Cică dacă ai pasiune şi o mare dorinţă de a trata cu profesionalism şi corectitudine orice lucru ai tu de tratat în „veaţă”, soarta are darul de a te menţine pe acest drum al virtuţilor. Te menţine pe banda corectă, indiferent ce te împiedică, indiferent cu ce indivizi fără scrupule eşti obligat să iei contact şi să colaborezi. Dacă lucrezi cu suflet, good things will come şi profesionalismul tău se va reflecta chiar şi în cea mai coruptă abordare. Numai ignoranţii şi leneşii se dau bătuţi. Că cică nu te lăsa şi nu renunţa la visele tale. Aşa cum bine ne spune Oprah cea consecventă şi de succes. Tot ce a făcut a fost să vrea.
Pfff, lol, dacă vrei poţi. Băi, o fi adevărat, că şi eu pe asta mă bazez. Dar „greutăţile vieţii în viaţă”, care vin cam repejor pe plaiurile mioritice, mă apasă când nu e cazul. Dacă mă uit peste gard la vecin, îl văd cum, la vârsta mea, o arde seren prin cafenele şi face plaje la primele raze ale soarelui din an, în timp ce îşi mai programează un bunjee jump cu colegii lui, ca în „Welcome to St. Tropez” sau altă proiecţie glam a vieţii ideale, în bătaia lucirilor suprarealiste ale unor lentile Ray Bann cât faţa.
Nu pizmuiesc pe nimeni, e pierdere de timp, m-am prins şi eu după o vreme (heh). Dar când ieşi duminica de la serviciu şi simţi că nu ai rezolvat nimic şi că s-ar putea nici să nu merite, uiţi de plăcere şi pasiune pentru un moment.
Vorbesc despre nişte sentimente implicite, spontane şi fireşti. Nu vorbesc în general sau de principiu, aşa cum fac de multe ori. Zic că, aşa cum merg lucrurile, s-ar putea ca mulţi dintre noi să nu-şi trăiască vârstele cum trebuie. Sunt ataşat de patria mamă, dar se simte cum sacrificiile devin reale. Aş vrea să cred că pot dacă vreau, dar vreau ceea ce merit. Şi să meriţi ceva în sistemul fermecat e un concept modificat genetic, printre atâţia cocalari care au început de jos.
Aici, copilul din tine mai iese o dată la iveală, dar iese târziu, ca de sub piatră şi oarecum cu ciudă; de ciudă pe toţi cei care nu ţi-au oferit ce meritai. Mulţi oameni inteligenţi, care au învăţat să îşi bage picioarele. Toţi calcă strâmb la un moment dat, indiferent că e hipsterul fără patron şi program sau că e vizionarul întreprinzător şi corect. Iar mie îmi place să cred în puterea discernământului care fac visele posibile şi nu invers. Cine îşi urmează visul şi atât ne ascunde ceva.
Grafică: Izabela Pavel
