Atunci când războiul produce o penurie de personaje principale devenim personaje secundare în propriile vieți.
În această povestire aproape că nu există nici personaje principale și nici confruntări dramatice, întrucât toți cei pomeniți aici sunt niște amărâți, sătui de tot și de toate, niște sărmane jucării apatice, manevrate de forțe uriașe. La urma urmelor, una dintre principalele consecințe ale războiului este aceea că oamenilor li se taie elanul de-a mai deveni personaje principale. Dar în clipa aceea, bătrânul Derby devenise un asemenea personaj.
Romanul lui Kurt Vonnegut construiește o lume în care omul nu este decât o jucărie a destinului, liberul arbitru fiind anulat. Billy Pilgrim („pilgrim” înseamnă în engleză „pelerin”) nu se află într-o călătorie care să aibă un traseu și o destinație bine definite sau care să conducă la mântuire, așa cum ar sugera numele său. În schimb, acesta va asista la un spectacol grotesc oferit de umanitatea care se află într-o profundă criză, ororile războiului conducând spre concluzia că ființa umană nu are niciun control asupra destinului său guvernat de forțe sociale, economice, culturale și politice dificil sau chiar imposibil de înțeles în totalitate. Astfel, toate poveștile de vitejie sau de lașitate sunt golite de orice sens, protagoniștii, fie aceștia eroi neînfricați gata să se sacrifice în numele unor idealuri sau inocenți prizonieri ai unei sorți nefavorabile, neacționând în baza propriei voințe, ci doar urmând un drum care le-a fost predestinat sau pe care ajung din pură întâmplare.
Billy luptă alături de armata Statelor Unite ale Americii pe frontul european al celui de-al Doilea Război Mondial, asistând la nesfârșite acte de cruzime și la moartea a numeroși camarazi, suferind astfel traume care se vor manifesta mai târziu. După război, el pretinde că a dobândit capacitatea de a călători în timp atunci când își dorește și că a fost răpit de niște extratereștri care văd trecutul, prezentul și viitorul ca fiind un tot unitar, trei spații care există concomitent și care astfel transformă moartea doar într-un stadiu neplăcut și ușor de ignorat al individului:
– Astăzi da. Însă în alte zile avem și noi războaiele la fel de crâncene ca acelea pe care le-ați văzut sau despre care ați citit. Iar noi nu putem interveni cu nimic, prin urmare pur și simplu refuzăm să le privim. Le ignorăm total. Ne petrecem eternitatea contemplând momentele plăcute – ca de pildă astăzi, aici, la grădina zoologică. Nu-i ăsta un moment plăcut?.
Faptul că cele trei dimensiuni temporale există simultan anulează, de asemenea, liberul arbitru în viziunea extratereștrilor, punct de vedere pe care tânărul soldat îl va adopta. Este ambiguu dacă noile abilități ale lui Billy sunt reale sau doar urmări ale gravelor traume suferite, cititorul rămânând să exploreze singur această dilemă. În schimb, Billy a fost forțat de experiențele neplăcute prin care a trecut în timpul războiului să adopte această perspectivă asupra destinului, timpului și morții. El, cel care în multe situații a fost singurul sau unul dintre puținii supraviețuitori, este forțat de regretul cauzat de moartea prietenilor și de vinovăția resimțită din cauza faptului că nu se considera demn să rămână în viață în timp ce toți cei din jurul său au trecut în neființă să adopte viziunea acelei rase nepământene cum toate clipele există concomitent, că acestea nu pot fi influențate de acțiunile noastre, că omul are un destin ce nu poate fi evitat, că tot ce întâmplă trebuie să se întâmple. Acestea sunt încercările disperate ale unui om chinuit de întrebarea „De ce doar eu am supraviețuit?” de a se absolvi de vină prin gândul că supraviețuirea sa era inevitabilă deoarece așa a trebuit să fie:
– Asta nu v-ar putea-o explica decât tot un pământean. Pământenii sunt maeștri în explicații. Ei explică de ce un anume eveniment e structurat așa cum este și spun cum se poate ajunge la alte evenimente sau cum pot fi ele evitate. Eu sunt tralfamadorian și văd timpul în totalitatea lui, așa cum ar vedea cineva straturile geologice pe un perete din Munții Stâncoși. Totalitatea timpului trebuie luată ca atare. Ea nu se schimbă, nu se supune nici avertismentelor și nici explicațiilor. Ea pur și simplu există. Luați-o moment cu moment și veți constata că, așa cum v-am spus, noi toți nu suntem decât niște insecte prinse în chihlimbar.
Dilema „De ce am trecut prin așa ceva?” își găsește astfel un răspuns satisfăcător pentru omul atât înfuriat, cât și cutremurat de perturbarea cursului firesc al vieții, modificare ce pare mereu arbitrară. Astfel, Billy, fie că dezvoltă cu adevărat sau nu abilitatea de a se elibera de constrângerile timpului și de a experimenta momente ale existenței sale în orice ordine își dorește, fie că a fost răpit sau nu de tralfamadorieni este nevoit să adopte viziunea extratereștrilor pentru a se putea lupta cu propriile traume. Indiferent dacă acceptăm că este vorba despre experiențele supranaturale sunt totul nu este altceva decât o fantezie, convingerile pe care le dobândește Billy nu exclud îndoiala și sentimentul acut de vinovăție. Întregul spațiu fantastic în care călătorește americanul pare să reflecte dorințele sale sau să oglindească traumele suferite în realitate, misterul nefăcând altceva decât să accentueze dimensiunea problematizantă a romanului. În universul construit de Vonnegut, războiul, dar și alte catastrofe și momente de criză forțează omul să creadă că liberul său arbitru este inexistent, aspect care menține status-quo-ul social dorit de elitele conducătoare ce forțează populații întregi să-și abandoneze modul de viață obișnuit și să participe la aventuri sinucigașe pe care acestea nu și le-au dorit:
-După părerea mea, veți fi foarte curând nevoiți să inventați o groază de minciuni noi și frumoase, pentru că altfel oamenii pur și simplu nu vor mai voi să trăiască.
Explorarea dilemei libertății de a alege în momente de criză transformă acest roman într-unul de o extremă actualitate în contextul în care în ultimii ani oamenii (și mai ales cei din lumea occidentală) au părut să realizeze că trăiesc într-o istorie aflată în desfășurare și nu într-un „final” fericit al catastrofelor, unul marcat de pace, democrație și prosperitate, un timp în care am fi în sfârșit liberi să ne construim un traseu propriu în viață. Tulburător, întunecat, profund reflexiv, Abatorul 5 ne amintește că există un mecanism uriaș în care viețile ne devin captive:
Printre lucrurile pe care Billy Pilgrim nu le putea schimba se numărau trecutul, prezentul și viitorul.
*Rareș Buga este elev în clasa a 12-a, filo, la Colegiul Național Iași.
Grafică: Radu Carnariu
