Alexandru CÎRNEALĂ: „Nu pot spune că sunt actor în Germania, aș spune mai degrabă că sunt actor în Europa.”

Ești absolvent al clasei de teatru de la Colegiul „Octav Băncilă” Iași și, în prezent, actor în Germania. Te rugăm să ne schițezi traseul tău profesional după absolvirea liceului!

 După absolvire am dat admitere la UNATC, cu toate că știam de la bun început că nu voi rezona cu această școală. Evident, am picat admiterea și am plecat cu forțe noi spre școala de teatru de la Cluj unde voiam de la început să ajung. Admiterea la UNATC era cu câteva săptămâni înaintea Clujului, dar, ca să nu regret mai târziu, am hotărât să încerc și la București. Nu am fost dezamăgit, pentru că știam că am ajuns în locul potrivit.

La terminarea facultății am avut șansa să îl cunosc în cadrul unui workshop cu actorii Teatrului Național din Cluj pe domnul David Esrig. Impresionat fiind de felul cum lucrează cu actorii, dar mai ales de tehnica dumnealui de a decripta textul dramatic accesând nivelurile mai puțin vizibile, cele de subtext, mi-am dorit foarte mult să pot avea șansa de a lucra cu dumnealui. Lucrurile s-au aranjat în așa fel încât să primesc o bursă de studiu din partea statului german la școala de teatru a lui David Esrig, „Athanor”, din  Burghausen.

De ce actor în Germania și nu în România? E dificil să obții un rol acolo?

După terminarea stagiului cu David Esrig, am vrut să merg mai departe în această nouă direcție, așa că am hotărât să mă mut la Berlin și să învăț limba germană. A fost o decizie radicală, pe care nu am regretat-o niciun moment. Nu pot spune că sunt actor în Germania, aș spune mai degrabă că sunt actor în Europa. Am încercat în tot acest timp să țin legătura cu România prin castinguri și mici proiecte.

Paleta de roluri la care am acces în Germania este una destul de limitată, dar sunt încă la început. Primesc în mare parte roluri de imigranți.

„Actoria este la urma urmei o întâlnire. Cu tine însuți prin celălalt. ”  

Care sunt rolurile care ți-au fost cele mai dragi? În ce film te putem vedea?

Toate îmi sunt dragi, pentru că pot învăța ceva nou din fiecare provocare pe care rolul primit o propune. Mă puteți vedea curând într-un serial german Bauhaus – A New Era, unde îl joc pe pictorul și profesorul Laszlo Moholy-Nagy.

Dacă ai putea să alegi, cu ce actori ți-ai dori să împarți platoul/scena?

Îmi doresc să lucrez alături de actori cu poftă de joc, în care pot avea încrederea și sinceritatea necesare  pentru  a surprinde profunzimea situației, a vieții, de fapt. Actoria este, la urma urmei, o întâlnire. Cu tine însuți prin celălalt.

Te-ai întâlnit la Berlin cu o scriitoare dragă alecartienilor, Katja Petrovskaya, și am înțeles că, printre altele, ați discutat și despre Alecart. Ai putea să ne divulgi opinia dumneaei despre proiectul nostru pe care l-a cunoscut într-una dintre edițiile FILIT? 

Katja a fost profund fascinată de ceea ce se întâmplă la Alecart. Efervescența  intelectuală a tinerilor implicați în acest proiect creează un fel de generator de energie la care ea s-a racordat. Am auzit doar cuvinte de laudă și m-am simțit mândru. Mi-a mărturisit că ar reveni oricând printre tinerii cititori alecartieni și că speră ca acest lucru să se întâmple.

Ce personaj din literatură ai vrea să joci și de ce? 

Sunt două: Mîșkin și Don Quijote.  Ambii sunt oameni extrem de sinceri, curați la suflet. Deciziile lor vin doar din inteligența inimii, făcându-i să pară nebuni, inocenți, într-o lume guvernată de ură, minciună și invidie. Universurile lor mă trimit cu gândul la călăuza lui Tarkovski și la rugăciunea călăuzei de dinainte de a pleca spre „Zonă”: „Să se limpezească ceea ce și-au pus în gând. Să creadă. Să râdă de înaltele lor pasiuni; ele nu izvorăsc dintr-o energie sufletească, nu sunt decât niște fricțiuni între noi și lumea exterioară. Să capete încredere în ei înșiși. Să devină neajutorați ca pruncii, deoarece slăbiciunea e măreață, iar forța e demnă de dispreț. Când se naște, omul e slab, iar atunci când moare ajunge aspru, rigid. Copacul, când e tânăr, e fraged; după ce crește, se asprește. Duritatea și forța prevestesc moartea. Frăgezimea și slăbiciunea exprimă prospețimea vieții. Nimic din ce s-a asprit nu poate să învingă.

„Dacă aș putea da timpul înapoi,  prioritare ar fi orele de literatură, de limbi străine și cele ce  țin de partea practică a educației.” 

Revenind la liceu, cum te-ai raportat la orele de literatură? Ai avut ghinionul să iei vreun 2? Dacă da, în ce context?

La vremea aceea eram preocupat de partea experimentală a vieții, de libertatea pe care orașul mi-o oferea… Nu reușeam să acord timpul necesar studiului și lecturii, drept pentru care am fost „binecuvântat” cu mulți de 2.

Primul 2. Eram în primul semestru din clasa 10-a, luna octombrie și aveam de citit Ana Karenina. Pe atunci încă făceam naveta de la  Podu Iloaie la Iași. Afară era o vreme ploioasă și, sincer să fiu, nu aveam niciun chef de lectură, mai ales de un roman atâââââât de lung. Sunt fascinat și acum să constat câte detalii am păstrat în memorie în jurul acelui 2, asta înseamnă că mi s-a întipărit foarte bine în minte. Reușisem să citesc primul volum, dar, pentru că a trebuit să-l parcurg în două zile pe fast forward, aveam impresia că nu am reținut absolut nimic, nici măcar numele personajelor. În mintea mea era un  haos total.

În noapte de dinaintea orei de literatură universală, m-am forțat să citesc cât am putut de mult din al doilea volum, până am ațipit. M-am trezit îngrozit dimineața următoare, întrebându-mi mama de ce m-a lăsat să adorm. „Dacă erai obosit, ce era să fac?” Aveam impresia că adolescența mea se va sfârși foarte curând. La naiba cu toate planurile, cu toate visele și speranțele rămase! În drum spre Iași încercam să conving zeii, mai ceva ca Manole, să facă ceva pentru a mă opri din drum. O calamitate, un accident de mașină, grevă generală, orice! Presimțeam ce se va întâmpla!

Ora de literatură! Înainte de dezbaterile pe marginea cărții, foarte faine de altfel, ora de verificare a lecturii: Nu poți vorbi despre o carte fără să o fi citit- replica profesorului meu. D-l Munteanu avea o tehnică specială de a deschide catalogul,  îl ridica închis cu ambele mâini, pe verticală, apoi răsfoia timid cu privirea spre tavan câteva pagini, așa ca să ne dea nouă impresia imparțialității, apoi îl deschidea brusc și cu un gest precis decidea „condamnatul”.  Acest moment avea o greutate mistică. Timpul se dilata, făcându-ne pe toți cei care nu citisem romanul să cunoaștem la nivel experimental ETERNUL. Totul devenea nimic și nimicul eram noi, cei condamnați la ascultare. Mulți dintre noi am trăit experiențe unice în acele momente. Erau singurele momente când apelam sincer la grația divină, acceptându-ne vulnerabilitatea în fața sorții. Buum! S-a deschis. Alexandru! Îmi tremurau genunchii. Îi simțeam ca și cum nu ar fi fost ai mei.  O forță stranie îi făcea să se miște. Prima întrebare… liniște… Îmi amintesc totuși și răspund! Răsuflu ușurat. A doua întrebare era din al doilea volum. Simt liniștea de dinaintea furtunii. Totul începe să se miște în slow motion în jurul meu. Mă uit disperat la colegii mei. Aveam imaginea unui om în cădere liberă, disperat după ajutor. Colegii îmi suflau numele personajului, dar nu puteam înțelege nimic. Consoanele deveneau vocale, percepeam totul distorsionat. Haos! Apoi aud cu o claritate de cristal: „Doi, stai jos!”. Am resimțit la nivelul fiecărei celule aceste cuvinte. Mă așez, mă uit în jur și îmi văd colegii martori la această execuție. Unii plini de compasiune, alții triumfători în fața hazardului. Mi-aș fi dorit în acel moment să nu exist sau, mai bine, să exist într-o altă dimensiune, unde omnisciența sau invizibilitatea ar fi fost la îndemâna tuturor. Au urmat și alte note de doi, dar și multe, multe cărți citite, dezbătute.

Partea bună este că în tot acel timp mi-a fost plantată o sămânță care a rodit mai târziu, de care acum mă bucur și pentru care sunt recunoscător. Am avut o viață de licean tumultuoasă, nu regret niciuna dintre experiențele trăite, căci ele mi-au permis să devin un om curios, pasionat de ceea ce fac.

Dacă ai fi acum din nou în clasa a IX-a, care ar fi prioritățile tale? Ce ai schimba și ce ai păstra în sistemul de învățământ? 

Dacă aș putea da timpul înapoi,  prioritare ar fi orele de literatură, de limbi străine și cele ce  țin de partea practică a educației. Dacă aș putea să schimb ceva, atunci aș pune accent pe introspecție și gândire critică. Aș elimina tot ceea ce este, să zic așa, gândit dinainte și aș propune elevului să descopere totul singur de la zero. Cred că doar așa se poate asimila – în sensul unei asumări totale – informația studiată.

„Nu lăsați pe nimeni să vă spună cum să trăiți! Căutați să trăiți simplu, smerit și cu recunoștință față de ceilalți și față de eforturile pe care le-ați depus!”

Te rugăm să ne sugerezi cinci filme pe care ar trebui să le vedem!

Endless Poetry – Alejandro Jodorowsky; Shoplifters – Hirokazu Koreeda; Touch me not – Adina Pintilie; Climax– Gaspar Noe; Roma – Alfonso Cuarón; Capernaum – Nadine Labaki

Un sfat pentru liceeni?

Dragilor, aveți încredere în voi, în capacitatea de a gândi și în talentul vostru! Trăim într-o lume din ce în ce mai confuză, o lume în care faima, statutul, imaginea virtuală, banii și puterea sunt pe primul loc, devenind forme care dictează felul în care „trebuie” să simțiți, să gândiți și să acționați, o lume în care sunteți tot timpul comparați cu ceilalți, distrugându-vă astfel prospețimea, sensibilitatea și inteligența. Ei bine, refuzați să vă supuneți acestei presiuni! Nu lăsați pe nimeni să vă spună cum să trăiți! Căutați să trăiți simplu, smerit și cu recunoștință față de ceilalți și față de eforturile pe care le-ați depus! Recunoașteți-vă pentru ceea ce sunteți, atât cât sunteți și nu vă comparați cu nimeni, găsiți-vă timp să gândiți, să alegeți și verificați cu grijă fiecare informație! Descoperiți un spațiu în voi înșivă în care să vă puteți observa și înțelege emoțiile, sentimentele, dar mai ales, fricile! Astfel, veți dobândi o înțelegere profundă a voastră și nu veți mai fi doborâți de orice vi se întâmplă. Doar așa vă veți găsi vocea. Iar dacă v-ați găsit-o deja, faceți-vă auziți! Rămâneți, vă rog, sensibili! Lumea asta are nevoie de fiecare dintre voi.

 

*Interviu preluat din numărul 22 al revistei ALECART (aprilie, 2019).

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.