În fiecare week-end poezia din pandemie a alecartienilor e ca o amintire a unor gânduri ce s-au înșurubat printre singurătăți golite de așteptare. Dacă „jurnalul” Mălinei Turtureanu de săptămâna trecută te răstignea într-un spațiu domestic și-ți vorbea despre supraviețuire, acum, Alina Vițel cutreieră realități îndesate cu forța înăuntru minții și desenează contururi nu ale mâinii ascunse în mănuși, ci ale privirii ce ratează fiecare coș dezinfectat pentru a recupera alimentele care nu mai hrănesc „cum trebuie”, ci trezesc. Și dacă la final admir(i) „oamenii abia după ce nu mai sunt” înseamnă că ai scăpat de frică, dar nu și de „vertijuri vitale”. E ca si cum ai uita să-ți pui masca atunci când intri într-o clădire unde trebuie să plătești factura la salubris. (E.M.)
soarele mijea printre doi nori
în formă de os
mai apoi
prin punctele lor poroase
5 minute mai târziu
când am redeschis ochii
nu mai era
nicio urmă de
os
pe cer
sunt un os care
nu a fost hrănit cum trebuie
care nu a mestecat și înghițit cum trebuie
dozele necesare de calciu
//sunt o secreție
a realităților//
pe care
le îndeasă
fiecare
în mine
încheietura trosnește
și face poc
și nu e defectă doar azi
e mereu
dar își duce boala în tăcere
să nu-ți faci griji
să nu spui stop
să nu începi să-ncurci datele
să-ți înmănușezi cu șosete
astea două mâini
căci
despre ele nu știi niciodată dacă sunt transpirate sau murdare
să continui să cutreieri lumea
de parcă ar face stop cardiac
//dacă te-ai desprinde//
de ea
au apărut complicații
am plecat în căutarea unei
donații
de vertijuri vitale
n-am nevoie de prea multe
e de-ajuns
1.să am la îndemână o
ieșire de urgență
pentru momentele în care
//începe//
să-mi fie
PREA
frică
de mine
2.să accept că sunt cobaiul
unui Pavlov
Pe care l-am ales
//cu mâna mea//
3.să iau decizii,
să-nțeleg curentul
care-i trage pe toți cei rămași
înăuntrul minții
//mele//.
să-nchid geamul, să construiesc un dig care să mă apere pe mine de ei și pe ei de mine
sau să-I dau pe toți afară?
//coșurile de cumpărături proaspăt dezinfectate
doar mizeria
flancată de
mușchii inimii
rămâne neatinsă/
/obișnuiam să-mi desenez conturul mâinii
acum plasez pe hârtie
inimi de iepure
le fac conturul
și aștept să se înroșească marginile
să se separe purul de impur//
about me in a nutshell
folosesc toate crutoanele când mănânc supă cremă/dorm de când mă știu pe burtă, strângând în brațe perna pe care a cusut-o bunica/ea și o față de masă cu cireșe mi-au mai rămas/ prognozez cât de oribil îmi va merge ziua atunci când îmi aleg cafeaua/ cappuccino- va fi o zi acceptabilă/ flat white-nervii mei se vor învârti pe rotiță până ce vor face febră musculară și mult după aceea/ sunt obișnuită să fac totul cu mâna stânga și uneori, după ce fac cruce, mă întreb dacă n-am făcut-o accidental cu cea stângă / tata e singurul care face vin fiert din vin alb/când eram mică adoram să port o rochiță cu buline roșii/de fiecare dată când vreau să-mi prind părul în coc îmi iese bine doar atunci când nu îmi pasă cum va arăta/am în mijlocul frunții o cicatrice de la un contact nu prea blând cu tetiera atunci când aveam 3 ani/ a treia gaură de la urechea stângă mi s-a astupat căci am refuzat să o mai umplu cu inox/aș fi putut începe să dezinfectez cu strongbow de pere/ încep să admir oamenii abia după ce nu mai sunt/
*Alina VIȚEL, redactor Alecart, este elevă în clasa a XI-a, filo, la Colegiul Național Iași.
Pictură: „Căderea îngerilor”, de Ioniță BENEA
