Cui i-e frică de maturizare? Cu ANISIA 3 (OCEANUL DE UITARE), de Cosmin Perța, la FILIT

Un punct de vedere sau Ce apreciez

Înainte de toate, vă voi oferi opinia mea în legătură cu ultimul volum din trilogia Anisia – ne-am întâlnit cu autorul anul trecut și am vorbit despre primele două părți, de aceea nici nu concepeam să nu îl revedem pe Cosmin Perța ca să putem să dezbatem ce s-a mai întâmplat cu Anisia. Am făcut-o, așa cum știți, în cadrul FILIT, tot la ALECART Junior, bineînțeles în școală, deși cred că Anisiei i-ar fi plăcut mai mult pe undeva prin aer liber sau, măcar, la Casa Pogor, unde se întâlnesc alecartienii din liceu.

Apreciez simbolurile cărții, prezente mai ales aici, în partea a treia, momentele în care Johanna vorbește cu Anisia despre subiecte profunde – cum ar fi ciclicitatea naturii sau definiția ,,binelui” și a ,,răului’’. Mi se pare că această carte, pe lângă episoadele de acțiune intensă, ne oferă și momente de reflecție, ce determină înțelegerea personajelor și a lumii pentru care luptă ele și care ne obligă să fim atenți la realitatea din jurul nostru.

Îmi place, de asemenea, modul în care toată lumea, în afara Anisiei, se schimbă. Johanna îmbătrânește, Paul se integrează printre ceilalți și cu toții se îndreaptă spre un scop (mai puțin Anisia, din nou!). Mi se pare interesant că, deși fetița depinde de toți oamenii din jur pentru a o ține în frâu, ea este liderul spiritual al grupului din care face parte. Această dinamică a influenței personajelor poate însemna că centrul atenției nu e definit de propriile acțiuni, ci de acțiunile celor ce înconjoară respectivul centru. Este exact ca în viață: e important ceea ce facem, dar faptele noastre dobândesc valoare doar prin modul în care se reflectă, sunt susținute de ceilalți.

Mai mult, personajul Anisiei este chiar interesant. Cum am menționat, ea nu se schimbă. Rămâne imatură și temperamentală, uneori impulsivă, ceea ce o face veridică și îi conferă complexitate. Anisia nu e un personaj de basm, nu trăiește aventuri pentru a deveni mai bună, mai matură. Ea este ea însăși. Această încăpățânare de care suferă poate fi identificată ușor în lumea reală, iar felul în care este abordată acest adevăr în Anisia 3 mi se pare captivant. Ce se întâmplă când cel ce nu poate tolera schimbarea e forțat să se schimbe? Iată marea întrebarea! (Hm, mă simt eu însumi puțin în pielea Anisiei…)

Volumul în sine este ușor de citit și poate crea un punct de plecare pentru cei ce vor să se apuce de citit SF sau care încă se mai întreabă cum pot descoperi ceva fain într-o carte. „Povestea” te prinde, există multă acțiune care, deși se consumă foarte repede, e deseori incitantă, amintind de benzile desenate atât de dragi tuturor. Este foarte eficient modul în care ni se prezintă atât „argumentele” filosofice, provocările aruncate cititorului de a nu rămâne la suprafața aventurilor și de a medita, cât și episoadele intense, captivante, pe care le parcurgi efectiv cu sufletul la gură. Astfel încât, putem aborda aceasta carte din două unghiuri. Ne putem uita la ea ca la o mare bandă desenată sau putem face ce urmează să fac eu acum, o galerie de personaje și de idei:

Personaje devenite idei

Anisia 3 (Oceanul de Uitare) este o carte în care întâlnești numeroase metafore și discuții filosofice profunde. O să încerc să vă ofer ce am înțeles eu din aceste elemente ale cărții, cum interpretez eu mesajul și cu ce asociez diferite personaje.

Johanna este ghidul Anisei, conștiința ei ce se maturizează pe parcursul poveștii. Observăm cum Anisia este schimbată permanent când nu mai poate vorbi cu ,,conștiința’’ ei, așadar ne maturizăm atunci când pierdem legătura cu o ancoră morală, care poate lua forma unui prieten imaginar, a unei jucării sau a unui spațiu.

Kiril este fiul Lordului Krunt. El, în ignoranța și în naivitatea sa, încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat înainte. O consideră pe Anisia o vrăjitoare malefică și e convins că tatăl său, Lordul Krunt (antagonistul primelor două cărți), era un om bun. Evident, se înșală. Maturizarea lui are loc atunci când înțelege că a fost orb și trece peste greșeală, ajutând-o pe Anisia în lupta cu zeii Oceanului. În ciuda modului comic în care e prezentat Kiril, el reprezintă o parte importantă a procesului maturizării. Nu ești centrul lumii, nu vei avea mereu dreptate și e normal să te înșeli. În mod ironic, Lord Krunt se considera un fel de buric al pământului, când, de fapt, imaturitatea și greșelile sale aproape au cauzat distrugerea planetei pe care o ,,conducea”.

Petrica – Oricât de nebunesc vi se poate părea, pisica magică transformată în delfin, Petrica reprezintă și ea o parte o maturizării. Ea este curajul de a te accepta pe tine însuți. Acceptarea propriei naturi este de departe cea mai grea parte a vieții adulte. Cea mai copilărească, absurdă parte a seriei prezintă și cea mai cruntă parte a procesului de a fi adult. Nu vei fi niciodată respectat dacă nu te respecți. Nu vei fi niciodată înțeles dacă nu te înțelegi. Nu vei fi niciodată iubit dacă nu te iubești.

Paul – Uneori a te maturiza este sinonim cu a te integra. A trece prin lipsa de înțelegere a celorlalți, a cunoaște suferința pentru a ajunge, în sfârșit, undeva. Undeva unde e cald și bine, undeva lângă cei ce te iubesc. A te integra într-un grup, orice fel de grup. Pentru unii, a te maturiza înseamnă a avea un umăr pe care să plângi. După suferință vine mereu fericirea și a te maturiza este a înțelege acest fapt, iar personajul lui Paul ne transmite acest mesaj într-un mod subtil.

Zoe – Zoe este un alt personaj interesant (și aparent absurd) al cărții. Este o pisică magică vorbitoare, dar, iată, mă uit în jur și pot identifica mulți ca Zoe. Ea s-a maturizat ajutându-și prietenii. A reușit să treacă prin cele mai oribile momente ajutându-i pe cei din jur, nu pe ea însăși. Prin sacrificiul și durerea ei împletite cu talentul Anisiei a fost salvată planeta. A ajuta pe ceilalți implică a te ajuta pe tine și, atâta timp cât nu uiți asta, vei fi matur.

Vladimir – Fratele geniu al Anisiei care, la finalul cărții, pornește în căutarea Sursei, „locul” din care vin zeii. Maturizarea lui Vladimir e prezentată nu prin schimbări în comportament sau de dispoziție, ci în curajul de a porni într-o căutare în numele științei și a lăsa tot ceea cunoaște în urmă. Maturizarea se poate manifesta în curajul de a încerca să îți îndeplinești dorințele.

Anisia e personajul care rămâne permanent la fel – o fetiță temperamentală și nesăbuită, ce trebuie ghidată de însoțitoarea ei, Johanna. Anisia depinde de cei din jur pentru a învăța să fie un om stabil, un om matur. Mă întorc la argumentul anterior, căci felul de a fi al Anisiei îl confirmă: a te maturiza înseamnă a nu mai depinde de cei din jur.

Am enumerat câteva moduri de a te maturiza, câteva fațete ale maturizării pe care le-am descoperit în ultimul volum al trilogiei lui Cosmin Perța pentru a vă îndemna să porniți voi înșivă în această călătorie a maturizării. Prin aceste personaje vă puteți descoperi pe voi – vă asigur că merită să încercați. Ce am dorit eu să vă arăt făcând schița personajelor din Anisia 3 este că sub aparența unor elemente banale, a unor aventuri fantastice, Anisia ne arată, de fapt, atât de multe moduri de a fi umani, atâtea metode minunate de a deveni membri utili ai unui grup, ai lumii și că aventurile ei, scoase din planul magiei, pot fi și aventurile fiecăruia dintre noi.

Stați, încă n-am terminat, mai e ceva ce țin să amintesc: Oceanul din titlu (important!) arată că viața ta e compusă nu din amintiri, ci din senzații ce provin din acele amintiri. De la primul tău gând ai început să te îneci într-un ocean de uitare, împotriva lui trebuie să lupți. Și să nu uităm de ideea de ciclul – Johanna menționează cum creația/viața este un ciclu, o succesiune ai cărei pași definesc lumea așa cum o cunoaștem. Maturizarea face parte din succesiunea vieții tale. A te teme de ea ar însemna să te temi de propria natură. Este inutil. Cu toții vom ajunge adulți, chiar dacă vrem asta sau nu.

În loc de concluzie

Seria Anisia și în special volumul al treilea este o poveste despre și pentru copii, dar și despre ce înseamnă a nu mai fi copil. Ea gravitează in jurul următoarei idei: maturizarea este ceva inevitabil, toate sentimentele negative pe care le avem în legătură cu asta sunt neimportante și nu contează dacă refuzăm să devenim adulți sau dacă nu ne interesează. Conflictele și problemele din copilărie devin simple nimicuri pe lângă taxe, statut financiar sau viață socială activă și responsabilă (MATURIZARE!). Magia tinereții va dispărea la fel brusc cum a apărut și nu trebuie să ne temem. Până și Anisia, în încăpățânarea ei puerilă, acceptă asta și lasă totul în urmă. Acest fapt nu înseamnă însă că magia dispare. Evident, nu mai este vizibilă la suprafață, nu mai este perceptibilă acea curiozitate sau strălucire în ochi, nu mai vedem zâmbete pline sau râsete cu adevărat fericite. Totuși, în spatele fiecărui adult se află o fărâmă a ceea ce era odată. Când mă uit la un om, nu mă uit cu adevărat la el, mă uit la o serie de experiențe care, fie prin coincidență, fie prin destin, au produs ceea ce se află în fața ochilor mei. Copilăria produce senzații, senzațiile produc amintiri, amintirile ne fac oameni mai buni. De aceea îi sunt recunoscător Anisiei și celui care a creat-o, Cosmin Perța.

Citește AICI impresiile colegilor noștri mai mici despre ÎNTÂLNIREA ALECART Junior la FILIT cu Cosmin PERȚA publicate în revista școlii „Spre lumină”.