Ascultătorul bun este cel care, ascultând, devine o punte între trecutul ascultat și prezent. – Narine Abgarian
Odată ce ieși din sala Casei Pogor în care iau naștere povești tămăduitoare, ai impresia că timpul este un impediment ce se înverșunează împotriva dorinței și posibilității tale de a rămâne în lumea propusă de cărți importante și tulburătoare. Niciun moment dintre cele situate în afara întâlnirilor din cadrul Filit-ului nu-ți mai aduce parcă zâmbete la fel de autentice ca cele provocate de cuvintele autorilor invitați cu care ai avut ocazia să dialoghezi pentru două ore, regăsind, astfel, o parte din tine, dar și o parte din ceea ce este viu și autentic în universul propus de fiecare scriitor. În acest timp privilegiat te învălui treptat în ipostaza a trei entități ce conferă frumusețe poveștilor – mai întâi trăiești, apoi povestești și asculți din nou, exact ca în basmele armenești.
Astăzi, în a doua zi de FILIT, la Întâlnirile ALECART, ne-am continuat povestea și am trăit, am povestit și am ascultat, de data aceasta alături de Narine Abgarian și de Manuel Vilas, fiind înălțați (Literatura ne ridică pe toți undeva sus – Manuel Vilas) de emoția ce a apropiat peste 150 de oameni într-o sală care părea, brusc, mult prea neîncăpătoare.
O armă bună pentru ca viața să nu te lovească este să-ți vorbești bine limba. Este important să ai cu tine cuvintele necesare și ironia pentru a putea înfrunta viața. – Manuel Vilas
Manuel Vilas a surprins și a încântat publicul încă din momentul în care a rostit primul cuvânt – un călduros salut spaniol prin care ne-a cucerit și ne-a transmis că următoarele două ore nu vor fi învăluite în tristețe, ci se vor topi în plimbări printre amintiri, culori și lumină. O promisiune care s-a împlinit. Autorul unei cărți în care suferința și doliul devin sursa unei descoperiri a frumuseții uitate a făcut publicul să se bucure, a intrat în sufletele tinerilor alecartieni – prin care acesta a văzut și vede viitorul – și a vorbit despre frumusețea lucrurilor simple ce pot aduce fericire oricui privește curat, în modul cel mai simplu, către lumea și oamenii din jur. De fapt, Manuel Vilas nu a făcut decât să-și evoce trecutul și să ne ia și pe noi printre amintirile sale, învățându-ne că ce este important e să privim viața în culori, nu în nuanțe de alb-negru.
Sub privirea noastră, orice poate deveni frumusețe. – Manuel Vilas
Întrebat de ce a ales galbenul pentru a descrie suferința în cartea sa, În toate a fost frumusețe, Vilas ne-a prezentat percepția sa asupra culorii aparent vesele care este galbenul și ne-a condus într-o călătorie în care am descoperit alte valențe ale acestei nuanțe deschise. De la paginile îngălbenite ale cărților ce i-au insuflat lui Vilas ideea trecerii timpului, până la muzicalitate termenului spaniol (amarillo) și fredonarea (!) cântecului ,,Yellow Submarine” al celor de la Beatles, scriitorul ne-a divulgat doar o mică, dar atât de seducătoare parte din felul în care el reușește să vadă frumusețea chiar și acolo unde pare că ea nu există: Ar trebui să avem o privire curată. Eu îmi petrec ziua privind lucruri. Ar trebui să reîncepem să revedem lucrurile, să ne uităm cu atenție la ele. Pur și simplu, asta înseamnă să te interesezi de ceea ce vezi, să ieși din tine însuți și să privești cu atenție tot ce e in jurul tău.
Fotografiile sunt lumină. Și ce este lumina? Un întreg mister. Un mister care ține oamenii ca pe niște sclavi ai timpului. – Manuel Vilas
Alături de Manuel Vilas ne-am plimbat prin trecut cu melancolia specifică omului împăcat, care nu mai simte nici regret și nici tristețe, ci doar dragoste. El ne-a povestit despre iubirea pentru părinții săi, despre conservarea și infuzarea autenticității unei amintiri în paginile unei cărți și despre importanța cuvântului în istoria ființei umane.
Dacă în viața ta se închide o ușă, este important să cauți o următoare ușă deschisă și să nu aștepți în fața celor închise. – Narine Abgarian
Narine Abgarian, născătoarea unei povești despre frumusețea poveștilor, a reușit, la rândul ei, să ne mângâie sufletele cu speranță și discretă bucurie, istorisind despre esența unui popor și despre credința în bine. Țesând din vorbe faldurile unor povești cu arome de demult, ea a adus printre noi amintiri calde și reflexii ale trecutului, a vorbit despre Armenia care este Maranul din romanul dumneaei, despre chipul și istoriile din casa bunicilor, despre primul volum pe care l-a citit la cinci ani, când a fost surprinsă privind imaginea unui cadavru, despre momente dificile care pot fi depășite doar dacă nu îți pierzi speranța în viață. Narine ne-a purtat fie pe tărâmurile Armeniei în care viața dansează mereu cu moartea în ritmurile unui cântec al împăcării, fie prin micile universuri ale amintirilor desprinse dintr-o bibliotecă în care este imposibil să găsești romanul Anna Karenina (La 22 de ani, mi-am spus că Tolstoi nu înțelege nimic din sufletul femeilor, însă același Tolstoi, când a încheiat Anna Karenina, a fost surprins de către slujitorii din conacul său de la țară plângând și spunând: A murit Anna!) sau dintr-un cimitir în care viii încearcă să expedieze obiecte celor de pe lumea cealaltă: o pereche de pantofi, ca în romanul domniei sale, o mașină de cusut.
Să crezi în bine nu este ușor în lumea de astăzi. Speranța este singura garanție că viața continuă și va continua. De aceea, să crezi în bine este obligatoriu, deoarece suntem ființe umane și numai ființa umană are această capacitate de a avea speranță și de a crede în bine. – Narine Abgarian
În dialogul roditor cu Narine Abgarian și Manuel Vilas, fiecare dintre noi a purtat pe rând cu sine adevărul celui ce a văzut, al celui ce a povestit și al celui ce a ascultat. Ba chiar în fața noastră și a autorilor, trei mere au așteptat să fie împărțite simbolic tuturor celor din sală la finalul poveștii, moment în care rolurile s-au inversat și noi, cititorii, am fost provocați să răspundem unei întrebări adresate de invitați.
Cu siguranță, povestea întâlnirii de astăzi nu ar fi fost la fel de vie și de tulburătoare fără momentele în care Andrada Strugaru și Amalia Carciuc, colegele noastre mai mari, acum studente, ne-au făcut să ne înfiorăm retrăind emoția întâlnirii cu universul romanului lui Narine Abgarian, Din cer au căzut trei mere și cu cel al volumului lui Manuel Vilas, În toate a fost frumusețe.
Cu siguranță, nu am fi intrat atât de repede în atmosfera plină de vrajă a poveștilor de viață ale celor doi invitați fără sonoritățile cvartetului de flaut format din doamnele profesor Mihaela Popa și Paula Rusu și din elevele Codrina Anghelinei și Kalypso Wavre, de la Colegul Național de Artă „Octav Băncilă”, Iași.
La final, am simțit cu toții că momentul jocului nostru secret printre amintiri și speranțe a luat sfârșit și a rămas „captiv” într-o fotografie pe care o vom privi cu drag peste ani, amintindu-ne să sperăm și să rămânem frumoși și tineri prin aduceri aminte.
*Maria Roșca, redactor Alecart, este elevă în clasa a IX-a, mate-info, la Colegiul Național Iași.
