Alina Vițel: „să accept că sunt cobaiul/ unui Pavlov/ Pe care l-am ales //cu mâna mea//”

În fiecare week-end poezia din pandemie a alecartienilor e ca o amintire a unor gânduri ce s-au înșurubat printre singurătăți golite de așteptare. Dacă „jurnalul” Mălinei Turtureanu de săptămâna trecută te răstignea într-un spațiu domestic și-ți vorbea despre supraviețuire, acum, Alina Vițel cutreieră realități îndesate cu forța înăuntru minții și desenează contururi nu ale mâinii ascunse în mănuși, ci ale privirii ce ratează fiecare coș dezinfectat pentru a recupera alimentele care nu mai hrănesc „cum trebuie”, ci trezesc. Și dacă la final admir(i) „oamenii abia după ce nu mai sunt” înseamnă că ai scăpat de frică, dar nu și de „vertijuri vitale”. E ca si cum ai uita să-ți pui masca atunci când intri într-o clădire unde trebuie să plătești factura la salubris. (E.M.)

 

soarele mijea printre doi nori

în formă de os

mai apoi

prin punctele lor poroase

 

5 minute mai târziu

când am redeschis ochii

nu mai era

nicio urmă de

os

pe cer

 

sunt un os care

nu a fost hrănit cum trebuie

care nu a mestecat și înghițit cum trebuie

dozele necesare de calciu

 

//sunt o secreție

a realităților//

pe care

le îndeasă

fiecare

în mine

 

încheietura trosnește

și face poc

și nu e defectă doar azi

e mereu

 

dar își duce boala în tăcere

să nu-ți faci griji

să nu spui stop

să nu începi să-ncurci datele

să-ți înmănușezi cu șosete

astea două mâini

căci

despre ele nu știi niciodată dacă sunt transpirate sau murdare

 

să continui să cutreieri lumea

de parcă ar face stop cardiac

//dacă te-ai desprinde//

de ea

 

au apărut complicații

am plecat în căutarea unei

donații

de vertijuri vitale

 

n-am nevoie de prea multe

e de-ajuns

1.să am la îndemână o

ieșire de urgență

pentru momentele în care

//începe//

să-mi fie

PREA

frică

de mine

 

2.să accept că sunt cobaiul

unui Pavlov

Pe care l-am ales

//cu mâna mea//

 

3.să iau decizii,

să-nțeleg curentul

care-i trage pe toți cei rămași

înăuntrul minții

//mele//.

să-nchid geamul, să construiesc un dig care să mă apere pe mine de ei și pe ei de mine

sau să-I dau pe toți afară?

 

//coșurile de cumpărături proaspăt dezinfectate

doar mizeria

flancată de

mușchii inimii

rămâne neatinsă/

 

/obișnuiam să-mi desenez conturul mâinii

acum plasez pe hârtie

inimi de iepure

le fac conturul

și aștept să se înroșească marginile

să se separe purul de impur//

 

about me in a nutshell

folosesc toate crutoanele când mănânc supă cremă/dorm de când mă știu pe burtă, strângând în brațe perna pe care a cusut-o bunica/ea și o față de masă cu cireșe mi-au mai rămas/ prognozez cât de oribil îmi va merge ziua atunci când îmi aleg cafeaua/ cappuccino- va fi o zi acceptabilă/ flat white-nervii mei se vor învârti pe rotiță până ce vor face febră musculară și mult după aceea/ sunt obișnuită să fac totul cu mâna stânga și uneori, după ce fac cruce, mă întreb dacă n-am făcut-o accidental cu cea stângă / tata e singurul  care face vin fiert din vin alb/când eram mică adoram să port o rochiță cu buline roșii/de fiecare dată când vreau să-mi prind părul în coc îmi iese bine doar atunci când nu îmi pasă cum va arăta/am în mijlocul frunții o cicatrice de la un contact nu prea blând cu tetiera atunci când aveam 3 ani/ a treia gaură de la urechea stângă mi s-a astupat căci am refuzat să o mai umplu cu inox/aș fi putut începe să dezinfectez cu strongbow de pere/ încep să admir oamenii abia după ce nu mai sunt/

*Alina VIȚEL, redactor Alecart, este elevă în clasa a XI-a, filo, la Colegiul Național Iași.

Pictură: „Căderea îngerilor”, de Ioniță BENEA

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!