Portretul omului atemporal. Adrian G. Romila și efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe

Am încercat să strâng în acest volum doar eseurile care mă reprezintă cel mai bine, doar pe cele care mi s-au părut că au rezistat timpului.

Acest nou volum al lui Adrian G. Romila (a cărui semnătură ne-a devenit familiară după Zeppelin și Apocalipsis, romane apărute la editura Polirom) e o carte hibridă, o suită de mărturii, eseuri filosofice și psihologice, reflecții despre rolul literaturii contemporane în arta modernă, amintiri, anchete, dialoguri avute cu apropiați din viața culturală, invocări ale unor importante personalități & lucrările lor (sau ar trebuie să zic importante lucrări mai întâi, dacă îmi amintesc de eseul A scrie, a trăi, a muri. Mic exercițiu antilivresc). Un volum compozit impecabil ordonat, pe parcursul căruia simțeam că, oricât de diferite sunt dimensiunile conceptuale tratate, articolele se întrepătrund într-un mod straniu, se recuperează reciproc, își completează potențialul; inclusiv cele teoretice și extrem de practice împrumută ceva din subiectivismul și sensibilitatea scriitorului. Observ cum dezabuzarea omului, cu toate consecințele ei morale și intelectuale, a trecut în dezabuzarea omului de sub măștile pe care le-a creat.

Fie că este vorba despre pasiunea de-o viață pentru cinematografie, despre analiza minuțioasă și onestă a geniului eminescian (într-un articol care re-umanizează prin coborârea de pe falsele socluri) sau despre valoarea/perisabilitatea esteticii literare, Adrian G. Romila prezintă prin Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe colecția sa de jucării literare, care cuprinde idei decantate desprinse din intimitatea propriului jurnal, teorii privind heteronomia artei (implicit a literaturii) și, parafrazând titlul cronicii de film cu care se încheie de altfel și volumul, câte puțin (sau puțin mai mult) despre umanitate, suferință, speranță și moarte. Și despre prioritatea vieții (care) bate întotdeauna mai tare la ușă, fiindcă doar ea mântuiește.

 Animula vagula blandula (din cele ale sufletului)

În prima parte a volumului, din cele ale sufletului, Romila nu face altceva decât să prezinte ochiului eretic al lumii portretul omului atemporal, cu toate absențele, rupturile și metehnele credinței sale în lume. Și o face firesc, prietenos aproape, fără să-și propună vreun moment să se situeze de o parte sau de alta a baricadei, să polarizeze sau să disece altceva în afară de pura lui curiozitate, căreia îi oferă veridicitate prin documentarea extrem de riguroasă și imparțială. În articole precum Iisus a venit & scris pe pământ sau Cum am ratat întâlnirea cu sinele se realizează ferm distincția esențială dintre religie și credință/spiritualitate, autorul cartografiind polimorf vulnerabilitățile colective ale vieții și ale memoriei ca singură alinare a posterității.

 Să nu mai speculez inutil: voi muri și voi vedea!

Scriitura sa este una care nu iartă și nu uită, un echilibru între opinii și certitudini care scoate la iveală tradiții, mituri, legende, credințe populare, într-o intrigantă spirală a întrebărilor fără răspuns. Ramificațiile ideilor exprimate de fiecare dată altfel ca alegere de raportare la subiect, formă sau conținut au schițat un imens zigzag în timpul lecturii, unul la capătul căruia am constatat că între Adrian G. Romila prozatorul și Adrian G. Romila criticul nu există divergențe, ci doar o parțială și frumoasă substituire care nu exclude colaborarea. Iar eseul cu care alege să-și termine prima parte a volumului – Raiul, la 25 de km de comunism – este, de altfel, și cel care mi-a întărit această constatare. Fiindcă în microcosmosul creionat de autor în acea frântură de rememorare a propriei copilării se află nu doar incertitudine, nostalgie, remușcare, supoziție (pe care le putem găsi în aproape toate eseurile din acest volum), ci e evidentă însăși iubirea de literatură, de viață, de amintiri, de frumos. Iubirea care nu așteaptă nimic în schimb. Și cumva, cred că tocmai esența acestui eseu reprezintă fibra organică a întregului volum, fiindcă ea nu este în sine altceva decât nucleul unei culturi și al unei credințe individuale, dispersate la scară largă.

Hospes comesque corporis (din cele ale trupului)

Inevitabil, pasiunile trupului sunt mai numeroase, căci eu nu-s altceva decât un om în lume. Partea a doua este o vastă antologie a realităților concrete care ne înconjoară și cărora nu li se acordă mereu atenția care li se cuvine. Articole precum Irelevanța esteticii literare, Memoria ca narațiune personală sau Eliade-Culianu: aventura modelului sunt extrem de grăitoare pentru felul în care ne (mai) raportăm astăzi la literatură, cinematografie sau critică literară: ce neliniști, spaime, reticențe, lapsusuri sau așteptări avem și ce anume ni le poate alimenta/ demonta complet. Astfel, dacă până acum avusesem acces cu precădere la realitatea critică a scriitorului, în partea a doua a volumului, Romila creează o nouă apropiere între cititori și textul său, o nouă relație provocatoare, așa cum el însuși ne avertizase la început, între eul real și cel textual.

În loc de concluzie

Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe (editura Junimea, 2020) a venit pentru mine ca o gură de aer proaspăt într-un moment în care spectrul lecturilor mele nu îndrăznea/ nu (mai) putea să iasă din zona de confort și cred sincer că ar putea reprezenta o lectură extrem de utilă pentru multe tipuri de cititori. E, totodată, prilejul de a reveni asupra cărților anterioare ale scriitorului prin perspectiva acestor eseuri care reconfigurează aura lor, o întregesc, o amplifică prin chiar jocul dintre gândul trăit și gândul proiectat ficțional, dintre temporalități și realități subiective.

 

*Mălina Turtureanu, redactor Alecart, este elevă în clasa a XII-a, filo, la Colegiul Național Iași.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!