Dragostea te poate nimici, pe când banii te pot înălța și ajuta să-ți îndeplinești misiunea pe pământ.
În încercarea de a nimeri dragostea și fericirea la ruleta vieții, destinul se joacă adeseori cu omul și, la fel ca în teatru, îi oferă roluri diferite pe care să le interpreteze cu toată ființa. Spectacolul pregătit cu mult suflet de actorii ce devin una cu personajele se transformă în fața spectatorilor într-o antologie a valorilor umane, o antologie a piedicilor firești ce ne îndepărtează de liniștea finală la care tânjim și, nu în ultimul rând, o antologie a omului și a confruntărilor cu tot ceea ce dă sens ființei acestuia. Spectacolul semnat de Emil Gaju, Achit în avans, este o astfel de antologie care pune în prim-plan fragilitatea ființei în luptele sale, rătăcirile care adeseori se transformă în eșecuri și fisurile existenței printre care îți poți pierde propria persoană. Întregul spectacol pare lipsit de dramatismul jocului „actoricesc”, dialogurile atât de autentice și de actuale ale piesei dând impresia s-a decupat o zi din viața desfășurată în spatele scenei a unor actori și aceasta a fost „montată” în fața spectatorilor, inserând adevăruri brutale și necosmetizate ale lumii în care trăim. Astfel, dragostea, trădarea, patima meseriei și dorința de a avea cât mai mulți bani nu sunt doar niște motive teatrale care construiesc fundalul neliniștit al unei piese de teatru, ci pilonii oricărui suflet care încearcă să nimerească iubirea în marea ruletă a vieții.
Nu ne-am cunoscut în pat, ci la teatru.
Reprezentația după piesa Nadejdei Ptușkina, în regia lui Emil Gaju, se deschide curat, aproape banal: doi oameni ajunși la 50 de ani își încep ziua în camera unui apartament, după o noapte în care s-au pierdut în dezumanizarea provocată de viciu și au picat în brațele celui care poate purta în sine medicamentul vindecător ce să le aducă idealul mai aproape. Trezindu-se în același pat, actorii Mihail Alexandrovici și Olimpiada Nikolaevna își poartă în suflet propriile dorințe de care se vor simți cu un pas mai aproape în momentul în care intră în jocul valorilor umane ce sunt înșelate de iluzia apropierii de ideal. În acest joc, Mihail își trădează fidelitatea față de Polina, soția sa, și cade în capcana Olimpiadei care, odată cu terminarea ritualului oricărei dimineți, îi mărturisește bărbatului pe care îl are în sfârșit lângă ea că îl iubește de 31 de ani (Oricine și-ar pierde mințile 31 de ani să iubească același bărbat. Ai nevoie de o răbdare titanică). Astfel, tensiunea spectaculoasă a piesei începe cu o propunere neobișnuită, ce va schimba destinul unor suflete strâns legate, în momentul în care Olimpiada îi cere lui Mihail să-i fie soț pentru un an în schimbul a un milion de dolari, totul achitat în avans. Liniștea din camera lui Mihail și a Polinei este invadată de o dragoste ce vrea să fie cumpărată, de pendulările indecise între rațiune și simțire, de afrodisiacul imbatabil, banii, și de achitarea în avans care ține acum atârnate trei destine. Răspunsul pe care ar trebui să-l ofere Mihail pare simplu – chiar și pentru el, întrucât dragostea nu poate fi cumpărată, iar inima sa, ce bate numai pentru Polina, știe că de la vis la realitate e o cale lungă. Cu toate acestea, rațiunea îi este tulburată în momentul în care gândul la bani și la infinitele posibilități pe care ar putea aceștia să i le ofere pune stăpânire pe el. Afrodiziacul necurat, dar deosebit de puternic îl face să se apropie de visul său, cel de a deține propriul teatru, prețul sufletului său obosit părând acum unul neînsemnat (Am să vă vând obositul meu suflet. Luați-mă și dați-mi teatrul meu în schimb.). Ba chiar mai mult, Olimpiada, numită de Polina Satana în momentul în care aceasta îi găsește pe cei doi în pat, îi hrănește iluzia lui Mihail că dragostea lor va putea fi ticluită de fiecare apropiere trăită în anul de zile cumpărat, chiar dacă la început nici nu ar exista, căci, până la urmă, pentru bani, omul poate să învețe și să iubească.
Și eu mi-am vândut sufletul acestui monstru: teatru. Și cu ce m-am ales în schimb…?
Apariția Polinei în scenă în momentul în care Mihail este hotărât să-și vândă sufletul a păcălit spectatorii că marea actriță ar putea să-și salveze soțul, amintindu-i, prin suferința femeii înșelate, că ceea ce face este greșit. Cu toate acestea, înotând prin sentimentele aprige de gelozie, furie și suferință, Polina cade pradă aceluiași joc al banilor, găsindu-și liniștea în propunerea Olimpiadei de a-i oferi o sumă suficient de mare pentru a cumpăra un apartament pentru fata ei. Blestemul care plutește în cameră pune stăpânire pe sufletul ei și o apropie de cel al Olimpiadei, provocând-o astfel să îi imite costumația, întrucât banii pentru apartament nu ar fi suficienți pentru a-i potoli neliniștea. După apropierea lor în valori și înfățișare, cele două femei devin una – aliate în momentul în care apărea naiva și tânăra Natusea, cea pe care Mihail spune că o iubește cu adevărat, dar care vine să-l anunțe pe acesta că alesul inimii ei nu este el. Cu aceeași armă liniștitoare, Olimpiada o izgonește pe fata ce, cu tinerețea ei fragedă, acceptă imediat banii și îi lasă pe cei trei în apartamentul unde fiecare trebuie să-și aleagă destinul sau să rămână în propria piesă de teatru în care să-și poarte crucea și să-și păstreze credința. Pentru Mihail, semnarea contractului Olimpiadei ar însemna să joace în viață și să trăiască în teatru, teatrul pe care și l-a dorit întotdeauna, teatrul unde ar vrea să o aibă în continuare pe Polina aproape. Dorința lui Mihail trezește în Polina înțelegerea că toată viața și-a vândut sufletul teatrului, pierzându-se astfel pe sine în gloria îmbătătoare și în personajele ce au îndepărtat-o de propriul suflet și de dragostea ratată față de familie.
Astfel, mașinăria de sentimente și rătăciri pusă în scenă de Emil Gaju se încheie cu întoarcerea personajelor la sine, după dezumanizarea sub puterea nelimitată a banilor și a jocurilor de noroc ale vieții. Achit în avans este o impresionantă alegorie a sufletelor ce, încercând să găsească liniștea absolută și fericirea, cad pradă viciilor ce le îndepărtează ființa de locul și rostul lor. Mihail caută puterea în a deține un teatru, dar ajunge să fie păcălit de aparenta măreție a banilor, Olimpiada își dorește să-și întregească dragostea de trei decenii, dar își pierde sentimentele în propria cruzime, Natusea rătăcește după un loc al său, dar nu face decât să-și piardă încrederea în propria persoană, iar Polina, personajul care m-a impresionat în cea mai mare măsură, se pierde în pseudo-măreția și împlinirea oferite de gloria numelui de artist, dar își înlătură bucată cu bucată inima.
Împrumutând din spiritul teatrului lui Cehov, Nadejda Ptușkina prezintă o poveste despre destin, încercări și eșecuri, dragoste și trădări, patos al teatrului și puterea banilor de a cumpăra orice, clădind astfel un univers credibil al adevărurilor unor suflete orbite de idealuri șterse, iar Emil Gaju și actorii Naționalului ieșean păstrează tensiunea și adevărul uman, redându-le cu o mare precizie și naturalețe. Pentru o seară, pe scena Sălii „Teofil Vâlcu”, comedia tragică a unei vieți a fost sinceră și plină de frumusețe – fie ea chiar și rodul unei propuneri: aceea de a achita în avans.
Cu ocazia acestui eveniment, echipa Teatrului Național Iași aniversează, în avanpremieră, cei 50 de ani pe care actrița Doina Deleanu, societar al instituției ieșene de teatru, i-a dedicat scenei; o carieră exemplară, cu peste 150 de roluri jucate și trăite cu intensitate. „Preaplinul din tine freamătă. Simți că mai sunt multe, multe Personaje, ca o armată de năluci, care așteaptă un trup, o viață. Surpriza întâlnirii cu ele, descoperirea lor, acționează asupra ta ca un narcotic. Vrei sa nu se mai sfârșească!” (Doina Deleanu)
* Maria Roșca, redactor Alecart, este elevă în clasa a X-a, mate-info, la Colegiul Național Iași. Maria a obținut în anul școlar precedent Premiul al III-lea la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română și calificarea la faza națională a Olimpiade de Cultură și Spiritualitate și a prezentat public un volum la Întâlnirile ALECART la FILIT.
Foto: Bogdan Artene
