cu playlistul celor de la Måneskin răsunând la maxim în căști în timp ce mă întorc acasă după o seară cu prietenii în oraș, versurile volumului de poezie adevăratul băiat de aur amplifică senzația găunoasă că lumea e un amestec făcut parcă de mine. un amestec din goluri care se repetă în structura zilei, trupuri tinere ce nu-și găsesc locul, figurine origami, sprayuri morfinomimetice mozaicuri din bucăţi grosolane de gresie fluturi avioane abstracţiuni în zigzag televizoare unde cerebrale mese zoioase ventilatoare obsesiv-compulsive. fiindcă Andrei Dósa asamblează un amestec de viață în care suntem reduși la identitățile noastre minime și aruncați într-un spectacol al derizoriului propriu (poate că e jocul scaunele muzicale dar nu sunt scaune nu-s copii), un amestec hiperactiv de umbre și de lumini haotice ce își vor stabiliza treptat pulsul (în mintea mea e treasure hunt), un party obosit de la care te abții să nu pleci mai devreme pentru că e tinereţea asta de care tragem să dea randament maxim în nebunia noastră calculată, rece.
Ridin’ high, when I was king/I played it hard and fast, ‘cause I had everything/I walked away, but you warned me then/But easy come and easy go/And it would end
poezia lui Andrei Dósa este o poezie de o precizie și de o acuratețe aproape metalică, o poezie care nu uită și nu iartă. o poezie care te lovește exact în moalele capului. o poezie de care nu știai că ai nevoie ca să-ți revii măcar parțial din mahmureală și să vezi toată mizeria care te înconjoară. nu să vrei să o cureți, e inutil, nu mai are relevanță. dar trezește-te și uită-te la mizerie. căci al tău este dedemanul șantierul și munţii de moloz Amin. versuri care ne transformă pe toți în muppets ridicole (e și ridicol e și frumos e o catastrofă media) ce se închină mecanic (I’m beggin’, beggin’ you) aceleiași realități pe care o sfidează în scurtele și rarele momente de minimă luciditate (Only then can I begin to live again). momentele în care descompun binele în intensitate și cantitate & în iconiţe exilez răul sunt momentele în care mă (te) apasă senzaţia de certitudine cât de cât că vom fi aici și peste 20 și peste 30 de ani și cât de mult se vor mai diversifica până atunci firele ce ne leagă de lume. sunt momentele care aduc cu sine conștiința zădărniciei unei apocalipse (și până la urmă focul ne va mistui și pe noi ne va despărţi în particule de fum și ceaţă care să hrănească viitoarele seminţii).
uneori mi-e ușor să vorbesc cu dumnezeu pentru că amândoi suntem incoerenţi pentru că amândoi suntem occidentali
ființa poetică în volumul adevăratul băiat de aur este o ființă dezarticulată care ia în stăpânire orgolioasă un spațiu ce i se refuză constant, ahtiat de preaplin (în catedrala gotică lumini și orgă ca pe vremuri când omul era mic și ușor de copleșit), preazgomotos (corpul tău strigă da corpul tău n-are strategie corpul tău transmite atenţie pericol de rateu), preamurdar (e party și nimic palpabil,/nimic de palpat în faţa oglinzii), preatehnic (oameni cu șanse zero de a-și aduce aminte altceva decât nevoia de a înregistra răcoarea nopţii pișcându-le ochii bulbucaţi), preaizolat (continuam să mă simt la periferia grupului realizam că nu rentează să ţin pasul). și nu-ți mai rămâne nimic de făcut decât să aștepți. un semn. o condamnare. o șansă de salvare care nu va mai veni. sau o copie prăfuită a înregistrării propriei vieți ieftine și banale de care oricum nimeni nu-și va aminti. așteaptă cuminte, vei fi recompensat la sfârșit cu un os.
cineva stabilește din setări nivelul de reproșuri când faci asta cu mâna ta n-ai cum să ai remușcări
dacă în chef ieftin și unite d’habitation am avut impresia unui conglomerat de stări ambigui, de la cinism (mi-am biciuit trupul am sacrificat/ toate resursele pe dopamină) sau repulsie la profund dezinteres (e primăvară/ pisicile se bat în copaci/ csf n-ai csf), poetul în care se războiesc pateticul (pentru a trece fluid și pașnic în/ pentru a trece fluid și pașnic în/ a trece în/ a trece în/ nirvana și urmașii/ post-grunge subtilităţi ritmate o doamne) și sarcasticul (în drum spre casă o să vrei minieclere) recurge în ultima speță la o firească decantare a zilelor astea identice. la o dăruire totală zeilor adrenalinei. ca atunci când mustește harbuzul pe asfaltul încins al zilelor de vară letargică. și nevoia de a mă reconecta mereu la lupta pentru supravieţuire e aproape candidă. de o blândețe fake și kitchoasă. dar trainică. fiindcă Andrei Dósa instaurează în ultima parte fragilul calm de după furtună. și ne pregătește de următoarea. mai agresivă. pentru că trebuie o doză de nebunie să crezi că mântuirea e mai mult decât o treabă de mântuială.
*Andrei Dosa este unul dintre poeții invitați la Festivalul Internațional „Poezia e la Bistrița” (15-18 iulie 2021) al cărui program poate fi consultat AICI.
(Mălina Turtureanu, redactor Alecart, proaspăt absolventă a Colegiului Național Iași cu o medie f. mare la bac. În cel mai recent număr Alecart -iunie, 2021, Mălina semnează cronici de carte și publică poezii)
Foto: Andrei RUSU
