„Amintirile cele mai plăcute sunt cele cu cărțile citite până la 2-3 noaptea și cu stresul de a trimite recenziile la timp.” (A.F.)
„Literatura este un spațiu generos al dialogului/ întâlnirilor. Așa am construit și noi Alecartul: dinspre literatură spre celelalte arte.” (E.M.)
Mălina Turtureanu*: Nu cred că mi-aș fi putut imagina o atmosferă mai primitoare, un cadru mai deschis dialogului și întâlnirii cu literatura decât spațiul nonconformist al Liceului Varlaam în care ne-am întâlnit astăzi elevi curioși și alecartieni emoționați, ca și cum ne-am fi cunoscut de o viață și ne-am fi întâlnit la un ceai și o prăjitură doar pentru a depăna amintiri, spunea Tamara. Sub îndrumarea domnului profesor Adrian Timofti, care ne-a îndemnat încă de la început să renunțăm la barierele impuse de clasica relație elev-profesor, ne-am familiarizat imediat cu entuziasmul, cu firescul lor de a fi și am lăsat împreună povestea Alecart-ului să respire printre noi, să ne unească și să ne inspire. Îmbrățișând cu zâmbetul pe buze provocarea pe care ne-au lansat-o elevii Liceului Varlaam, venită din dorința lor de a cunoaște oamenii din spatele redacției revistei (deși revista este doar o mică parte a ceea ce înseamnă proiectul Alecart), am purtat un dialog viu despre timp, cărți care te pot seduce sau răni și despre întâlniri formatoare ale căror ecouri vor răsuna mult timp de acum înainte în mintea mea.
Ce v-ar convinge să citiți mai mult decât o faceți deja?
Răspunsul gazdelor noastre centrându-se pe permisivitatea timpului (sau, mai degrabă, pe restricțiile dure impuse invariabil de acesta), alecartienii au încercat să le ofere câteva „trucuri” din experiențele lor de lectură și modul în care „testează” dilatarea timpului. Personal, am dorit să împart cu ei concluzia la care am ajuns treptat, formându-mă ca cititor prin intermediul Alecart, și anume că o carte bună este tocmai aceea pe care ai nevoie să o lași din mână uneori pentru a analiza felul în care și-a pus amprenta asupra ta. După mărturisirile noastre despre nopțile nedormite dinaintea unui test, dar dedicate integral unei lecturi provocatoare, care au stârnit râsul în rândul grupului, Viviana ne-a amintit că trebuie găsit necesarul echilibru, cel pe care îl realizăm în momentul în care facem lucrurile implicat și constant, în momentul în care ajungem, de fapt, la un consens cu noi înșine citind treptat (…). Când ajung de la școală, primul lucru pe care îl fac este să citesc. Până acum, lăsam această plăcere la finalul zilei, numai că tot timpul interveneau alte lucruri, pe când, dacă îți inversezi puțin „prioritățile”, cred că poți să le îmbini fericit pe toate.
Obișnuiam să am această perspectivă îngustă, că eu doar citesc și scriu și atât. În realitate, lucrurile nu se exclud. De exemplu, istoria fără literatură sau fără artă e, cu siguranță, mai săracă. Felul în care vă apropiați de istorie poate fi complementar cu felul în care vă apropiați de literatură (…). Am descoperit recent plăcerea de a răsfoi albume de pictură; ideea pe care mizez eu e că lucrurile sunt complementare.[…] Intuiesc că este o plăcere enormă să îl citești pe Thomas Mann în germană și pentru mine, în momentul acesta, tocmai asta este miza învățării unei limbi străine. (Ioana Tătărușanu)
Ceea ce admirăm noi la tot ce înseamnă Alecart este curajul de a accepta provocarea. (Nicoleta Munteanu)
Literatura este un spațiu generos al dialogului/ întâlnirilor. Așa am construit și noi Alecartul. Dinspre literatură spre celelalte arte. (Emil Munteanu). În continuare am vorbit despre dăruirea unui cititor autentic către ceilalți, despre importanța schimbului de impresii cu un alt cititor care îți pot consolida lectura, despre acea limită de vârstă care ar trebui sau nu să existe, acel prag care poate, de fapt, să îngrădească complexitatea unei experiențe complete de lectură, iar în urma dialogului ne-am (re)descoperit în ipostazele noastre cele mai sincere. Amintindu-ne cu nostalgie de prima întâlnire cu ceea ce înseamnă Alecart, Tamara ne-a povestit că ea nu a simțit că a trebuit să se schimbe sau să-și impună anumite lucruri ca să atingă anumite standarde. Aceste standarde erau flexibile și ar fi vrut cumva să se plieze pe mine. Fiecare a venit în Alecart ca să-i dea o formă prin sine. Alecartul în esență este diferit prin prezența fiecăreia dintre noi în interiorul proiectului.
Pentru mine a devenit un fel de a trăi. Amintirile cele mai plăcute pe care le am, fără să fiu ipocrită absolut deloc, sunt cele cu cărțile citite până la 2-3 noaptea și cu stresul de a trimite recenziile la timp, pentru că, de fapt, cu asta rămâi: lectura în sine devine o experiență. Dincolo de modul în care m-a format Alecartul, este experiența de a sta singură cu o carte și de a trăi ceva chiar dacă în jurul tău nu se întâmplă nimic. (Anastasia Fuioagă)
Despre scânteia de bucurie din ochii scriitorului și împlinirea resimțită ca cititor în momentul în care ești felicitat pentru o cronică, despre relația care se creează între tine, carte și autor, despre bucuria pe care o trăiești când te întâlnești cu omul din spatele volumului preferat în carne și oase ne-a povestit și Amalia: Îmi amintesc când am recenzat Chihlimbar, de Cătălin Pavel și m-a impresionat foarte plăcut că mi-a trimis un mesaj pe fb în care mi-a mulțumit și mi-a spus că sunt cititorul ideal.
Ce se întâmplă după ce terminați o carte?
Vorbind despre ritualurile fiecăreia dintre noi în momentul decisiv al încheierii unui roman, cu toții am rememorat acel contrapunct dureros în care șirul întrebărilor nu se oprește, iar Andrada ne-a povestit că ei i s-a întâmplat ca, după ce termina cartea, să o întoarcă pe toate părțile, parcă mai căutam o pagină, un răspuns care n-a venit; apar întrebările acestea inevitabil și cred că partea faină la întâlnirile cu scriitorii este că răspunsul la pagina aia pe care n-o găsim poate să se regăsească într-un răspuns pe care îl dă chiar persoana care a scris. Și uneori este mult mai mult decât am fi căutat noi pe acea pagină. Când întâlnim un scriitor, discuția poate să ajungă, de fapt, la esența omului, nu doar a cărții în sine. Pornind de la ideile noastre, domnii profesori Adrian Timofti și Emil Munteanu au inițiat o discuție pe tema capacității de a crea o poveste bună, de a crea mituri. De multe ori povestea este mai reală decât însăși realitatea.
La final, i-am ascultat pe alecartieni citindu-și textele, respectiv pe Andrada, pe Horia și pe Ioana, pentru a le oferi gazdelor noastre o parte palpabilă a ceea ce înseamnă de fapt emoția Alecart. Le sunt recunoscătoare tuturor elevilor Liceului Varlaam care au venit astăzi și care ne-au contagiat cu entuziasmul lor și gazdei noastre, domnului director Adrian Timofti care mi-a arătat percepția sănătoasă asupra profilului filologic.
(*Mălina Turturanu, redactor Alecart, este elevă în clasa a X-a, filologie, la Colegiul Național Iași.)
Alexandra Aivănoaie*: Prietenie. Familie. Literatură. Cele trei cuvinte ce ,,definesc” cel mai bine Alecartul. Ordinea o alegeți voi. De fapt, ea e aleatorie. Cum partea de literatură/întâlniri cu scriitorii o cunoșteam deja, astăzi am avut ocazia de a întâlni prietenia și familia lărgită.
La prima vedere, întâlnirea părea formală, oficială, genul de eveniment în care totul este planificat minuțios pentru a ieși totul perfect. Primul lucru care m-a impresionat: am fost întâmpinați de directorul liceului ce ne-a prezentat școala, împrejurimile și puțin din istoria Varlaamului. Mărturisesc că nu am mai văzut o școală atât de impresionantă: sălile, coridoarele, căldura cu care ne-au făcut să ne simțim acasă și unicitatea conceptului pe care îl promovează.
Ajunși în sala întâlnirii, ne așezăm pe scaune și, ușor emoționați, ne prezentăm pe rând, astfel reușind cu încetul să depășim timiditatea și sfiala de la început. După introducerile de rigoare, în care fiecare a spus ceva despre el și despre ce așteaptă de la această întâlnire, am luat o pauză de ceai, reușind să vorbim și să ne cunoaștem mai bine timp de câteva zeci de minute care au trecut ca vântul. Reîntorcându-ne la cercul nostru, acum mai strâns și mai conectat, am început discuțiile care, spre surprinderea mea, au fost relaxate și distractive, abordând atât literatura, ce înseamnă proiectul Alecart și cărțile/întâlnirile cu scriitorii la care am participat, cât și experiențele personale cu școala și timpul liber. Dintre toate temele discutate, preferatele mele au fost cititul noaptea, târziu, festivalurile de literatură și experiențele amuzante din cadrul lor, cărțile ce ne pot răni (mai ales atunci când întorci ultima pagină a unui roman care te-a impresionat într-o mare măsură sau atunci când unul dintre personajele tale preferate pățește ceva neașteptat); și cel mai amuzant și interesant, profesorii, notele nedorite și testele neașteptate.
M-am distrat ascultând amintirile celor mai mari, impresiile legate de cărțile care i-au impresionat, glumele lor și am ascultat atent răspunsurile și, la final, textele celor trei alecartieni (Andrada, Horia și Ioana), poeziile și prozele lor ajungându-mi la inimă și provocându-mi sentimente profunde, de la uimire la tristețe și compătimire față de destinul personajelor lor.
Întâlnirea de astăzi mi-a oferit o nouă perspectivă asupra Alecartului, arătându-mi nu numai un grup de adolescenți pasionați de literatură, ci și o prietenie puternică și autentică. Nădăjduiesc că voi mai participa la multe alte astfel de evenimente și că voi avea ocazia de a face parte din această frumoasă familie Alecart. Le mulțumesc celor de la Varlaam pentru că ne-au oferit prilejul să-i cunoaștem și că ne-au făcut să ne simțim acasă.
(*Alexandra Aivănoaie, membră a Clubului Alecart Junior, este elevă în clasa a VI-a la Colegiul Național Iași)
