Numărul 17 Alecart propune o nouă poveste. O poveste despre copilărie, adolescență, vise, experiențe, despre cărți, filme, oameni și locuri. O poveste a unui colectiv de redacție nou, tânăr și plin de idei. E povestea noastră, a celor care din admiratori și ucenici ne-am transformat în alecartieni pursânge punându-ne amprenta personală în revista pe care cu mândrie o numim a noastră.
„Încep să mă uit mai atent la detalii, să văd altfel oamenii, frunzele, timpul, emoțiile, gândurile care trec, trec spre a rămâne pururea în amintire. Mă modific, deci exist în prelungirea unei cărți.” (V.G.)
În secțiunea dedicată literaturii române, se vorbește despre tinerețe, iubiri, comunism și identitate umană, moarte și dreptul la viciu asumat, aspect pe care Marin Mălaicu-Hondrari îl surprinde în romanul său, Războiul mondial al fumătorilor. Asemenea mesajului scriitoricesc din proza ceva mai suavă a Veronicăi D. Niculescu, în văile de jad și sălbăție ale unei feminități triste, bovarice, romanul fumătorilor și al nefumătorilor vorbește, ceva mai crud, ironic și necenzurat, despre libertatea de a alege, discriminare, despre virtutea de a fi om și, mai ales, despre metamorfoza intimă a iubirii. Simțim deja fumul sentimentului alecartian.
„Numai oamenii liberi iubesc.” (Radu Paraschivescu)
În ceea ce privește literatura universală, în noul număr al revistei Alecart sunt recenzate romane diverse. Despre căutarea adevărului și exactitatea sa ne vorbește Anca Șcheul analizând Rugul lui Gyorgy Dragoman; aceasta reușește să redea prin imagini vii atmosfera sumbră a romanului. De asemenea, Roxana Neamțu prezintă Poveste pentru timpul prezent de Ruth Ozeki ca pe o „călătorie mai întâi prin locuri și culturi noi, iar mai apoi prin timpuri și minți diferite, ce te lasă uimit de complexitatea minuțios pusă la punct și, mai ales, de puterea aproape magică a unei coliziuni dintre un mediu agitat, plin de stres și violent și celălalt, marcat de liniște și armonie.”
„Nu am întâlnit scriitori dificili, doar oameni care spun o poveste mai lungă sau mai scurtă.”(N.M.)
Întâlnirile fundamentale ale acestui număr sunt, credem noi, cele prilejuite de FILIT 2016, așadar în articolul Nicoletei Munteanu culisele fenomenului Alecart se întredeschid și iată cum întâlnirile cu autorii din acest an (printre care Veronica D. Niculescu, Marina Stepnova, Radu Paraschivescu) înseamnă muncă, emoție, suspans și, bineînțeles, literatura și oamenii ei.
„În campus era o atmosferă de calm, liniște și izolare. O mănăstire a cărților (la MIT – a informației, în varianta digitală).” (Laura Dianu)
Cei ce își planifică încă de acum vacanța au parte de opiniile sincere atât în calitate de turiști, cât și în calitate de cetățeni ai altor țări ale alecartienilor. Putem descoperi New York-ul sau Elveția din două perspective. Veronica Rotaru aduce mai aproape de noi peisaje și miresme thailandeze, iar prin articolul Aneimaria Blănaru putem simți câte ceva din toamna suedeză.
„Mental illnes is quickly establishing itself as the plague of our generation. It’s in the numbers, but we can outnumber it. Let’s talk about it.” (A.B)
Un articol impresionant este MADD al Alexandrei Baban, care, prin fotografiile sale, ridică problema bolilor mintale și a impactului lor, mai ales în rândul adolescenților, un subiect nu foarte discutat și „taboo”, așa cum ea însăși îl numește.
„Ieși din copilărie (…) când lumea lor, a uriașilor, se relevă a fi meschină și lipsită de demnitate și curaj, când constați că semizeii din gospodărie sunt obedienți sau lași până la îngrețoșare în raporturile cu superiorii și autoritățile.” (Marius Galan)
Ancheta vorbește despre despărțirea de copilărie și semnele pe care aceasta le imprimă involuntar, indiferent că alecartienii sunt liceeni, profesori, că s-au jucat în spatele blocului, pe brațele bunicii sau așteptându-l pe Moș Gerilă. Atât elevi, precum Tamara Bivol sau Viviana Gheorghian, cât și scriitori/personalități ca Veronica D. Niculescu, Roxana Dumitrache, Radu Vancu, Bogdan Suceavă, Marius Pașa sau Marius Galan povestesc despre cum au trăit ei această perioadă din viață. Mai apoi, într-un interviu acordat revistei Alecart, Radu Paraschivescu ne împărtășește opiniile cu privire la aspecte esențiale, în special rolul lecturii și al scrisului în viața tinerilor de azi.
„Nu am făcut nimic din necesitate, ci doar din curiozitate. Adolescența e o perioadă în care începi să gândești critic și să pui la îndoială tot ce vezi că oamenii mari respectă. E momentul când vrei să înțelegi lumea de unul singur. E momentul când te distanțezi de universul celor mici, dar nu ești nici în al celor mari, ci undeva la mijloc, într-un univers doar al tău, refuzând să aparții de orice. Începi să înțelegi și vrei să reinventezi totul.” (Raluca Anisie)
Maturitatea, pragmatismul și înverșunarea benefică pe care încercăm să le promovăm au avut o mare contribuție în curajul de a afirma faptul că mitul, cultul olimpiadelor poate aduce și dezavantaje, că nu este exclusiv o virtute a fi olimpic și că, de ce nu, a citi o carte sau a viziona un film ne-ar face mai fericiți. Mai umani.
Așadar, vă invităm să citiți și de această dată revista Alecart, ce promite a nu vă subestima nici acum.
*Începând cu numărul 17, Anastasia Fuioagă și Ioana Tătărușanu, eleve în clasa IX-a la Colegiul Național Iași, conduc revista „Alecart” împreună cu redactorul-șef Tudor Berbinschi, în calitate de secretar general de redacție, respectiv, redactor-șef adjunct.
