinia cu nerv rânduri într-o carte fragilă, spre consternarea colegei de bancă: ea păstra cărțile nevătămate.

Numărul 21

din editorial

Câte două-trei romane (super)comerciale pe an (în cel mai bun caz, pe semestru) și mă pot numi cititoare. Din când în când, niște titluri alese la întâmplare din listele cu recomandări pertinente. A prezenta lecturile înseamnă a relata o înșiruire de evenimente aproape cursivă, de fiecare dată la fel de surprinsă de poveste, căreia îi rămân (și care îmi rămâne) mereu străină. O atitudine aproape glacială față de orice roman, care nu m-a lăsat să ajung niciodată în interior: până la urmă, un raft de cărți din care nu am încercat să înțeleg nimic și încă pe atâtea din care am înțeles tot și care nu spuneau nimic.

Numărul 20

din editorial

A student’s school year revolves around two key moments: the 15th of September and the 15th of June. The first one brings a taste of melancholy, the student feels as if he indeed misses his classmates and maybe some of his teachers too, but not that much. However, the feeling begins to fade after the first week of waking up at 6:30 in the morning and completely disappears after the first tests. The student starts thinking about that second key moment as early as Easter holiday, just when the weather is great for taking walks in the evening and spending time with friends in pubs, but there’s no time for such things as the student has to fix his grades, because he wants to have a great summer, go to festivals or even to the seaside. Still, these things need to be approved by his sponsors who have expectations from him and want to see that ”their hard work was worth it”.

Issue #19 - english

special edition for FILIT

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

Numărul 19 - română

ediție specială FILIT

„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

În lumea femeilor: Puterea, de Naomi Alderman

Atunci când am în sfârșit timp liber și încerc să îmi aleg o carte, aproape niciodată nu mă gândesc la literatura științifico-fantastică. Însă dacă pe raft mă așteaptă un roman primit de la un prieten, îl voi citi indiferent de specia literară. Îmi place să văd în cărțile primite cadou o experiență de autocunoaștere: mă apropii de ele crezând că…

Strigătul mut care răsună chiar lângă tine: Acum nici tăcerea nu-ți mai aparține, de Asli Erdogan

Trasarea conflictelor armate e poate agreabil de făcut pe hârtie, ca într-un joc uneori sadic al unui copil, dar relocarea acestora în planul realității necesită depozitarea undeva departe a bagajelor mai mult sau mai puțin încă pline de valori umane. Momentul în care armele încep să vorbească mai mult decât orice sau oricine altcineva e cel în care planul secund…

Zidul Berlinului se ridică (de) pe băncile școlii

Prima teză din lunga istorie a tezelor școlare ne-a învățat să construim un paravan din ghiozdane ca embargo al cooperării între colegii de bancă. Ridicat  pe mijlocul pupitrului, Zidul Berlinului era o perdeluță pe lângă zgârie-norii care creșteau pe băncile noastre pentru a satisface gusturile arhitecturale ale profesorului nostru de matematică. Așezam rucsacii cu precizia cuvintelor dintr-un haiku, îndopându-le burțile cu…

Breaking the waves: Între pasiunea subiectivă și incertitudinea obiectivă

Individul! Cu această categorie începe și se încheie creștinismul. Dacă ar fi posibil să se suprime individul și personalitatea, creștinismul ar fi distrus. Dumnezeu nu intervine în masă. (Søren Kierkegaard – Sau-sau) Într-un sat scoțian izolat al anilor ‘70, populat de o comunitate închisă și puternic marcată de influența bisericii, tânăra Bess McNeill se căsătorește cu un străin, Jan Nyman, care…

Literatura și rolul ei social (ancheta revistei Alecart 23, partea a II-a)

Trebuie și poate literatura sau – la un nivel mai general – arta contemporană să se implice în rezolvarea unor probleme sociale (de la cele de mediu până la dezechilibre la nivel socio-politic)? Cum? Au răspuns: Iulian Ciocan (R.Moldova), Liliana Corobca (R. Moldova), Viviana Gheorghian, Antonio Patraș, Cătălin Pavel, Alexandru Vakulovski (R. Moldova), Radu Vancu. „Asta e treaba artistului în…

Literatura și rolul ei social (ancheta revistei Alecart 23, partea I)

Trebuie și poate literatura sau – la un nivel mai general – arta contemporană să se implice în rezolvarea unor probleme sociale (de la cele de mediu până la dezechilibre la nivel socio-politic)? Cum? Au răspuns: Iulian Ciocan (R.Moldova), Liliana Corobca (R. Moldova), Viviana Gheorghian, Antonio Patraș, Cătălin Pavel, Alexandru Vakulovski (R. Moldova), Radu Vancu. „Literatura ne învață să fim…

Scrisoare de la frontiera texană

Triburile indiene americane (astăzi au rămas în jur de 36 triburi distincte) din zona de frontieră California/Arizona/New Mexico/Texas numesc granița între Mexic și Statele Unite „linia imaginară”. Din păcate, o mare parte din această linie nu e doar un produs al imaginației: este un gard înalt de metal, spre care președintele actual al Americii trimite tot mai mulți bani ca…

Robert Șerban: „Eu scriu pentru mine și, uneori, public pentru cititori.” (interviu)

Ultimul volum de poezie al dvs., Tehnici de camuflaj, are un caracter unitar pronunțat. A fost gândit așa sau acest aspect a venit de la sine? Caracterul unitar, dacă este, iată, sesizat, al Tehnicilor…, vine, cred, din faptul că poeziile dintre coperte s-au născut într-un interval relativ scurt de timp, cam de trei ani. A fost o perioadă în care…

Dumitru Crudu: „Noi suntem poveștile pe care ni le spun părinții noștri.”

Ultimul roman al dumneavoastră pare a fi înțesat de referințe autobiografice ficționalizate. Care este raportul dintre ficționalitate și realitățile personale, așa cum au fost trăite în Flutura, în Chișinău sau în Tbilisi, în Moldova și în România postbelice și din perioada de tranziție? D.C.: Cu toate că noul meu roman meu pare a fi înțesat de referințe autobiografice, în realitate…

„Poets in Transylvania”, ziua a 2-a

Pentru ALECART, ziua a doua a festivalului a început cu o privire (din păcate fugitivă, dar pătrunzătoare), aruncată în oglinda valorilor aduse în viața tinerilor de mentori care îndrăgesc literatura și frumosul din oameni, la Liceul Teoretic „Constantin Noica”; am intrat într-o sală de clasă cum nu am mai văzut: pereții tapetați cu versuri, volume, reviste literare, planșe și proiecte…

Poets in Transylvania, Ziua I a Festivalului Internațional de Poezie de la Sibiu

Generozitatea oamenilor este generozitatea poeziei și viceversa, într-o relație strânsă și modelatoare care se aciuează în sine și se relaxează peste noi, viu-plutitor, de fiecare dată când cercurile prieteniei pe care le naște devin din ce în ce mai largi, imponderabile și calde, ca noaptea aceasta la Sibiu care ne-a găsit, pe mine și pe Andrada, mult mai aproape de…