Anamaria (Blanaru) Moscaliuc a absolvit Facultatea de Litere, UAIC, și este doctor în filologie. După facultate, a obținut un post de profesor într-o localitate mărginașă a județului Suceava, deși a obținut nota 10 la Examenul de Titularizare. În prezent, locuiește în București, unde lucrează Project Manager la Microsoft. În 2014 a publicat volumul Metaficțiunea contemporană. Dublă lectură a romanului românesc și spaniol (Editura Adenium).
„Ora de literatură ar trebui poate să fie ora cea mai frumoasă din zi, când poți fi liber, poți împărtăși ceva din tine, din felul în care tu înțelegi lumea și cartea din ea. Ce lucru paradoxal că există o olimpiadă de literatură, acum că mă gândesc mai bine.”
Numărul acesta are în prim-plan statutul elevului la filologie. Ca absolventă de filologie, care consideri că sunt avantajele și dezavantajele celui care termină liceul la acest profil?
E greu să faci o generalizare, întrucât fiecare are o experiență diferită chiar având aceiași profesori. De asemenea, fiecare are nivelul său de așteptări, de nevoi și de background educațional. Pentru mine, filologia a fost o alegere firească având în vedere pasiunea mea de atunci (și de acum), lectura, dar și gramatica (am fost printre norocoșii care să studieze gramatica în liceu). Filologia, prin specificul profilului, îți poate dezvolta poate mai mult decât alte profiluri abilitățile de comunicare (plecând doar de la premisa numărului mai mare de ore de română și limbi străine din programă), aplecarea spre artă și spre uman în genere. Am simțit lipsa însă, și o regăsesc și acum, dezvoltării simțului numeric, pragmatic, matematic. Privind în urmă, filologia te poate face să pierzi o parte importantă din dezvoltarea ta prin lipsa sau scăderea numărului de ore de matematică, chimie, fizică. Elevii ar trebui să fie conștienți că alegerea profilului în clasa a noua nu înseamnă alegerea meseriei, a jobului, a ceea ce vei fi după absolvire. E doar o alegere pe care o vor cântări iar și iar până la facultate și poate și după.
Ce ai păstra și ce ai elimina din materiile pe care le-ai studiat în liceu? Ce ai introduce în programă?
Mi s-ar părea benefic pentru stima de sine a copiilor și pentru încurajarea lor să nu se mai facă o diferențiere între copiii de la filologie și cei de la un profil real. Nu cred că unii citesc mai mult decât alții (aș milita pentru ideea că lectura în școală nu presupune doar să citești literatură), nu cred că a scrie un eseu e mai ușor decât a rezolva o problemă de matematică sau de fizică (sunt abilități total diferite și ar trebui să încercăm să ni le dezvoltăm pe ambele, bineînțeles, la nivelul la care fiecare putem sau dorim să ajungem). Și dacă tot e să vorbim de filologie și de impactul intelectual pe care ar trebui să îl aibă acești ani asupra unui elev, aș vedea o deschidere mai mare a orelor către societate, către cerințele de muncă. M-ar fi ajutat mai mult să știu, să citesc și să am ore centrate pe abilitățile de care aș fi avut nevoie pentru o viitoare facultate sau un job în comunicare, publicitate, științe politice, resurse umane.
„Liceul cred că este (sau ar trebui să fie) întâlnirea/începutul celor mai mari prietenii cu care vei trăi după.”
Pentru școala noastră, olimpiada/ rezultatul la olimpiadă este un mijloc de validare a valorii unui elev. Ai fost olimpică la română. Cum te-a influențat această experiență?
Privind în urmă, olimpiada și concursurile la care am participat au fost fără doar și poate un spațiu al relaționării și al întâlnirii unor oameni care mi-au rămas prieteni. Poate dacă s-ar percepe aceste concursuri și din perspectiva umană, a unor grupuri de copii care au bucuria întâlnirii într-un alt spațiu decât al orelor de curs, am rămâne la final cu mult mai mult decât cu o lista numerică și cu diplome.Olimpiada rămâne însă și o validare personală a alegerii pe care ai făcut-o. Un premiu la un concurs îți poate spune ție, Da, sunt unde trebuie sau Da, sunt bun. Sau poate îți ridică niște întrebări (din nou, depinde de nivelul de așteptare al fiecăruia). Olimpiada sau orice alt concurs te poate pregăti pentru competițiile de mai târziu: intrarea la o facultate, obținerea unui job la compania pe care ți-o dorești și nu la cea la care poate ai avea un loc liber. Competițiile ar trebui să fie și niște răspunsuri: să știi că trebuie să muncești poate mai mult decât alții dacă vrei să obții ceva, să ai răbdare cu tine, dar și cu cei din jurul tău în toată această pregătire, dar și să înveți să te cunoști și să te oprești când simți că drumul tău e altul.
Evocă-ne o întâlnire/ o experiență care te-a marcat în liceu. Și una din facultate.
Liceul cred că este (sau ar trebui să fie) întâlnirea/începutul celor mai mari prietenii cu care vei trăi după. Pentru mine, cel puțin asta a fost, și acum, după mulți ani, cei mai buni prieteni mi-au fost colegi de liceu.
Facultatea, pe de altă parte, ar trebui să fie o deschidere, o desprindere, o recunoaștere a cine ești și unde vrei să te îndrepți. Stagiul Erasmus în Germania pe care l-am făcut a fost pentru mine primul pas către o înțelegere diferită a valorilor, a ceea ce înseamnă să fii tolerant cu oricine/orice înseamnă diferit și, totodată, o naștere a nevoii continue de a călători.
După facultate ai obținut nota 10 la examenul de titularizare și o perioadă ai fost profesor de română. Cum ar trebui predată literatura în liceu? Care sunt bucuriile unui profesor?
Nu știu dacă pot da sfaturi întrucât eram mult prea la început, iar timpul a fost prea scurt. Judecând(u-mă) după atât de mulți ani, cred că a fi un profesor bun nu înseamnă doar să fii primul la un concurs (deși îți atestă nivelul de cunoștințe), ci să fii un bun comunicator. Să fii tu un om deschis către oameni, să îți placă să povestești, să asculți, să știi să și râzi, să fii mulțumit de locul în care ești. Să înțelegi de ce ești acolo. Privind în urmă, mă gândesc ce responsabilitate uriașă aveam atunci când 30 de oameni așteptau să le dau eu ceva de la mine, să îi îndrum, să le spun ceva cu care ei să rămână și poate după ce vor fi absolvit liceul.
Revenind la literatură, poți vorbi despre cărți, le poți citi cu voce tare în clasă, le poți interpreta, dar nu le poți preda. Mi-aș dori ca ora de literatură să nu mai alunge viitorii cititori prin sarcini precum caracterizări de personaje, comentarii literare, figuri de stil (toate care se cer în programa școlară, știu). Lectura nu ar trebui notată, fiecare dintre noi citește în ritmul său, alege genurile și autorii în care se regăsește, vorbește despre el în felul său. Ora de literatură nu ar trebui sa fie o etalare a ultimelor citate din critici, a neologismelor proaspăt învățate sau a fișelor de lectură. Ora de literatură ar trebui poate să fie ora cea mai frumoasă din zi, când poți fi liber, poți împărtăși ceva din tine, din felul în care tu înțelegi lumea și cartea din ea. Ce lucru paradoxal că există o olimpiadă a literaturii, acum că mă gândesc mai bine.
„Profesorul ar putea fi doar un colocatar al aceluiași spațiu în care un grup de copii își dispută, cu puterile lor, adevărurile mici despre cărți și idei. Și din când în când, să îi îndrepte către o carte, o idee nouă pe care tot ei, cei mici, să o transforme într-un adevăr al vârstei lor.”
De ce ai renunțat la cariera de profesor? Dacă ai fi rămas la catedră, cum îți imaginezi că ai fi peste 20 de ani?
Momentul în care am ales alt drum a fost unul al începuturilor. Încă nu simțeam că acela era punctul în care trebuie să mă opresc, simțeam că mai este ceva acolo de învățat, de experimentat.Nu cred că am renunțat niciodată la gândul că aș putea să predau, să dau ceva de la mine unor copii, ce-i drept, acum o gândesc ca voluntariat de care sper să am timp într-un viitor apropiat.
Ce știu acum însă este că, dacă aș fi profesor, aș fi atentă mai mult la profilul lor psihologic, la reacțiile lor, la ceea ce îi face să vină cu plăcere la ora mea. Știu sigur că m-aș bucura să devină ei înșiși oameni care să aibă plăcerea comunicării (indiferent de nivelul la care ar fi fiecare) și a dorinței de a fi în mijlocul celorlalți. Încă mă întreb de ce, în unele cazuri, orele de română creează stres, frica unei note mici, orele nedormite scriind teme, când, de fapt, ar trebui să îi aducă pe copii mai aproape de ceea ce sunt ei, de ceea ce e în interiorul lor.
Cu ce ar trebui să rămână un elev în urma întâlnirii cu profesorul de română? Ce ar trebui să învețe de la el?
În urma unei întâlniri în viață cu siguranță trebuie sa rămâi cu ceva sau măcar să transforme ceva în tine. E o întrebare pe care poate orice profesor ar trebui să o adreseze în prima oră. Cu siguranță însă, fiecare copil rămâne cu ceva diferit și depinde de profesor în ce măsură acest ceva este ceva efemer, care dispare la final de an școlar, sau este parte din ceea ce va deveni adultul de mai târziu. Profesorul nu trebuie sa fie un model de viață (orele de școală trebuie să te ajute să te cunoști pe tine, nu să devii un altul pe care îl consideri atunci, la acei ani, un model), nici un purtător al adevărurilor absolute. Și nicidecum un judecător a ceea ce știi sau nu la acea vârstă. Profesorul ar putea fi doar un colocatar al aceluiași spațiu în care un grup de copii își dispută, cu puterile lor, adevărurile mici despre cărți și idei. Și din când în când, să îi îndrepte către o carte, o idee nouă pe care tot ei, cei mici, să o transforme într-un adevăr al vârstei lor.
Există prejudecata că un absolvent de filologie are mai puține șanse de a-și găsi un job bun în comparație cu unul de mate-info. Care este poziția ta față de această prejudecată?
E o cale lungă de mers de la absolvirea liceului până la găsirea unei vocații, a unui loc de muncă și chiar a unui spațiu în care să îți placă să locuiești. Cu siguranță, nimic nu trebuie ales încă de la început, totul este un rezultat al efortului depus, al felului de om care devii, al întâlnirilor din viață și uneori poate al norocului. Poți deveni și acum profesor, doctor sau avocat, însă provocările din ziua de azi sunt mult mai complexe. Chiar cred că poți deveni orice îți dorești atâta vreme cât ai încredere în tine, cât îți cunoști limitele și cât ai voință să dai de la tine timp, efort să obții acel altceva.
„Cred că adevăratul cititor se confirmă abia atunci când citește pentru că îi place, pentru că simte nevoia, și nu pentru că trebuie, pentru că are o bibliografie de urmat.”
Prezintă-ne, pe scurt, traseul tău profesional după absolvirea Facultății de Litere. Ai ajuns unde voiai să ajungi?
Simt că încă mai am mulți ani până când pot răspunde la întrebarea aceasta. În același timp, e prima dată când răspund la această întrebare fără să fiu într-un interviu pentru a obține un job. Terminarea studiilor în filologie, inclusiv a doctoratului în Germania, a însemnat și începutul unei alte etape profesionale. De aproape 6 ani, locuiesc în București unde am trecut prin mai multe companii, axându-mă pe poziții de comunicare sau de digital marketing. În momentul de față, lucrez pentru Microsoft ca Project Manager.
Care au fost principalele calități care te-au ajutat să obții acest job?
Cu siguranță, fiecare etapă în carieră se bazează pe ceea ce ai făcut anterior, ce ai acumulat, la ce ai devenit bun sau mai bun decât alții. Și pentru acest job, dar și în general, cred că accentul se pune astăzi pe felul în care știi să comunici, să te integrezi într-o echipă/grup de oameni, să fii deschis către multiculturalitate având în vedere că, în multe cazuri, majoritatea colegilor locuiesc în alte țări. Chiar și capacitatea de a crea niște relații cu oameni din alte țări, cu care lucrezi doar în meeting-uri la telefon, sau disponibilitatea ta de a te adapta altor culturi, chiar și altor fusuri orare te ajută astăzi foarte mult.
Multe dintre articolele tale din Alecart sunt impresii de călătorie. Dintre locurile pe care le-ai vizitat este vreunul care ar putea deveni pentru tine „acasă”?
Acasă înseamnă oameni, însă da, pot fi și locuri, călătorii care să te atragă înapoi. Islanda rămâne pentru mine un spațiu uimitor, cu locuri surprinzătoare, unde ești înconjurat doar de natură și nimic altceva. Am mers peste 2000 de km în Islanda, am văzut zeci de cascade, gheizere, fiorduri, însă nimic nu părea să se repete, să fie predictibil. Un loc însă la care m-am tot întors cu gândul anul acesta a fost Hydra, o micuță insulă grecească. Nu știu dacă liniștea locului, drumul de 2 km pe coastă până la plajă, zecile de scări albe dintre case sau apusurile spectaculoase au făcut dintr-o vacanță de cinci zile o întâlnire. Ritmul domol de septembrie, plaja și taverna goală, florile rozalii care deja se scuturau, sau același câine care făcea același drum de dimineață m-au făcut să mă gândesc că e un ritm în care aș putea să locuiesc.
Te rugăm să ne oferi cinci titluri de cărți pe care le-ai reciti de câte ori ai avea ocazia și cinci filme pe care n-ar trebui să le ratăm!
Câteva cărți citite anul acesta pe care le recomand: Muzicofilia. Povestiri despre muzică și creier – Oliver Sacks; Cărțile lui Jacques Salome; Sfârșitul mi-e început – Tiziano Terzani; Demonul amiezii – Andrew Solomon, The year of magical thinking – Joan Didion; Homo Deus – Yuval Noah Harari; Sticletele – Donna Tartt.
Câteva filme și documentare văzute recent: Loving Vincent, Pororoca, Ana, mon amour, The Leisure Seeker, Joan Didion -The Center Will Not Hold, Abstract – the Art of Design.
Ai un doctorat în filologie. Locul tău de muncă a însemnat o „despărțire” de literatură? Citești acum altfel decât o făceai înainte?
Nu cred că poți vorbi de o despărțire reală, tot ce ai trăit sau ai citit la un moment dat rămâne în tine, contribuie câte puțin la ce ești acum. Despărțirea a fost poate de a citi critică literară, care îmi era utilă la momentul respectiv și la proiectele pe care le aveam. Chiar și așa, felul deosebit de structurat în care citeam atunci mi-as dat o structura organizată la jobul actual. Acum însă trăiesc un alt mod de a citi, spun eu, bucuria de a citi și de a putea să uiți detalii din carte, să fie o bucurie de moment și atât. În același timp, citesc acum pe lângă literatură, multe cărți de psihologie, de dezvoltare personală. Cred că adevăratul cititor se confirmă abia atunci când citește pentru că îi place, pentru că simte nevoia, și nu pentru că trebuie, pentru că are o bibliografie de urmat.
*Interviu preluat din numărul 22 al revistei „Alecart” (aprilie, 2019).
