ALECART 18 și Cel care cheamă câinii. Lansare & dezbatere

Lansarea numărului 18 al revistei „Alecart” (7 iunie, ora 13.30, Colegiul Național Iași): un pretext de a ne (re)întâlni cu unul dintre scriitorii preferați ai alecartienilor, Lucian Dan Teodorovici, și cu cea mai recentă operă a domniei sale, Cel care cheamă câinii.

O carte „neașteptată”, greu încadrabilă, provocatoare. În care un om vorbește despre sine însuși și despre alți oameni. Despre întâlniri, experiențe, amintiri, gânduri, posibile începuturi de roman, nemulțumiri, constatări, dorințe. Totul în imediata apropiere a unei experiențe foarte personale. Pentru care nimic nu te pregătește, oricât ai fi citit despre ea anterior, oricâte persoane ai fi întâlnit care să o fi trăit înaintea ta. E un act de curaj pentru că te expune privirii/judecății celuilalt, clișeului, bravurii sau lamentației stângace. De care însă volumul se salvează prin chiar natura scriiturii. Nici ficțiune, nici diaristică, nici notație brută, ci gând născut din nevoia autorului de a ființa nu doar printre ceilalți, ci și printre cuvinte.

Pentru noua generație de alecartieni, întâlnirea înseamnă deci, prilejul de a completa ipostaza de regizor a acestuia cu cea de scriitor și de a medita pe marginea unei cărți care a vorbit „pe limba” inimii lor.

Credem că întâlnirea nu este întâmplătoare. Pentru că și acum, ca și atunci când am discutat despre Matei Brunul, în Alecart are loc un schimb de generații. Și noi suntem superstițioși. Și Lucian Dan Teodorovici ne-a purtat noroc.

Până atunci, vă invităm să răsfoiți nr. 18 Alecart și să călătoriți printre melodiile adolescenților de aici și de peste Ocean, prin Varșovia, printre răspunsurile lui Marin-Mălaicu Hondrari, printre cărți și filme, printre experiențe trăite de redactorii și colaboratorii revistei.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!