În atmosfera Kievului postsovietic, romanul lui Kurkov încearcă să „alerge” prin viaţa unui personaj care redescoperă viaţa în urma unei tentative de sinucidere eşuate. Inspirat parcă dintr-un scenariu de film, autorul conferă o anumită complexitate psihologică protagonistului influenţat profund de acest decor gri al spaţiului capitalei ucrainene, în care Tolia regăseşte o deteriorare accentuată a societăţii influenţate de modele vestice, de aşa-zisul sentiment de libertate şi de continua vânătoare după bani.
Dac-aş fuma, ar fi mai uşor ca dupã fiecare scandal casnic, care de la distanţã pare de neînţeles şi absurd, sã-mi aprind câteva ţigãri, iar fumul, nicotina sã devinã pentru moment dacã nu sensul sau aroma vieţii, mãcar ceva care sã-mi distragã atenţia, aşa cum tãmâia arsã în cinstea mea m-ar ajuta sã vãd oarece bucurie în viaţa de apoi.
Romanul lui Kurkov, Prieten drag, tovarăş al răpostului se face remarcat printr-o undă de nostalgie pe care o resimte protagonistul, Tolia, faţă de era sovietică şi faţă de evenimentele din trecutul său precum iubirea, repede consumată, față de soția care l-a părăsit pe fondul unei existențe lipsite . Depresiv de fel, trăieşte singuratic încercând să îşi găsească locul în viaţă prin cafenele şi prin băutură, nefiind atras de nimic altceva decât de solitudine, fără ca viața să îi ofere un trai satisfăcător în ciuda studiilor sau a vârstei. Astfel plănuieşte să se sinucidă, dar neavând suficient curaj, angajează un asasin plătit să „rezolve”, printr-o crimă ce ar trebui să rămână nerezolvată, propria moarte. Pentru a evita orice suspiciuni şi pentru a muri cu „demnitate” îi spune intermediarului, un prieten al său din şcoală, că doreşte să-l ucidă pe amantul soţiei. O mică eroare îi amână însă execuţia şi în urma unor evenimente de altfel banale, Tolia se reîmpacă cu viaţa. Întâmplător, face rost de o sumă mare de bani şi, cum niciodată un sinucigaş nu doreşte să moară cu adevărat, aranjează ca asasinul său să fie executat. Măcinat de cele întâmplate, își reevaluează existența mizeră și reuşeşte să recâştige dorinţa de a trăi după ce trece prin câteva alte câteva mici aventuri. Interesant la aceast roman este modul cum autorul reuşeşte să ţină cititorul aproape de tribulațiile personajului prin alternanţa dintre momentele de singurătate și depresie, în care acesta îşi analizează viaţa, şi suspansul creat de primejdia ce îl aşteaptă.
Însă oamenii se ofilesc văzând cu ochii, iar eu – văzând cu ochii mei, în oglindă. Prietenii mă sună să-mi spună cât de rău le e. Iar eu tac, îndurând totul şi ascunzând de toată lumea, de parc-ar fi o idee preţioasă, ieşirea perfectă din fundătura vieţii.
Prezentate din perspectiva lui Tolia, evenimentele par un simplu şir de întâmplări nefericite datorită detaşării cu care sunt privite monotonia, nevoia apropierii de alții, treptata reevaluare a propriei existențe. Simțind nevoia unei amprente feminine în viaţa sa, nu caută, dar acceptă ceea ce viața îi oferă: după ce descoperă aventura soţiei și aceasta îl părăseşte pe tânărul depresiv cu care era măritată, Tolia găseşte o prostituată care îl aduce „înapoi la viaţă”, iar în ultimă instanţă se găseşte în postura de a-şi petrece timpul cu văduva asasinului său. Universul absurd al Kievului postcomunist este dominat de sărăcie, de importul de elemente din spaţiul american (asasinii denumiţi „killeri”, continua goană după bani), de lipsa de împăcare a omului cu situaţia în care se află. Viaţa îşi pierde ea înşăşi valoarea în faţa imoralității și a superficialității care par a domina societatea.
Gândurile mărunte îmi năpădesc capul. Nu există în ele nimic înălțător, nimic cu adevărat filosofic. De parcă și eu întotdeauna am fost un om mărunt, lipsit de profunzime. Și acum, într-adevăr, singurul lucru care mă poate înălța, dacă nu în ochii mei, măcar în ai altora, e moartea prematură.
Iniţal, povestea pare inspirată dintr-un film obişnuit, o dramă a unui sociopat care doreşte să-şi curme viaţa, dar autorul reuşeşte să schimbe acest lucru, iar condensarea evenimentelor face ca romanul să dobândească aspectul unui scenariu bine scris în care sunt punctate aspectele psihologice ale personajului. Modul ironic şi detaşat al relatărilor devine metoda pe care o alege Kurkov de a satiriza acest spațiu postsovietic care nu și-a găsit încă reperele, fiind invadat de elemente ce o fragmentează. Îndepărtarea de macabrul unor discuţii despre moarte prin ironie e o modalitate prin care cititorul se apropie de lumea lui Tolia şi de universul unei lumi care nu-i este chiar atât de străină.
Dar timpul trece și doresc să mai apuc să-mi beau cafeaua. Un gând nobil – pentru un împătimit al cafelei ultimul expresso dublu este ceva sfânt, așa cum este ultima țigară pentru un fumător. (…) Mai am cincisprezece minute de viață. Simt cum îmi tremură mâinile.
Subiectul romanului este unul comun, nimic nu iese în evidenţă la un sinucigaş, desigur, dar natura prezentării acestuia incită datorită umorului negru și aparent totalei detașări a relatării. Kurkov reuşeşte să scrie un roman satisfăcător, uşor de digerat, influenţat de literatura rusă și suficient de încărcat pentru povestea liniar previzibilă prezentată. Personajul principal este detaşat de lumea în care trăieşte, singuratic, depresiv și nu face altceva decât să mediteze la percepţia sa asupra lumii degradate; pornind de la idei fixe, îşi schimbă concepţia, adăungând nuanţe la interpretările sale şi apoi se redescoperă prin cea de a doua şansă oferită de autor.
*Articolul lui Tudor Berbinschi (pe atunci elev în clasa a 9-a) este preluat din numărul 11 Alecart dedicat primei ediții FILIT la care fusese invitat Andrei Kurkov, „care s-a născut în 1961 la Leningrad. La 8 ani s-a mutat cu familia în Ucraina, unde tatăl său, pilot militar, a fost detaşat cu serviciul. Locuieşte la Kiev şi scrie în rusă, ceea ce nu le place nici naţionaliştilor din Ucraina, nici celor din Rusia. A devenit celebru cu romanul Moartea pinguinului şi a enervat autorităţile de la Kremlin prin implicarea în Revoluţia Portocalie, când a ţinut partea manifestanţilor. Romanele lui, traduse în peste 30 de limbi, sunt un amestec de umor pur şi simplu, umor negru, suprarealism şi critică socială extrem de dură şi realistă. Presa din Marea Britanie, care îi recenzează pe larg fiecare apariţie editorială, l-a comparat cu Bulgakov, John Le Carré, Murakami ori Gogol. Aflat în România pentru a doua oară (prima dată fiind invitat de USR la Festivalul de la Neptun, în 2008), Andrei Kurkov a fost una dintre vedetele incontestabile ale FILIT Iaşi. Publicul l-a adorat pentru umorul, optimismul şi poveştile lui extraordinare. În româneşte, Editura Curtea Veche a publicat patru dintre romanele sale.” (Luminița Corneanu, interviu cu Andrei Kurkov)
