De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei. O imagine despre preocupările, gândurile, expozițiile și cărțile care ne-au inspirat, dezbaterile la care am participat o oferă în aceeași măsură site-ul, iar rândurile de mai jos sintetizează principalele activități pe care, între cele două apariții anuale ale revistei, le-am organizat, construind pe multiple căi „multiplu de cultură”.
Workshopul de teatru și comunicare (organizat în parteneriat cu BRCT) a reprezentat nu doar prima activitate din acest an școlar și o „pregătire” în vederea dezbaterilor de la Filit, ci, mai mult decât atât, o modalitate a redactorilor din cele trei colegii de a se cunoaște, de a comunica, de a-și testa reciproc disponibilitatea, de a se descoperi și în afara spațiului redacțiilor din fiecare liceu. Alături de Victor Vașuta, regizor român stabilit în Canada, și de Raluca Dițu, actriță și profesor la UNATC în București, jocul teatral a devenit un pretext al libertății de a crea, de a ne descoperi, de a improviza, în care intuiția și rigoarea s-au pliat perfect peste jocul ideilor specific Alecartului. Aflându-ne într-un moment de recoagulare a redacției, cu o generație tânără (elevi de clasa a IX-a și a X-a în special), cu mine proaspăt redactor-șef, acest workshop de teatru și de comunicare a reușit, fără a-și propune de la început, să ne apropie și să ofere un mod diferit de a percepe dinamica grupului. A fost prima dată când tinerii alecartieni au înțeles că pot lucra cu seriozitate fără a exista o miză directă. Plăcerea a primat, iar spectacolul din ultima zi – rezultat al întâlnirilor anterioare, la care a asistat și regizorul Corneliu Porumboiu – a fost mai degrabă momentul de maximă descătușare care, prin încrederea în noi înșine, a consolidat un grup. Dialogul de la sfârșit pe marginea direcțiilor cinematografiei românești și străine, având ca pretext pelicula Metabolism, ne-a adus mai aproape de filmul de artă. Prin Corneliu Porumboiu am descoperit și am învățat să vedem altfel filmul.
Întâlnirea cu Tudor Giurgică-Tiron ne-a pus față în față cu un student la Harvard, fost olimpic internațional la fizică, și a reprezentat o lecție nonconformistă despre succes ca rezultat al curiozității permanente, despre disponibilitate și necesitatea de a-ți testa și depăși propriile limite, despre vulnerabilitățile și punctele forte ale sistemului românesc de învățământ, dar și despre modul în care acestea pot fi depășite. Am intrat în culisele vieții de student la Harvard, am gustat ceva din atmosfera americană, dar, mai ales, am înțeles că a rămâne prizonierul unui singur domeniu e perdant.
Întâlnirea cu Virgil Horghidan (designer și fondator „Alecart”) și cu Horia Țundrea (arhitect, asistent la Facultatea de Arhitectură din Iași) s-a desfășurat la fel de exuberant, sub forma unui dialog ce a gravitat în jurul ideii de oportunitate în cele două domenii. Am descoperit din experiențele împărtășite ale celor doi că statutul de elev la un colegiu de artă nu îți asigură nici intrarea la facultățile de profil și nici succesul ulterior. În design diploma nu îți folosește la nimic dacă nu ai experiență și dacă nu ești creativ, adaptându-te unei piețe în permanentă schimbare, iar experiența trebuie începută încă din liceu. Dacă nu ai deschidere culturală, dacă nu citești, nu îți apropii filmul și domeniile adiacente, dacă nu ai curiozitate, nu vei deveni niciodată un profesionist.
Proiectul „Înăuntru și-n afară” va continua anul acesta școlar cu alte patru „întâlniri” spectaculoase. Invitații noștri vor fi Olimpia Melinte, Roxana Dumitrache, Ecaterina Reus și Vlad Țundrea.
Dezbatere „Literatura și televiziunea”
Alături de Daniela Zeca-Buzura am călătorit prin fascinantul univers al romanelor trilogiei sale orientale, ne-am întâlnit altfel cu personajele și situațiile din cărți, am savurat aroma altei lumi, am descoperit un spațiu cultural diferit de cel familiar, un mod de a înțelege lumea care ne este străin prin prisma a ceea ce am trăit până în prezent. Cu plăcerea celui care a trăit experiențe inedite, Daniela Zeca-Buzura ne-a făcut martori la periplul său oriental, dar, în același timp, am descoperit rigoarea profesionistului pentru care televiziunea nu înseamnă rating, ci valoare.
A reprezentat prilejul (re)descoperirii universului a doi autori premiați cu Nobelul pentru literatură: Albert Camus și Patrick Modiano. În compania selectă a profesorilor universitari Al. Călinescu și Elena Brândușa Steiciuc, ne-am plimbat printre idei și personaje, am evaluat critic și contrafactual lumea lui Meursault și a lui Rieux, ne-am pierdut pe străduțele Parisului împreună cu Micuța Bijou, am rătăcit printre „spații rele”, captivi ai unui trecut tentacular în Călătorie de nuntă și ne-am lăsat seduși de spiritul francez și de acuitatea frazelor celor doi scriitori.
Recunoscut drept „fabrica de poeți de la Suceava”, Clubul de Poezie „Alecart” e mai degrabă un spațiu al bucuriei de a fi împreună decât model pedagogic de inițiere în poezie. Bilunar, joi seara, sub lumina albă a veiozei, clubiștii prezenți își dau mâna, se așază la mese, împrumută sau dau volume de poezie. La fiecare ediție este invitat un poet. Cunoașterea lui „pe viu” face posibilă sesizarea diferențelor, a punctelor de vedere contrare, dar mai ales ajută la recunoașterea și la marcarea zonelor de poezie bună. E momentul unei aprecieri intense, dar agreabile, evaluare diferită de cea de la ore sau de la examene. Tinerii sunt pentru o vreme prieteni cu autorul, în pofida vârstei, a consacrării. La fiecare ediție, un clubist citește din creația proprie. Prilej, în fond, de reconectare la mecanismul construcției poetice, prin intermediul părerii celorlalți. Apoi postează pe LicArt, participă cu succes la concursuri literare, sunt invitați în tabere literare („Tinere Condeie”, „LicArt”). E un ritual al bucuriei, așa cum o surprinde și sloganul Clubului: Alecart is joy. Join Alecart.
Ce validează așadar spiritul Alecart dincolo de paginile revistei? Dorința de a fi mereu aproape (înăuntru cu spiritul și în afara oricăror parti-pris-uri) de fenomenul viu al literaturii și al culturii, bucuria de a pune în cuvânt o lume căreia îi descoperim frumusețea, încrederea că schimbarea nu poate veni decât provocând-o. E nevoie de curaj, de atitudine, e nevoie de competiția cu tine și cu ceilalți, dar mai ales, e nevoie de „multiplu de cultură”. Iar în momentul în care descoperi gândurile și aprecierile celorlalți despre ceea ce faci, înțelegi că micile piedici sau poticneli, ezitările inerente nu fac decât să propulseze un act, nu să-l anuleze. Când Elvira Sorohan (critic literar și profesor universitar) afirmă într-un articol semnat în „Convorbiri literare” la începutul acestui an că Alecart „înseamnă spirit pozitiv, energie culturală, informație și orizont larg, libertate în alegerea calității, plăcerea lecturii și curajul opiniei, curiozitate pentru ceea ce se întâmplă în lume, în toate artele, absorbție și încurajarea schimburilor culturale. Un nou „Sturm und Drang”, când Ioana Niculaie își mărturisește convingerea că „din Alecart, vor ieși niște ființe culturale, niște oameni care vor iubi literatura”, nu poți decât să te deschizi „multiplu de cultură” spre și înăuntru „Alecart”.
