Articol in trei acte

Un eveniment în trei acte ascunzând de după cortină o serie de subiecte amplificând pregnant o dorință a colaboratoriilor, dar și a redactorilor Alecart, de a descoperi și de a-i antrena pe cunoscătorii curentului alecartian într-un exercițiu, dacă nu fizic, atunci mental, și a le oferi o imagine de ansamblu asupra a ceea ce a reprezentat acest nou număr pentru noi.

Deși vorbim de o revistă care pune în valoare spiritul critic al celor ce-și ocupă timpul scriind diverse articole ce dau forma Alecartului , reușim să fim incontinuare ancorați în (i)realitatea noastră .

Actul I.

 

O fostă sală de sport, undeva în inima Iasiului, unde, cu câteva zeci de minute înainte lumea se îmbulzea ținând strâns în mâini drapelul României și fluturându-l în zig-zag prin aer. Ceasurile telefoanelor mobile arată oră 13 fără 10 minute. În fostă sală de sport ( actual a Sală de Festivități a Colegiului Național Iași ) se antrenează minți.

 O singură intrare.         

Scena I

 Un număr de optzeci de elevi se împing constant între ei, căutându-și locuri. Un băiat de clasă a noua deschide ușă, se împinge câte două-trei scări, strâmbă din nas și se îndreaptă către ieșire. În urma lui se închide ușa. O doamnă profesor. Primul  ”s” dă bună-ziua. Zâmbet și salut retoric.

 Microfonului i se face un test.

( din față, o voce feminină anunță deschiderea evenimentului ) : Cred că putem începe.

Printr-un gest subînțeles, prezentatoarea se întoarce către publicul acum orientat cu privirea care scenă. Pentru câteva minute atenția se îndreaptă asupra discursului doamnei M.

Totul începe cu o vorbă caldă adresată celor prezenți și o imagine de ansamblu asupra întregii lansări, dar și a revistei. Primele rânduri se văd în ceață, dar, pentru câteva moment, cae un zâmbet în colțul gurii se furișează prin spatele redactorilor. Se fac prezenarile. De la stânga la dreaptă, un domn Marius Pașa, un Ștefan Colibaba și un Lucian Dan Teodorovici. Înaintea lor, radiând fiecare în parte, doi foști redactori –  Ioana Lionte și Ecaterina Reus.

            După câteva momene de pauză invitații iau cuvântul.

Scena II

 Se întinde un fir lung în jurul sălii.. nimeni nu observă nimic.  Invitații nostril țin cu  vârful degetelor o bucată  pe care, cu fiecare cuvânt  – se apropie de la distanță, încet, de câte un spectator și încep a-l înfășură  pe deasupra pielii. Din când în când, câte un copil, strâns puțin mai tare decât ar trebui la încheieturi, începe să se agite pe scaun.

Alecart, văzut din câte trei perspective diferite, fuzionează treptat de la termenul de formulă, către noțiunea de revoltă a unor tineri puși în ipostaza de a prinde printre degete cuvintele surdo-mute ale unor scriitori și de a-și manifestă – prin rubricile noastre  – spiriul critic.

Se leagă propoziții și idei.

Fiecare invitat poartă cu el câte o fundiță în palme pe care, la sfârșitul discursului o desface de față cu  spectatorii.  Aplauzele vin odată cu fiecare nod desfășurat de-antregul pe mese.

 

Scena III

 Se anunță o scurtă pauză dintre acte printr-o serie de întrebări  adresate din public. Invitații se așează cu mâinile încrucișate care sală, așteptând.

La un moment dat o mână, agățată de unul din cabluri, se ridică în sus și se încurcă emotiv de câteva noduri. Discuția continuă iar întrebare plus răspuns în jur de zece-cincisprezece minute egal  să trecem mai departe” .™

Actul II

 Sala rămâne aceeași. Din când în când, câte doi-trei elevi își schimbă, prin spate, locurile între ei.

Scena I

 Foștii noștri redactori își dreg glasul și își aranjează în față revistele și câteva hârtii. Fețele mai mult sau mai puțin cunoscute redau o atmosferă familială și se degajă un ușor seniment nostalgic. Cele două studente discută despre diferitele probleme care se învârt în jurul ariei universitare românești sau ” din afară”. Se trage un mic semnal de alarmă care ceea ce ar putea să reprezinte străinătatea , subliniând anumite probleme ce se vor putea suprapune cu planurile acelor câțiva elevi doritori de gustul învățământului universitar din diferitele colțuri ale lumii.

Scena II

 

Într-un colț al sălii, undeva în partea stângă, Anca Colibaba preia cuvanul, atrăgând  atenția asupra subiectului anterior parcurs, și punând, totodată,  într-o lumina obiectivă întregul fenomen și îndrumându-I pe aceia ce văd un sprijin în a-și urma studiile dincolo de graniță.

 

Actul III

 Invitații se mută undeva, în sală, scena rămânând plină de fire, sticle de plastic și pahare umplute câte puțin cu apă plată.

Scena I

 Un tânăr, Florin Mantale, elev al Colegiului Național de Artă Octav Băncilă, se așează în dreptul pianului cântând,  “ Capriciu spanion “ și “ Studiu transcendental” . Lumea ascultă și privește cum firele se plimbă pe scări, până când cuprind cu totul masa ( cu tot cu pahare și sticle ) – împreună cu o parte din cele caeva scaune aflate în față.

La finalul reprezentației firele cad una câte una pe jos, împrăștiindu-se pe sală. Spectatorii aplaudă și se anunță încheierea celei de-a noua lansări Alecart.

Spectatorii își iau la sfârșit câte un fir roșu pe care și-l leagă de deget.

Două ieșiri.

 

Scena II

 Monologul unui redactor aflat în mulțime.

 

”…”

” Ne-am descurcat? ”

”…”

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.