Anul alecartian 2017-2018. O radiografie

A trecut exact un an. Imaginile mi se învălmășeau în minte, emoțiile înăuntrul meu. Apoi și-au domolit mișcarea și s-au așezat frumos, într-o ordine proprie, ordinea anului alecartian.

Mai întâi am făcut un ocol verii. M-am văzut cu tricoul pătat de înghețată pe canapeaua luminată din sufragerie citind, apoi scriind. Pregătirile pentru numărul 19 Alecart începuseră devreme, în plin miez fierbinte de vară, ca mai apoi „să aruncăm” gândurile noastre în brațele cititorilor în contextul ediției Filit 2017. Înainte de a începe răsfățul Filit (un fel de Crăciun al alecartienilor, căci e plin de emoții și surprize, impregnat de o atmosferă de magie), ne-am reîntâlnit cu Veronica D. Niculescu, o scriitoare ce nu are vârstă, atât la propriu cât și la figurat (Ioana Tătărușanu), care, după Spre văi de jad și sălbăție, a propus celor mici, dar și celor mari O vară cu Isidor și (încă) un dialog-poveste de neuitat. Condorul Isidor a purtat în ciocul său lansarea Clubului Alecart Junior și le-a zâmbit mândru tuturor celor care s-au adunat curioși în librăria Cărturești al cărei parfum ne e prea familiar și drag.

Perioada Filit-ului este în sine un moment iluminat, complet delimitat de cotidianul începutului de an școlar, este acea rupere de ritm necesară și se rezumă simplu la: experiențe întipărite în tine ireversibil, scriitori care devin personaje, joc de replici și de cuvinte, dialog, întrebări, emoție, bucurie (Viviana Gheorghian). Zbuciumul post-Filit îl vindecăm timid, de fapt, doar îl alinăm, îi dăm o pauză de un an marcată de așteptarea altor Întâlniri marca Alecart la FILIT.

Dar timpul alecartian ne strânge încet de mâna și șoptește: Mai avem multe de văzut, multe de citit, multe de făcut! Căutăm alte cărți, descoperim din ce în ce mai mulți scriitori, dar luăm și o pauză pentru a discuta cu absolvenții, adică cei care sunt Înăuntru și-n afară. Raluca Anisie, invitată pentru a doua oară la o astfel de întâlnire cu liceenii, ne-a mărturisit în aula Colegiului Național că  este în regulă să nu știi ceea ce vrei să faci și nu trebuie să-ți decizi soarta la optsprezece ani, dacă nu te simți pregătit să o faci….

Ne-am încălzit apoi într-o zi ploioasă frigul din oase la gura sobei, în Cafeneaua Meru, vorbind cu scriitorul Adrian G. Romila care a primit cu zâmbetul pe buze fiecare opinie și întrebare răsărite în mințile celor ce îi citiseră Zepelinul: orice carte își ucide autorul în momentul în care apare, deoarece autorul nu mai poate interveni cu explicații ulterioare asupra acesteia, altfel spus, am ucis prin cuvinte orice dubiu și am întrezărit o parte din istoria noastră și o (mică) parte de adevăr.

Nu am amorțit sub presiunea gerului iernii, căci am avut noi motive de sărbătoare. Ne-am elogiat școala la 190 de Național, locul în care s-au legat prietenii cu miros de cretă și se nasc zilnic idei. Am făcut ce am știut cel mai bine și am scris despre și pentru Național, iar toate poveștile despre devenire, despre seriozitate, despre muncă, despre profesori-legendă, despre elevi de aur le-am ascuns în paginile Suplimentului Alecart Național 190 de ani doar pentru a contura evoluția Colegiului Național, printre timpuri și printre oameni, printre vorbe nespuse sau rostite, printre documente grăitoare, printre clădiri și locurile nostalgice ale Ieșilor, printre dificultăți și bucurii (Tamara Bivol și Viviana Gheoghian). Am distrus barierele rigide ale dialogului și l-am îndulcit când am adus față în față generații ce formează și generații ce sunt formate, anume profesori vs. elevi. Dezbaterea și-a urmat cursul lin, trasând o linie dinspre trecut atunci când domnul profesor universitar Antonio Patraș a luat cuvântul în fața publicului și a încercat să ni-l aducă mai aproape pe „Olimpianul Titu Maiorescu” (Mălina Turtureanu) ca, mai apoi, să cunoaștem trei tipologii diferite de profesori și trei maniere de raportare la elev, dar care, în esență, se aseamănă prin scopul nobil și dedicare. Gabriel Popa, Jean Rotaru, Emil Munteanu, profesori ai Colegiului Național, au fost provocați de liceenii nerăbdători care le așteptau răspunsurile.

E ciudat cum pauza dintre evenimentele Alecart este mai mereu insesizabilă, de parcă am trăi doar în momentele acelea, iar în rest plutim, visăm, ne plimbăm printre teme și cărți. Da, mai ales printre cărți. Astfel, am sărit din cadrul solemn al sălii de festivități și ne-am reîntors cu drag în fața ciocolatei fierbinți de la Meru, ce tremură în cană datorită glasului pătrunzător al lui Cristian Fulaș pentru care: Frumuseţea nu este ce vezi tu, este ceea ce vede celălalt, iar un om normal nu va atribui superiorilor săi un astfel de adjectiv. Tot în același loc iubit și căutat a poposit și poetul Claudiu Komartin, pentru care poezia nu e nici mai mult, nici mai puțin decât o nevoie. Prima întâlnire Alecart despre poezie ne-a învățat că se poate vorbi mult despre această nevoie care se închide în globul său de cristal: poezia.

Câte trăiri au trecut prin sufletul meu? Așa-i că-i frumos jocul? Am cunoscut și proza chineză deorece se poate să râzi cu multă subtilitate de o revoluție culturală, de conducători, să arăți ce i se întâmplă chinezului contemporan și să legi lucrurile din viața cotidiană de marea tradiție a legendelor și poveștilor clasice chinezești (Mara Cojocariu). Am fost numiți mici critici literari de cea care stă în spatele apreciatei colecții de la Humanitas, Raftul Denisei, doamna Denisa Comănescu și am avut motive să sărbătorim încă o dată, dar cu prilejul unei alte aniversări speciale (ce poate fi tradusă doar ca rezultat al multor ore de muncă, a multor rânduri scrise și șterse și a multor povești): 10 ani de Alecart & numărul 20. Timpul mă trage de mâneca: hai să oprim în Săptămâna Alecart! Să o mai ascultăm încă o dată pe Alexandra Masgras vorbind despre identitatea națională care nu s-a poziționat în interiorul unui monolog tern, ci a ales calea unei dezbateri vii, inteligente și captivante care nu a lăsat pe niciunul dintre noi nedumerit ori obosit, ci fascinat, energizat și îmbogățit (Viviana Gheorghian). Să mai citim o dată poeziile Anastasiei Gavrilovici prin care afli stările, sentimentele și fricile celui din pagini, dar ele devin un suport pe care îți creezi tu propriile experiențe interioare (Anastasia Fuioagă). Să îl mai aplaudăm o dată pe Ambasadorul  Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Andrew Noble pentru care să te întâlnești cu oamenii este cea mai frumoasă parte atunci când ești ambasador. Să râdem din nou la glumele lui Marin Mălaicu-Hondrari, să-i „bârfim” personajele (Nu cred în realitate. Tot ceea ce credem noi despre realitate, în momentul în care o deschidem sau o închidem prin cuvinte, dispare) și să ne bucurăm de glasul suav și de versurile-cicatrice ale Domnicăi Drumea, pentru care poezia este ceva dureros, care ține strict de singurătate și mă simt ipocrită pentru faptul că public. Să mai vorbim încă o dată despre criza adolescentului aflat între credință și instinct cu regizorul filmului Un pas în urma serafimilor, Daniel Sandu, și parte din echipa de actori.

Vacanța celor din Alecart, revista desemnată ca fiind cea mai bună din țară în cadrul Concursului de reviste școlare (și anul acesta), nu înseamnă repaus. Am fost invitați la Bistrița unde poezia e un element al structurii umane și nu am putut să nu oferim la rândul nostru bucurie. Astfel, a apărut Suplimentul dedicat Festivalului Poezia la Bistrița. Pe final de vară, ne-am bucurat de serile la Muncel, unde a fost găzduită Tabăra de jurnalism: Printre toate aceste clipe care au însemnat, poate, momente cât pentru o vară întreagă, tabăra de la Muncel a fost experiența din care merită să extragi toată seva. Oameni dedicați, întâlniri formatoare, dezbateri (fie formale, fie la masa de cafea), lecții, lucru în echipă, seri petrecute la redacție. Și jurnalism. (Viviana Gheorghian)

Închid ochii și aud. Cuvinte care spun ceva despre Alecart. Despre noi și Alecart. Cuvinte care ne fac anul alecartian mai frumos. Îl înseninează, îi conferă autenticitate, îl fac viu, trepidant. Îl fac să conteze.

„Ieri (n.r. miercuri, 4 octombrie), când am fost la Întâlnirile Alecart, mai aveam puțin și plângeam. Știi, stai în fața lor, ai făcut un fel de val, iar înapoi, către tine, se întoarce altul de trei ori mai mare, care aproape te omoară cu încărcătura lui emo­țională. Am fost co­pleșită de entuziasmul lor, de ti­­­­nerețea lor, de ochii lor, de energia lor, de precizia cu care au perceput lucrurile. Am experimentat fericirea supremă. M-a emoționat gândul că viețile acestor copii sunt schimbate complet de profesori precum Nicoleta și Emil Munteanu.” – Katja Petrowskaja, în „Suplimentul de cultură”

Eu îmi doresc să crească numărul tinerilor cititori de poezie. Să apară un fel de grupare Alecart, cum e la Iași, în fiecare oraș. Vrem să ducem mai departe obsesia pentru poezie, care este una dintre cele mai miraculoase obsesii.”- Marin Mălaicu-Hondrari, în „Observator cultural”

Am observat că în Iaşi sînt în primul rînd niște grupuri de cititori tineri excepționali (…) În mod special aș numi grupul Alecart, care scoate o revistă spectaculoasă și mulți scriitori iubesc și au relație foarte bună cu acest grup.”- Lucian Dan Teodorovici, în „Dilema veche”

Aștept noul An alecartian și simt deja că va fi unul bun. Depinde de noi să fie astfel.

 

*Amalia Carciuc, redactor Alecart, este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Iași.

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.