ALECART 16. Literatură, educație, călătorii, cultură

Numărul 16 al revistei „Alecart” înseamnă recunoaștere, teritorii ale ficțiunii, timp regăsit, autocontemplare, ecoul urletului colectiv, fascinația Orientului, trafic de dorință; înseamnă să fii „cu capul în jos, printre rânduri”, adică o plimbare prin volume ca Solenoid, Fâșii de rușine, Gravitație, Jucăria mortului, Felii de lămâie, Harta sufletului meu, dar și Ucenicul arhitectului, Iuda, Foe.

Alecart 16. Călătorie prin  America Latină: frenezia Carnavalului din Rio de Janeiro, cadența tangoului în Buenos Aires, ecouri incașe din Ecuador, salsa în Columbia – țara celor mai fericiți oameni din lume. În același timp, rămâne dorul de Europa: „Dacă mi-e dor de Europa? Da, mi-e dor. Mi-e dor de lucruri de care nu mi-aș fi imaginat că mi-ar putea fi dor. Mi-e dor de iarnă, de frig, și apoi mi-e dor de primăvară și de bucuria de a fi din nou cald afară. Mi-e dor de succesiunea anotimpurilor, care abia acum îmi dau seama, dă o anumită senzație de trecere a timpului, de progres.” ne scrie Arina Anisie, absolventă a Colegiului Național Iași și a Universității Politehnice București. (Arina a urmat un program de master în domeniul piețelor de energie, finanțat de Uniunea Europeană, cu primul an la Universitatea Paris Sud XI – Paris, al doilea an la Universitatea Comillas în Madrid, iar ultimul semestru la Universitatea Federală în Rio de Janeiro unde locuiește și în prezent). Fascinația Copenhagăi, a „echilibrului desăvârșit între agitația specifică unui mare oraș european și calmul pe care invariabil îl caută oricine trăiește într-un astfel de loc.” – Iulia Ștreangă, absolventă a Colegiului Național Iași și studentă la Universitatea din Edinburgh.

În Alecart 16 puteți „revedea” filme care au luat Oscarul, dar și filme de suflet, puteți să vă testați impresiile provocate de unul dintre cele mai frumoase spectacole de la TNI, Un dușman al poporului, dar și să redescoperiți muzee celebre din Londra.

Pe de altă parte, cu toții am primit în copilărie întrebarea uneori sâcâitoare „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, iar răspunsurile variau în funcție de starea noastră de spirit, de context, de întâlniri. În paginile nr. 16, veți descoperi că Victor Vașuta voia să se facă „musafir”, iar  „astăzi, după aproape două decade ca emigrant în Canada, îmi dau seama că profeția mea involuntară s-a împlinit măcar pe jumătate. Sunt un fel de musafir. Și dacă s-ar putea obiecta că musafirul, ca și emigrantul, nu reprezintă o ocupație, cred totuși că ele pot însemna o stare de spirit.Lucian Dan Teodorovici visa să devină scriitor. Și a ajuns. „Niciodată, în copilărie sau adolescență, nu m-am văzut altceva decât scriitor. Nu m-a preocupat în nici un fel regia, nici de teatru, nici de film. Eram doar spectator ocazional la teatru și cinefil împătimit o vreme.”, a mărturisit autorul volumului nostru preferat, Matei Brunul, în interviul amplu și incitant în care a discutat despre teatru, despre critica literară, despre literatura contemporană, despre  profesori și despre FILIT.

Alecart 16. Învățământul românesc: puncte tari, puncte slabe. Înăuntru și-n afară. După dezbateri aprinse în jurul reformei în educație, opinia absolvenților și a colegilor noștri în această problemă este deopotrivă aplicată și necruțătoare:

„Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior.” –  afirmă în editorial Ștefania Dumbravă, absolventă a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, licențiată și doctorandă a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Arte din București.

Mi-aș mai dori pentru copiii mei o școală în care să meargă cu drag: să facă sport cum se cuvine, în săli de sport sigure și bine amenajate, să mănânce de prânz în cantine sănătoase, să lege prietenii cu tineri mai informați decât am fost noi la timpul nostru, să facă voluntariat, să înțeleagă astfel cât de mult pot face în societate cu foarte puțin. Să iasă din școală plini de energie, de idei, de prieteni, și nu obosiți de teme, de profesori depășiți care le-au tot spus ce să facă, nu de ce să facă.”Anamaria Blanaru, absolventă a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, a Facultății de Litere, UAIC, doctor în filologie.

„Din păcate, sistemul nostru educațional se limitează numai la o formă de evaluare sau două, orală și scrisă, dar ambele sunt individuale, nu există proiecte de grup. Acestea, gândite corect și creativ, pot crea altfel de motivație decât cea a notei și anume motivația de a fi apreciat de către ceilalți. Ne putem imagina dezbateri organizate pe diverse teme, concursuri de inventat probleme, turnee între clase, competiții pe grupe, proiecte semestriale.”Raluca Anisie,  absolventă a Colegiului Național Iași (cu media 10 la bacalaureat), a Universității din Sheffield și a unui master la Ecole Polytechnique Lausanne.

„A doua chestiune care merită atinsă este cea a genului de competiție pe care o promovăm. Îi provocăm să concureze între ei, astfel că atunci când un elev primește foaia de test notată, al doilea gest pe care îl face, după ce își verifică nota, e să se informeze ce punctaj a luat colegul de bancă, cel din față, cel din spate, colegul cel mai „slab” din clasă și cel mai bun. Un obicei prost.”Simona Purcaru, absolventă a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” Iași și studentă la Facultatea de Drept, UAIC Iași.

Gândirea critică și speculativă ar trebui să înlocuiască vechea imagine a elevului ca receptacul pasiv de informație. „Vârsta lui de ce?” nu ar trebui să se oprească odată cu pătrunderea în spațiul școlii.” Laura Ștreangă, elevă a Colegiului Național, olimpica la Limba și literatura română.

„În școlile românești, intrarea destinată profesorilor (ab extenso părinților, invitaților, curierilor) este „intrarea mare” – ca în temple sau „intrarea din față”. Elevii au intrarea lor, ruda persecutată  a intrării mari, în unele școli e chiar dosită, de parcă ar fi tulburător de exotic să vezi un  elev intrând într-un liceu. Probabil există rațiuni pentru separarea asta, dar marile școli ale lumii au înțeles în cel mai firesc mod că nu intrările separate în liceu dau consistență și validează actul educațional.”Roxana Dumitrache, absolventă London School of Economics and Political Science și a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, ca șefă de promoție.

„Cât despre opțiunea mea de a pleca, momentan nu pot ajunge decât la o concluzie provizorie: cele mai importante lucruri pe care mi le-a oferit sistemul din Marea Britanie sunt cardul de acces la bibliotecă și șansa de a profita de el.”Alexandra Masgras, absolventă a Colegiului de Artă „Octav Băncilă”, studentă la Universitatea din Glasgow, Scoția.

„Sistemul de notare este de la 1 la 7, nota 7 fiind cel mai greu de obținut. Nu există un catalog de note și nu există extemporale așa cum le știm în România. Evaluarea pe parcurs depinde de natura fiecărei materii, astfel că aveam teste evaluative după încheierea unui capitol la fizică sau la matematică și eseuri de predat la engleză sau la filozofie. Pe lângă notă primeam un calificativ pentru efort, de la 1 la 5.” –  Roxana Șoica, fostă elevă la King Edward’s School Witley.

Fără fotografiile realizate de: Gloria Luca, Corina Păcurar, Bogdan Onofrei, Bogdan Pîrău, Maximilian Lupu, Arina Anisie, Daria Pop, Ruxandra Pavel, fără lucrările grafice semnate de Ioniță Benea, Dragoș Pătrașcu, Radu Carnariu, Ilie Krasovschi, Nowak852, Cristiana Ursache, Adrian Moraru, Daniel Rădulescu, articolele noastre, „scrisorile” absolvenților sau gândurile invitaților ar fi fost incomplete.

Alecart 16: întâlniri, dezbateri, artă, poezie. Clubul de poezie.

„în oraș nu doarme nimeni soarele e putred /câinii mușcă din otravă ca din anafură. //acest bărbat/ mimează dragostea aruncă în baie rânjetul caraghios/ îl îneacă/ până la brâu/ până la buze/ la pleoape/ îl face să zboare pe fundul gropii.// jur împrejur/ miroase a câine turbat a mâini care țin drepte/ chingile bolii a ploaie care smulge carnea de pe oase.// vine un stol de păsări ude și/ e ca și cum rozi gratiile închisorii și-apoi mori.// (…) e marțea în care tragi plapuma peste cap. dragostea e/  un cablu tare/  agățat de gâtul meu/ ca o problemă tare de mate.”

(Mădălina Grosu, probleme tăcute)

 

 

 

 

 

 

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!