Anti-elogiul cititului

Înainte să devină vreun mare rafinament, cititul rămîne o formă de educație, iar educația este corelată cu salarii mai mari, nu mai mici.

Cititul e unul din acele lucruri extraordinare care au de pierdut de pe urma laudelor care li se aduc. Nu știu cum se face că, atunci cînd se întîmplă să văd pe undeva laude aduse lecturii, aproape pot să pun pariu că vor fi o sursă de indispoziție.

Asta pentru că elogiul lecturii implică de multe ori și o condamnare filistină a altceva. De exemplu, a sportului, care înseamnă, chipurile, mușchi și nimic în cap. Total greșit – o viață dedicată sportului este la fel de onorabilă ca una dedicată cititului. Tot o aiureală e să ridici osanale cititului văzut ca un fel de contrapondere pozitivă a lumii dansului sau, știu eu, a călătoriilor. Sau ca și cum, fundamentalist, literatura ar putea ține loc de educație sexuală (sau sex) sau de mîncare (hrana spiritului nu e chiar așa certată cu hrana trupului pe cît se zice). Alteori, lauzi cărțile, iar pe la cusăturile discursului tău se vede că ceea ce îl umflă este, de fapt, nu dragostea de cultură, ci disprețul față de cei lipsiți de ea. Nu zic deloc că trebuie să ne dăm în vînt după incultură. Dar dacă privești de sus un om pentru că a petrecut mai puțin timp buchisind, fără să te intereseze cum e construit, e semn că nu ești OK.

Deși îți temperează inteligent ambițiile lumești, lectura te învață direct sau indirect cum să votezi mai bine și cum să-ți gospodărești banii.

Mă enervează și cînd în spatele discursului pro-citit se află postulatul unei compensații supreme pe care cititul ar reprezenta-o pentru sărăcie. Argumentul ăsta e practic cam așa: n-are nimic că ești sărac, adevăratele bogății ale lumii sînt ascunse în paginile cărților. Or, înainte să devină vreun mare rafinament, cititul rămîne o formă de educație, iar educația este corelată cu salarii mai mari, nu mai mici. Cultura nu mai trebuie pusă pe piață ca un fel de „puterea săracului” sau „bogăția săracului”, un fel de sirop de porumb în loc de miere. Mai degrabă, deși îți temperează inteligent ambițiile lumești, lectura te învață direct sau indirect cum să votezi mai bine și cum să-ți gospodărești banii.

Alt deserviciu care se face cititului este asocierea lui exclusivă cu capodopere. E ceva în neregulă cu cei care proslăvesc bibliotecile și sînt mereu cu Tolstoi și Dostoievski pe buze. Nu-mi dau seama acum ce. Poate ostilitatea lor față de distracție. Cartea e ceva serios, înălțător, e o capodoperă. Citești și plîngi. Or, cultura e în primul rînd bucurie. Cărțile care ne bucură și ne educă au uneori mize mici, unele sînt experimentale sau iconoclaste, altele sînt deocheate sau cu mistere cam simple, dar, e drept, niciodată într-o limbă lipsită de precizie și de putere. Marea cultură există, pînă la urmă, chiar și fără numele mari. (Să nu se înțeleagă că aș avea ceva cu Tolstoi și Dostoievski. Cîntau excelent; păcat că s-au despărțit). O altă disfuncționalitate din panegiricele lecturii este obsesia cantitativă: „citise tot”; „avea mereu o carte în mînă”. Păi ceva nu e-n regulă dacă avea tot timpul o carte în mînă. Cititul ar trebui să te învețe, între altele, că nu e bine să citești prea mult. Și că deschizi o carte nu ca să te ascunzi de oameni, sau pentru că nu știi cum să interacționezi cu ei și nu-ți rămîne altceva de făcut – ci ca să te întorci apoi mai din plin la oameni.

Arată-mi că ești un om bucuros, fără frustrări și fără resentimente; atunci o să caut sursele bucuriei tale, o să constat că una din ele este lectura, iar asta o să-mi dea și mie idei.

În fine, uneori, apologia cititului e doar o șmecherie retorică a unora care au renunțat foarte devreme la citit. Pe atît de devreme pe cît de tîrziu s-au apucat. Nu pot să scap de bănuiala că unii din cei care ne dau mereu în cap cu panouri publicitare pentru lectură au început să citească abia prin facultate – cîteva romane, cîteva cărți de eseuri, nume mari de tot, și s-au lămurit cum stau lucrurile cu cultura. S-au mai lămurit și că ea, așa bună de nimic cum e, e bună pentru imagine. Sigur că dacă un semidoct spune că e bine să te cultivi, lucrul tot un adevăr rămîne; dar nu genul de adevăr care inspiră fapte. Acum, dacă ai descoperit tîrziu cărțile nu înseamnă, evident, nici că ești vinovat în vreun fel, nici că nu vei putea deveni, cu vremea, mai cult ca oricine altcineva (un obiectiv cam ridicol, de altfel). Problema mea e cu cei care simt că a sosit momentul să-și adauge cultura la CV ca pe un accesoriu, așa cum se orientează o companie de papuci să pună puf pe ei dacă piața o cere.

Pe scurt, dacă vrei să citesc, nu mă mai povățui s-o fac. Mai bine dovedește-mi că și tu citești în tramvai, și asigură-te că biblioteca liceului e prietenoasă și are și noutăți bine alese. Arată-mi că ești un om bucuros, fără frustrări și fără resentimente; atunci o să caut sursele bucuriei tale, o să constat că una din ele este lectura, iar asta o să-mi dea și mie idei. Și mai vreau să știu că, da, la unele meciuri nu te duci pentru că stai să citești, dar la altele te duci pentru că joci tu însuți.

 

(*Articol preluat din Alecart 21)

*Miercuri, 17 octombrie, începând cu ora 17.30, Cătălin PAVEL este invitatul Clubului de lectură „Alecart“, la Cafeneaua Meru (Casa Conachi, Bdul Carol I, nr. 3)Vom discuta despre romanul Chihlimbar pe care vi-l recomandăm cu toată căldura.

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.