Toată lumea pare să aibă o idee clară despre modul în care ceilalți oameni ar trebui să-și trăiască viețile, dar nimeni despre propria viață.
De când am cumpărat cartea, am stat și am analizat imaginea de pe copertă, întorcând-o pe toate fețele, încercând sa deslușesc adevărata poveste din spatele ilustrației, care mi s-a părut printre cele mai reușite, inspiraționale şi expresive. Dar era evident că nu puteam înțelege acest lucru fără a parcurge romanul, care nu avea, trebuie să recunosc, un titlu grozav. ALCHIMISTUL. Hm… Și la asta am meditat destul de mult înainte să încep. Oare avea legătura cu dezvoltarea chimiei din vechile tradiții ale alchimiei? Rezultatul, la sfârșitul lecturii, a fost spectaculos. Acum pot să spun că, în ciuda începutului banal, pe care îl întâlnisem în multe dintre poveștile copilăriei și a acțiunii aparent simple (un cioban ajungând a dobândi ceva neprevăzut, împins de pofta aurului, pentru că lucrurile simple nu ne atrag, dar gândul de a descoperi o comoară, da) semnificațiile romanului sunt profunde. Haideți însă să lăsăm subiectul propriu-zis la o parte şi să revenim la copertă, mai exact la desenul de pe aceasta.
Totul gravitează în jurul şarpelui care îşi înghite coada, aceasta fiind una din cele mai vechi reprezentări din istoria umanității simbolizând întregul, uniunea dintre trup și suflet. Un astfel de sarpe care îşi muşcă coada poartă denumirea de uroboros, el fiind simbolul manifestării şi al resorbţiei ciclice, al veşnicei prefaceri a morţii în viaţă, ceea ce poate face referire la începutul poveştii și la drumul necesar până la comoară sau, de fapt, la universul care ne oferă ce ne dorim abia după ce învăţăm o lecţie. Ochiul din mijlocul şarpelui poate reprezenta spiritul universului care veghează asupra personajului, dar îmi place să cred că e asociat și persoanelor pe care le întâlneşte Santiago pe parcursul călătoriei pline de suspans, ceea ce înseamnă că el este ajutat şi îndrumat către împlinirea legendei personale.
Imaginea reprezintă cele două posibile variante ale comorii, ale împlinirii. Sunt două ilustrații identice, dar care au în centru o comoară diferită. Prima pe care o descoperim este silueta bisericii, locul în care personajul descoperă cufărul cu bogății, iar copacul este reprezentat prin niște rădăcini. M-am întrebat de ce? Fiindcă imaginea este aceeaşi şi întoarsă pe dos, rădăcinile sugerând experienţa pe care o câstigă Santiago la sfârşitul călătoriei. A doua imagine, pe care o observăm întorcând cartea, redă piramidele din deşert, cele la care personajul doar visează, ajungând în cele din urmă acolo cu mult efort. Mulţi se vor întreba de ce diamantul este aici şi nu în locul descoperirii comorii propriu-zise. Dar el trebuie să se afle chiar aici deoarece adevărata comoară nu sunt bogățiile, ci drumul până la ele, astfel încât descoperirea cufărului e neașteptată și e confirmarea că bunurile pământești vin abia după ce ți-ai atins desăvârșirea spirituală. Putem observa din nou rădăcinile care semnifică munca depusă pentru a încheia o dată pentru totdeauna ceea ce ai început. Ele sunt necesare pentru a te putea bucura cu adevărat de legenda personală și pentru a nu te lăsa amăgit de aparențe. (Alexia Ciornei)
Trăim într-un univers unde totul este interconectat. Trunchiul lui poate fi privit ca o axă ce unește energiile celeste cu cele telurice, iar nervurile frunzelor, ramurile și rădăcinile reprezintă fragmente care conțin o copie miniaturală a întregului copac, nu identice, ci similare.
Alchimistul este o carte al cărei mesaj este să ne ascultăm inima și să avem încredere în noi înșine. În centrul romanului se află aspecte legate de sensul existenței, autorul construindu-și mesajul în jurul ideii că trebuie să ne îndeplinim legenda personală trăindu-ne viața urmărindu-ne visurile. Ea poate fi citită precum o înlănțuire de aventuri ale unui cioban simplu, dar mesajul ei ne va rămâne străin dacă ne vom mulțumi apoi cu ceea ce avem și nu vom dori să riscăm. Am înțeles că universul care e gata să ne ajute și să ne dea ceea ce dorim este, de fapt, o reflectare a determinării noastre de a face ca ceva să se întâmple.
Cu toții știm că o carte nu trebuie judecată după copertă, însă de fiecare dată când mă uit prin rafturile bibliotecii se întâmplă ca una dintre cărțile care îmi fură privirea să fie chiar Alchimistul a lui Paulo Coelho. Coperta are culoarea roșie, simbolizând iubirea și mă duce cu gândul la Fatima, însă mă face să mă gândesc în egală măsură la fata negustorului și la vânzătorul de floricele, Santiago temându-se că negustorul o va obliga pe fiica sa să se căsătorească cu acesta pentru că avea mai mulți bani. E așadar, și culoarea furiei, a neputinței. Studiind cu atenție coperta, putem observa reprezentate mai multe simboluri. Primul care mi-a atras atenția a fost șarpele care își mușcă propria coadă. În alchimie, e asociat naturii ciclice, întoarcerii și reîntoarcerii. În opinia mea, acest simbol indică faptul că băiatul a găsit comoara acasă, de unde a plecat. Ochiul, poziționat pe mijlocul cozii, e asociat spiritului absolut care veghează mereu asupra lui Santiago, ținând de ordinea absolută a universului. Chiar în centru se află copacul vieții. Trăim într-un univers unde totul este interconectat. Trunchiul lui poate fi privit ca o axă ce unește energiile celeste cu cele telurice, iar nervurile frunzelor, ramurile și rădăcinile reprezintă fragmente care conțin o copie miniaturală a întregului copac, nu identice, ci similare. Reprezentând întregul regn vegetal, copacii sunt, la rândul lor, meșteri ai alchimiei, transformând prin procesul de fotosinteză dioxidul de carbon în oxigenul care ajută toate viețuitoarele de pe planetă să trăiască. (Carina Elena Bulbașa)
Mi-a plăcut că multe dintre simbolurile de pe copertă amintesc de cultura egipteană, căci nu întâmplător, în vis lui Santiago i se ursește că va găsi o comoară la piramide.
Imaginea de pe copertă este una plină de semne și semnificații, la fel ca viața, aspect pe care Santiago îl va descoperi pe parcursul călătoriei sale către piramide și apoi înapoi spre casă. Ce atrage atenția este cercul în care se află încadrate elementele, acesta simbolizând infinitul, perfecțiunea sau poate ceea ce căutau alchimiștii, viața fără de moarte. Șarpele al cărui trup formează cercul reprezintă continuitatea Lumii, a naturii, ciclul vieții și al morții, eternitatea a tot și a toate dincolo de forma efemeră pe care oamenii și lucrurile o iau la un moment dat. În cultura vechilor egipteni, semnifica întâlnirea zeului Ra și a lui Osiris, așadar, a zeului Soarelui cu cel al tărâmului subteran, al întunericului. Ochiul de pe corpul șarpelui amintește de prezența permanentă a divinității, care în cazul lui Santiago apare în mai multe moduri pentru a-i îndruma pașii și care-i veghează transformarea interioară pe parcursul confruntării cu ceea ce înseamnă lumea și formele ei nesfârșite de manifestare. Pentru egipteni, ochiul reprezenta protecția și semnul regal, asociat cu Horus sau cu Ra. Elementele din cerc pot fi văzute ca puncte de referință în călătoria băiatului. Biserica reprezintă bogăția sufletească, dar, totodată, și comoara propriu-zisă găsită de Santiago. Locul în care flăcăul o descoperă, atât de diferit de ceea ce păruse a-l încredința visul de la începutul romanului, ne face să realizăm că mai valoros este câștigul sufletesc, alchimia interioară și determinarea care conduc la descoperirea legendei personale.
Copacul simbolizează viața și renașterea naturii. Aflăm că arborele din curtea bisericii era un sicomor, acesta fiind un copac veșnic verde, puternic ca stejarul, cu cea mai veche cultură de fructe, asociat locului în care a luat naștere cultura egipteană și regăsit adeseori și în textele sfinte, inclusiv în Biblie. Alegerea reprezentării comorii sub forma celei mai prețioase pietre, diamantul, poate avea legătură și cu Piatra Filosofală căutată de alchimiști.
Mi-a plăcut că multe dintre simbolurile de pe copertă amintesc de cultura egipteană, căci nu întâmplător, în vis lui Santiago i se ursește că va găsi o comoară la piramide. Ca centru al spiritualității, la care nu aveau acces decât cei inițiați, piramidele sunt cele care adăpostesc adevărata comoară, reprezentată de drumurile noastre ce trebuie să aibă un centru, un sens, destinul și prezența liberului arbitru în ceea ce facem.
Ca întreg romanul lui Coelho, simbolurile de pe copertă analizate atent ne fac să reflectăm la destinul și la drumul nostru în viață, cumva reamintindu-ne că omul trebuie să fie în echilibru cu sine și cu Universul pentru a-și putea împlini menirea. (Ana Alexandra Istov)
Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.
Alchimistul este un roman interesant care ne povestește experiența călătoriei lui Santiago la piramide și felul în care el și-a îndeplinit legenda personală. Primul lucru care mi-a atras atenția pe copertă a fost biserica înconjurată de oi. În carte ni se spune că tânărul cioban ținea mult la acestea, ele fiind cele care-l făceau să se simtă mulțumit atunci când le scotea la păscut. Al doilea aspect important cred că e ochiul ce nu semnifică numai prezența lui Dumnezeu, ci și visul pe care el l-a avut și pentru împlinirea căruia e nevoie de descoperirea unui alt simț, pe care doar o persoana specială îl are: capacitatea de a vedea în profunzime și, mai ales, imaginația. În această călătorie, păstorul a învățat multe despre firea oamenilor, despre lumea cea mare și pericolele ei, despre propriul suflet și adevărata menire, comoară autentică fiind dobândită chiar pe parcursul drumului urmat. La început, Santiago și-a vândut oile, a primit cele două pietre, banii i-au fost furați de către cel pe care îl considera prieten. A muncit pentru un bărbat care făcea totul pentru aur, s-a îndrăgostit, a ajuns la oază unde a prezis că va porni un război, a fost bătut și, în final, a sosit la locul căutat, la piramide, unde nu era nimic, averea aflându-se, de fapt, îngropată, în locul de unde a plecat, motiv pentru care, probabil, pe copertă, diamantul e poziționat chiar sub biserică. Dacă întoarcem cartea, vom observa că apar și piramidele, fapt care ne mai dă un detaliu despre importanța călătoriei, comoara găsită fiind doar un mijloc de a-i demonstra că și-a îndeplinit legenda personală. Totodată, fiecare ramură a copacului poate fi asociată cu câte o lecție pe care tânărul a învățat-o pe drum (de exemplu, că nu ar trebui să aibă încredere în toată lumea, că, dacă ți-e teamă să pleci pentru a-ți îndeplini visul, riști să nu o mai faci niciodată, că a fi bogat nu înseamnă a fi fericit). Copacul are o rădăcină puternică, ramificată precum coroana. Ea poate fi văzută ca forța pe care Santiago a acumulat-o în urma greutăților prin care a trecut, nefiindu-i ușor să lase totul în urmă. Ultimul lucru pe care-l putem observa este șarpele: simbol al vieții eterne, dar diavolul din spatele averii care acum nu îl mai tentează pe băiat. Șarpele e înconjurat de culoarea roșie, culoare a rezistenței, a iubirii, amintind de primele flăcări puternice ale unui foc – flăcările dorinței lui de a-și schimba destinul care stârnesc totul. În opinia mea, roșul poate fi asociat și prezenței țigăncii, cea care i-a ghicit sensul visului și i-a dat impulsul de a pleca, atotștiutoarea, cea care întreține în el flacăra cunoașterii și a misterului. (Denisa Ștefania Șerban)
Mereu îți faci prieteni noi și nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleași persoane, ele ajung să facă parte din viața noastră.
Unul dintre cele mai importante mesaje ale cărții este că e esențial să ai parte în viață de persoana potrivită în momentul potrivit, să ai șansa unor întâlniri semnificative, a unor îndrumători potriviți, indiferent că este vorba despre un părinte, un profesor sau un prieten adevărat. Santiago are această șansă, întâlnirile cu țiganca, cu regele Salemului, cu negustorul de cristaluri, cu englezul, cu Fatima, cu alchimistul devenind semnificative. La fel de semnificative sunt și momentele cheie ale călătoriei sale către desăvârșire, pe care le putem vedea, sub formă de simboluri și pe coperta romanului. Astfel, pe fundalul roșu se observă conturul unei mânăstiri și al copacului care se înalță din biserică, umbra întregului desen luând forma piramidelor cu un diamant în vârf, toate încadrate de un șarpe care își înghite coada, cu un ochi situat deasupra capului.
Titlul Alchimistul este situat central, separând mănăstirea de piramide, ceea ce poate sugera cele două drumuri pe care le putea alege Santiago. Cel căruia i-a dedicat o parte din viață, învățând și mergând la școală pentru a deveni preot și cel în care își poate îndeplini legenda personală, călătorind până la piramidele din Egipt și găsind comoara care, în desen, este reprezentată sub forma unui diamant.
Copacul care are rădăcinile pe partea piramidelor și se înalță din ea sau invers (depinde de cum este privit) simbolizează rădăcinile profunde, legăturile în continuă creștere, care în timp se împletesc între ele, dar și cele ale altor plante, exprimând echilibrul, armonia și interconectarea tuturor lucrurilor din lume. De asemenea, copacul, datorită capacității sale de a se elibera de frunzele vechi la sfârșitul toamnei și apoi de a încolți din nou odată cu sosirea primăverii, ne dovedește că trebuie să continuăm chiar și atunci când credem că nu mai putem, știind că frunzele trebuie să cadă pentru a renaște din nou.
Aceste elemente sunt delimitate de un șarpe care își înghite propria coadă formând un cerc, putând aminti de un ceas care măsoară timpul printr-o mișcare repetată și continuă. Deși știm că există un început și un sfârșit al zilei, timpul nu începe și nu se termină niciodată, ci continuă să se miște. În fiecare zi creștem, învățăm și ne schimbăm odată cu mișcările timpului care ne transformă de-a lungul ciclurilor lui.
În antichitate, alchimiștii spuneau că imaginea șarpelui care își mânca propria coadă, înfățișat pe jumătate alb și pe jumătate negru – asemănător semnului Yin și Yang – era însoțită de cuvintele „Totul în una/unu”. După cum putem observa, șarpele de pe copertă are niște modele evidențiate în alb și negru, reprezentând așadar reînnoirea continuă și întrepătrunderea între mintea conștientă și cea subconștientă. Deasupra capului lui este situat un ochi. Se spune că acesta era asociat profețiilor, el însemnând capacitatea de a prevedea viitorul și de a anticipa anumite evenimente semnificative din viața noastră. Îl putem asocia cu momentul în care Santiago comunică cu soarele, cu mâna care scria totul și cu vântul, reușind a se transforma el însuși în acestea.
În cazul nostru, al cititorilor, coperta unei cărți este primul lucru care ne atrage atenția și, deși se spune că n-ar trebui să judecăm o carte după copertă, uneori, poate fără să ne dăm seama, ea contribuie decisiv la decizia noastră de a pune mâna pe o carte și de a o deschide, de a o răsfoi sau nu. Din punctul meu de vedere, această copertă este cu adevărat o cale de a descifra mesajul romanului, reflectând foarte bine, ca un rezumat, drumul lui Santiago, al alchimistului, dar și drumul fiecăruia dintre noi, trecerile prin transformările vieții și încercarea de a ne descoperi legenda personală. (Bianca Mateia Stamatin)
*Alexia Ciornei, Carina Elena Bulbașa, Ana Alexandra Istov, Denisa Ștefania Șerban, Bianca Mateia Stamatin sunt eleve în clasa a VI-a A la Colegiul Național Iași.
