Am remarcat, încă de la început, în poemele Anastasiei Gavrilovici*, ritmul alert al versurilor, care nu te lasă să respiri, să te odihnești. Fiecare cuvânt și fiecare vers curge din cel anterior cu forța unui râu ce stă să iasă din albia sa. Poeziile ei te silesc să fii prezent pe de-a-ntregul în actul lecturii, într-o stare de adrenalină și un soi de neliniște a necunoscutului. E greu de anticipat ce va urma versului pe care tocmai îl citești, însă întreg poemul se dovedește a fi ca o undă de șoc electric ce îți străbate mintea și de care ești conștient pe toată durata sa. Imagini ce se derulează rapid, te scurtcircuitează, te ard și de-abia de aici începi să construiești.
Am fost impresionată de felul în care poeta îmbină planul exterior și interior în poemele sale. Ființa, omul ce populează acele versuri receptează și își însușește lumea în felul său, însă nu se impune. Da, te obligă să fii atent, dar nu și să privești exteriorul în mod identic. Își oferă sinele lui, dar în același timp te lasă să privești sala de dans și străzile goale de la 5 dimineața așa cum simți tu. La fel și în plan interior. Afli stările, sentimentele și fricile celui din pagini, dar ele devin un suport pe care îți creezi tu propriile experiențe interioare. În fond, după mai multe poezii, începi să conștientizezi că ființa din versuri și ființa din tine sunt, sau cel puțin ar putea fi, imagini întoarse ale aceluiași eu, căci n-ai putea să construiești pe interioritatea lui dacă ea n-ar fi parte din tine. (Anastasia Fuioagă, redactor-șef Alecart)
se poate trăi și așa
am trecut și peste iarna asta peste sonoritatea
goală a camerelor din care ai vrut să plec și
am plecat peste somnul defazat iar acum când
a dat căldura și în sfârșit putem dormi din nou
dezbrăcați fiecare își vede de ale lui luăm taxiuri
diferite și ne dăm seen pe facebook nopțile
tropicale ale iubirii noastre par niște metastaze
digitale ale minții mele o amintire arhivată doar în
senzorial poveștile despre suflete pereche sexe
pereche nu mai spun nimic nici unei romanțioase ca mine
îmi doresc lucruri simple o digestie ușoară puțină
tandrețe un pahar cu lapte rece când mă trezesc
dar zilele trec și încep să mă obișnuiesc se poate trăi și așa
se poate să adormi lângă laptopul încins și noaptea să te
lipești de el ca să simți puțină căldură
ultima noastră întâlnire a avut ceva din disciplina și
corectitudinea țărilor nordice nimic erotic nimic eroic doar
calmul vapoarelor obosite când se îndepărtează de port
nici măcar rutina verbală a cuplurilor distanță
între scaune intimitatea asimptotică a barului
m-am întins peste masă până la mâinile tale
ți le-ai tras înapoi în momentele de genul ăsta
dacă s-ar așeza pe mine o drosophila melanogaster m-aș prăbuși
te-ai dus să fumezi am multiplicat și mărit în gând imaginea până
am obținut-o pe cea dorită noi pe canapea serialul căzuse plapuma și
pentru câteva secunde cât ți-am văzut picioarele m-am
emoționat așa cum poate doar marii maeștri italieni se mai
când după 24 de luni de maturare asistă la deschiderea unei
roți uriașe de parmezan cel mai trist e că îmi place prea mult cum te miști
deasupra mea cu tot hard-ul și soft-ul tău cu pattern-urile toxice
în care te complaci iubesc defectele tale de fabricație
chiar și acum când nu mai ai nevoie de mine și indiferența mă
neutralizează iar diminețile nu mai au frumusețea hormonizată a
legumelor din supermarket chiar și acum când între noi
doar iluzia comunicării survolând stepa virtuală economia a
1,5 litri de salivă produsă zilnic involuntar cu care în
absența ta nu știu ce să fac și cel mai trist e că zilele
trec și că se poate trăi și așa
cât de bine
cât de bine poți cunoaște un om cât de periculoasă e partea
subacvatică a unui aisberg cât de mult ai vrea
acum să nu știi nimic despre asta să poți căsca
liniștit în taxiul care te duce acasă după o noapte etilică și singura
tristețe să fie că nu ești melc și casa ta e departe iar frigul deja își începe
acupunctura dacă ești femeie
la 5 dimineața când treci prin fața covrigăriilor bărbații
de dincolo de vitrine îți zâmbesc apoi rup cu tandrețe
intestinele de aluat la 5 dimineața singurătatea lor
e la fel de apăsătoare ca a criminalilor
dar a cui nu e
te gândești aiurea de câte secole de știință e nevoie pentru a putea
măsura amplitudinea dorinței cu un microfon în dreptul pizdei
s-ar vorbi mai ușor despre asta scuipatul dimineții se prelinge pe cer
ai vrea ca berea aia răsuflată care țâșnește din soare să rămână
în spatele geamurilor cândva un șervețel îmbibat în urină ți-a întors
lumea pe dos și a împrăștiat-o pe gresia băii din club A
algele sfâșiate pe o plajă sau sinapsele astea tâmpite
acum e totuna poate pur și simplu la 5 dimineața peisajul
emoțional de-aici provoacă greață
la semafor șoferul dă drumul la muzică
și începe să-ți scarpine membrul fantomă
cât de biiine
în direcția greșită
ți-am lăsat un mesaj pe facebook am închis laptopul o vreme
mi-am privit mâinile două ștechere
scoase din priză pentru că uneori pulsul trebuie
stârnit dintr-un punct al încheieturii pentru că uneori corpul
devine moale și incomunicabil într-o baie mică în care aerul nu
se lasă respirat de doi oameni în același timp
când am transferat de pe telefon înregistrarea cu tine programul mi-a spus
keep your memories safe poate asta e tot ce rămâne de făcut m-am gândit
la toate locurile în care am făcut dragoste într-o singură noapte și n-am mai știut unde
să adorm de câte documente deschise în word e nevoie pentru a spune
lucrurilor pe nume de ce la separarea de ființa dragă animalele
refuză hrana și salivează excesiv și până la urmă
de ce să mai spui ceva când gesturile simple distrug e suficient
să ții o secundă uscătorul de păr în direcția greșită apoi
scrumul împrăștiat în toată camera mintea mea
soarele începând anestezia locală & lângă mine
doar rânjetul cariat de pe pachetul de țigări
nu am putut să-l întorc
3D
Pentru 50 de lei instalatorul îmi desfundă W.C.-ul.
Pentru 50 de lei, eu dau meditații la engleză/ română.
căcatul din mintea unui om e mult mai periculos decât
căcatul din maţele lui așa că îmi suflec mânecile și-mi trag mănușile
din latex și prapur peste lecția asta avansând la întâmplare, ca o
gondolă abandonată în inima multiculturală a Veneției. Inima,
proiectul ăsta confuz, care mi-a dictat câteva lucruri corecte, excese
de toate felurile, răbdare și profesionalism, dar mai ales apetența pentru lucrurile
murdare, care sclipește în ochii tuturor vidanjorilor, n-ai cum s-o ratezi.
Când plec de la voi, Alex1, Alex2, Alex3 și de la tine, Diana, să știți că beau
mult și citesc mult și fac dragoste (mult) cu un poet și îmi frec
gura cu benzină, numai să scap de urmele pe care treaba asta
împuțită mi le lasă peste tot. Nu e ușor să vă scot căcatul din cap,
deși sunt obișnuită cu el, am fost și eu de multe ori în și nimeni nu
a venit la mine cu crenguța de măslin în cioc, de care să mă agăț ca să ies. Nu
e ușor, și de-aia când plec de la voi am nevoie să mă duc direct la cinema
și pentru 50 de lei să văd muzeul din Vatican în 3D,
Hiroshima și Nagasaki în 3D, filme porno în 3D,
binele și răul, serotonina și monoxidul de carbon
în 3D, dejecția, denigrarea, dinastiile de digital divas
râcâindu-mi cu unghiile lor false sintaxa și neologismele
de pe creier ca de pe-un uriaș recif de corali
înainte să fie dinamitat.
*Anastasia Gavrilovici va fi invitata noastră mâine, 6 iunie, ora 14.30, la Colegiul Național Iași.
Grafica inspirată din poezia Anastasiei este realizată de artistul Ioniță Benea.
