Redacția ALECART

Redacția ALECART

Cărți pentru vacanță

Top 5 , ca orice top, e o întreprindere meschină. Chiar și in reperele propuse de Emil Munteanu, cărți care ar trebui studiate în școală. E nedrept să ceri oricui să facă un asemenea top. Cu atât mai mult cuiva care e dependent de literatură. Cu precizarea ca ordinea este numerică și nu calitativă, mă aventurez cu totul nesăbuit: Unu. Jose…

Cărți care n-ar trebui să lipsească din programa școlară (III)

C.G.JUNG – Amintiri, vise, reflecții; Nu e o carte dintre contemporani, însă cu siguranță fragmente, idei, moduri de interpretare apar, chiar și „inconștient”, în cărțile de azi. O carte de citit la literatură, psihologie, filozofie. O carte care te pune la interpretat mai mult decât la citit. Andrei Plesu – Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste; O carte poate neagreată…

Despre diplomație culturală, atitudine și jurnalism

Lansarea celui mai recent număr al revistei „Alecart” s-a desfășurat în spațiul primitor al Sălii de Festivități a Colegiului Național Iași, aducând printre tinerii alecartieni atât personalități diplomatice (Mr. Paul Brummell) cât și profesori, oameni de cultură și, nu în ultimul rând, prieteni ai redacției din spațiul cultural ieșean. Invitații au reușit să intre într-un dialog interesant cu cei din…

Cărți care n-ar trebui să lipsească din programa școlară (II)

Disclaimer sau despre regulile empirice ale alcătuirii unei liste de cinci cărţi care ar trebui studiate în liceu: a). Pentru că cerinţa nu preciza că cele cinci cărţi trebuie să fie potrivite, toate, pentru ora de limba şi literatura română, unii oameni vor profita şi vor strecura insidios în listă şi chestii din alte domenii. b). Unul dintre acei oameni…

Cărți care n-ar trebui să lipsească din programa școlară. Cercul autorilor…esențiali (I)

Top 5 Ca și oamenii, cărțile îți pot marca, în cazul întâlnirilor decisive, sinele. Opțiunile redactorilor Alecart vizează acei autori și cărți care te prind în mrejele unei povești, sustrăgându-se interpretării didactice, dar „cerându-ți” să te interoghezi, să descoperi lumea și alteritatea, „să pleci urechea” la șoapta lor. Nu te învăluie întotdeauna în faldurile lor, sunt subtile ca orice poveste…

Întâlniri subiective sau Ce-am mai citit

 „dacă erau atât de vii murind, îţi dai seama cum trebuie să-şi fi  trăit viaţa?”  Aş fi tentat să spun că citesc mai puţin în ultimul timp, dar, dacă arunc o privire în bibliotecă descopăr suficiente cărţi abia terminate. Cumpăr cărţi mai mult pe net, cumpăr tot mai des cărţi de bucate (am să vorbesc despre asta altădată) şi sunt…

Bacalaureatul în Europa și în S.U.A.

Pe fondul unor dezbateri aprinse legate de plusurile, dar mai ales, de minusurile pe care le percep deopotrivă elevii, profesorii și părinții din România, redactorii Alecart au hotărât să cunoască mai îndeaproape perspectiva unor elevi (sau foști elevi) din afară. În acest demers au fost ajutați de Raluca Anisie, Ecaterina Reus și Robin Andreasen. Au răspuns: Sara Tonelli (studentă la…

Școala în Canada și în România

28 februarie, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Sala Millo: întâlnirea cu Maria Lefter, elevă în Quebec (Canada) și cu doamna profesor Dana Ionescu, pretext al unei discuții despre diferențele dintre sistemul de învățământ canadian și cel românesc. Predând istoria Canadei în Montreal, doamna profesor Ionescu a făcut o succintă prezentare istorică a Quebec-ului (din care am reținut mai mult…

Școala în Canada și în România

 28 februarie, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Sala Millo: întâlnirea cu Maria Lefter, elevă în Quebec (Canada) și cu doamna profesor Dana Ionescu, pretext al unei discuții despre diferențele dintre sistemul de învățământ canadian și cel românesc. Predând istoria Canadei în Montreal, doamna profesor Ionescu a făcut o succintă prezentare istorică a Quebec-ului (din care am reținut mai mult…

ES, Domnul Paul BRUMMELL, viitorul Ambasador al Marii Britanii în România la lansarea Alecart

„Alecart. Poveștile continuă…” Lansarea noului număr al revistei Alecart, precedată de o dezbatere despre rolul jurnalismului cultural în formarea tinerilor Miercuri, 4 iunie, ora 13.15, Colegiul Național Iași (sala de festivitati) Invitaţi: Alexandru CONDURACHE (regizor), Dan DAIA (responsabil de proiecte culturale şi comunicare, Institutul Francez Iași), George ONOFREI (redactor-șef, Suplimentul de cultură), Antonio PATRAȘ (redactor, Convorbiri literare) și Daniel ȘANDRU…

Alecart. Noi nu ne subestimăm cititorii

Alecart nu e o revistă care să îndemne la frondă pur şi simplu, care să îndemne la chiulangeală şi nonconformism, la libertinism (libertarianismul nu ne deranjează defel), e o revistă care indeamnă la cultură, o revistă care, înţelegând că se poate trăi fără Marquez şi Bach, afirmă că lumea ar fi fost prea săracă aşa. E o revistă care îşi…

O viață între paranteze: Sebastian, ceilalți și un cîine, de Mihai Radu

Starea pe care mi-a produs-o romanul lui Mihai Radu se aseamănă într-o anumită măsură cu aceea pe care am trăit-o vizionând filmul lui Corneliu Porumboiu, Polițist-adjectiv (minimalist, s-au grăbit să spună unii, cu cadre filmate în timp real, punând la încercare răbdarea celor care așteptau suspans, intrigă, „evoluție”). Romanul lui Mihai Radu nu e deloc minimalist, e mai curând un…