Anul școlar vs. Anul alecartian

Între două festivaluri

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

După același model, anul alecartianului se împarte și el în două momente specifice: FILIT și Festivalul Internațional „Poezia e la Bistrița”. Astfel, 11 septembrie se mută undeva în octombrie (anul trecut spre sfârșit, anul acesta pe la început, oricum octombrie = FILIT), se apropie cu pași repezi de la sfârșitul lui august. Alecartianul nu știe cum să facă timpul să treacă mai repede – ar fi așa bine dacă ar putea să scoată luna septembrie din agendă, parcă e în plus acolo, încetinește lucrurile cam tare.

FILIT = prilej de lectură prin excelență, alecartianul este așadar fericit, citește cărțile scriitorilor invitați cu încântare și în același timp cu neliniște, subliniază citate cu creionul pe carte, le scrie în agendă sau pe foile lipite pe pereți, sau pe caiete, sau în jurnal, se enervează când are de învățat la vreo materie în loc să termine cartea, seara (mai spre noapte) numără câte ore are de dormit până dimineață, se uită la carte, se uită la ceas, stă pe gânduri câteva secunde, alege cartea, după ce o termină numără iar orele de somn și îi ies vreo 5, lasă că beau o cafea și mă descurc, își zice el, și adoarme gândindu-se la personajele pe care le-a descoperit de data aceasta.

Anul trecut alecartianul a adormit gândindu-se la Miranda din Spre văi de jad și sălbăție (Veronica D. Niculescu) și la Pedro + Ines din Cu inima smulsă din piept ­(Radu Paraschivescu). Întâlnirea cu cei doi scriitori face cât toate orele de somn pierdute. Alecartianul nici nu și-a mai adus aminte de ele măcar, a fost captivat de oamenii vii, autorii pe care i-a avut în fața sa. Fascinația a continuat și a crescut a doua zi când s-a întâlnit cu cei care i-au conceput pe Jon și Vibeke, pe Lazăr Lindt și femeile sale – Hanne Orstavik, respectiv, Marina Stepnova. Ultima zi de festival e impregnată cu un gust dulce-amar de fiecare dată, anul trecut alecartianul i-a ascultat cu interes pe Angelo Mitchievici, pe Cosmin Bumbuț și pe Elena Stancu și apoi, în drum spre casă, și-a dat seama cu tristețe că va trebui să se reîntoarcă la programul anost de elev, deși condiția lui e alta acum. Măcar are cărțile necitite care îl așteaptă frumos stivuite pe masă să le parcurgă.

Al doilea moment fundamental din viața alecartianului e Festivalul Internațional „Poezia e la Bistrița”, care marchează, spre bucuria acestuia, începutul unei vacanțe pline ochi de lectură lipsită de stresul testelor/ascultărilor. Poezia contemporană, un spațiu nu foarte cunoscut de tânărul alecartian, este explorat, auzit și simțit acum, ajungând să fie descoperit ca altceva decât ceea ce își imagina el că este: ceva concret și, în același timp, transcendent care se infiltrează în sânge. „Mi-au fost dezmințite, rând pe rând, pe alocuri dureros, credințele. Am zâmbit și am spus că trebuie și e frumos să se întâmple la șaisprezece ani. M-a încurajat mult tinerețea care răzbătea, clocotea, adormea, se deghiza, împietrea în și dinspre oamenii aceștia. Mi-am spus atunci, vorba domnului Țărmure, care îl cita pe poetul Ion Mircea, că poezia e grea, dar e, paradoxal, foarte tânără. Și ea nu e mai ales cuvântul sau mai ales sofisticatul dintr-o așezare frapantă de lexeme, ci e urma și starea din care se naște și pe care le provoacă, felul în care, ascultând versuri și versuri și versuri, îmi înclin capul într-un anume fel, clipesc mai rar sau mai des, învăț să privesc altfel, mai puțin auster, mai mult înțelegător.” (Ioana Tătărușanu) Au fost multe bătăi de inimă rapide, multe respirații tăiate, râsete și uneori lacrimi, multe gânduri și multe stări provocate – și în același timp împărtășite – cu poeți precum Cosmin Perța, Arian Leka, Gökçenur Ç. (+ toți ceilalți) și muzicieni ca Maria Răducanu & Sorin Terinte.

Spațiul dintre început și sfârșit

Întorcându-ne la elevul nostru de la început, între cei doi de 15 se regăsește o serie de momente mai mici ce împart și ele diferite perioade de timp. Există viața de dinainte de teze (de fapt atunci e cam absentă) și cea de după, panica dinainte de o ascultare la materia aia la care elevul mai are nevoie de o notă, când își roagă colegul/colega să îl întrebe ceva din lecție și nu își amintește răspunsul, respectiv planurile de după aflarea notei, care depind de valoarea acesteia (mică = „de mâine mă apuc de învățat la toate materiile” / mare = zi de relaxare), toate alunecând într-un soi de monotonie.

Regăsim aceste momente și în anul elevului alecartian, însă el are ca refugiu și consolare „Întâlnirile Alecart”, fiecare dintre ele fiind o nouă ocazie de intensificare a lecturii și mai apoi a unui dialog între perspective.

Scurtă rememorare melancolică: Bogdan Suceavă = „Noțiunea de curbură, specifică geometriei diferențiale, greu accesibilă unor copii de 15-18 ani, este adusă excelent de autorul conferinței în atenția auditoriului necalificat să înțeleagă abstracte noțiuni de geometrie diferențială, dar la vârsta la care o poveste bine spusă și atent documentată din perspectivă istorică sigur a născut multiple curiozități.” (Marius Pașa); Doina Ruști = Mâța Vinerii este o carte care te face să vizualizezi Bucureștiul de altădată, dintr-o perioadă ce pare că ține de domeniul fabulosului, o carte care te face să simți acest oraș și universul lui fanariot stins în densitatea istoriei prin toți porii, să îți imaginezi cum arăta lumea și spațiul românesc atunci și să îți dorești să fi făcut parte din acea frântură de magie; Adrian Gorea & Dragoș Pătrașcu & Radu Carnariu = Un aspect care m-a impresionat a fost că Dragoș Pătrașcu le-a fost profesor celorlalți doi invitați atât la liceu, cât și în facultate. Astfel, dezbaterea a fost deschisă printr-un exercițiu de rememorare a celei mai marcante lecții primite de Adrian Gorea, respectiv Radu Carnariu de la profesorul lor. În timp ce Adrian Gorea a răspuns că printre cele mai importante lucruri învățate a fost acela de a vedea lumea în imagini, Radu Carnariu a reafirmat ideea magistrului său: mai bine ești un cizmar excelent, decât un artist mediocru; Alex Condurache & Diana Iabrașu = „Prezentările unor filme publicitare și documentare au avut rolul de a ne face să înțelegem cum devine imaginea percutantă, ce înseamnă manipulare, care e diferența dintre filmul de artă și cel comercial.” (Cristina Plian). Cătălin Pavel = „o legătură profundă între un scriitor și un arheolog, știind că invitatul alecartienilor profesează în acest domeniu. Rezultă că cei doi au mai multe în comun decât și-ar fi putut imagina cineva: ambii caută în gunoaie. Un răspuns la prima vedere șocant, lucid, pragmatic, dar atotcuprinzător; iar ceea ce a urmat provoacă sentimente de uimire, de admirație: Și scriitorul și arheologul se bucură când găsesc ceva, chiar dacă nu știu ce e” (Amalia Carciuc). La aceste întâlniri adaug: lansarea numărului 17 + dezbaterea „Real vs. Uman” (invitați: Roxana Dumitrache, Ioana Costea, Septimiu Panainte, Marius Pașa) și lansarea numărului 18 + dezbaterea pornind de la volumul Cel care cheamă câinii, invitat: scriitorul Lucian Dan Teodorovici.

Nu putem însă să facem abstracție de reușitele redactorilor din cadrul sistemului: Tamara Bivol, participare la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, Viviana Gheorghian, mențiune la etapa națională a Sesiunii de Comunicări, secțiunea Istoria românilor, Ioana Tătărușanu, Premiul II la faza națională a Concursului Tinere Condeie, Violeta-Alina Țibuleac, mențiune la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română  și Ana Țebrean, Premiul I la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română. Că să nu mai vorbim de Titlul de Laureat & locul I la Concursul Național de Reviste Școlare cu care „Alecart” s-a obișnuit.

În interior: proiectul & echipa

Elevul alecartian face parte din echipa Alecart și implicit din tot proiectul. Alecart presupune și el un sistem, pentru că așa funcționează lucrurile, însă ceea ce îl face diferit e tocmai faptul că  alecartianul nu se află în el de umplutură și astfel nu este ignorat. Ceea ce citește, ceea ce gândește și ceea ce scrie el contează, potențialul lui contează și este pus în valoare ca atare. Revista reprezintă doar o parte a proiectului Alecart, ea venind ca o consemnare e tot ceea ce se întâmplă în jurul acestuia, un fel de jurnal colectiv dacă vreți. Trebuie menționat că este prima dată când redacția Alecart iradiază dintr-un nucleu de elevi care provin dintr-o clasă de filologie.

Cu toate acestea, ceea ce face revista și implicit proiectul Alecart un punct de referință este colaborarea ei cu nume mari din spațiul cultural. De altfel, politica editorială a revistelor școlare (dacă se poate numi așa ceea ce se întâmplă acolo) de a publica doar articolele elevilor și, eventual, ale profilor este una cel puțin greșită și neroditoare.

Alecartienii se dezvoltă și progresează tocmai pentru că, prin articolele unor personalități de aici și din afara țării, ei au șansa de a se raporta la un punct de vedere validat și își formează totodată modele. Oricât ne-am admira unii pe alții, pentru a evolua, comparația trebuie făcută în permanență cu cei mai mari ca noi. Mai mari și mai buni.

Nu în ultimul rând, noi, echipa renăscută Alecart, ne propunem să explorăm cât mai mult din tot ceea ce înseamnă cultura: de la piese de teatru la spectacole de operă, de la filme de artă la muzicieni și albume care își lasă puternic amprenta asupra noastră, la concerte și festivaluri unde ne redescoperim identitatea.

P.S. Numărul 19, la care lucrăm acum, va fi (din nou) bilingv, pentru a putea împărtăși experiențele noastre și cu scriitorii străini pe care îi așteptăm în acest an la FILIT unde vor fi cinci „Întâlniri Alecart” cu zece invitați (opt străini și doi din România).

*Anastasia Fuioagă, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național Iași, este noul redactor-șef Alecart.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.