Cristian Fulaș: „Frumuseţea nu este ce vezi tu, este ceea ce vede celălalt, iar un om normal nu va atribui superiorilor săi un astfel de adjectiv.”
Urcam scările și, pe măsură ce înaintam, bătăile inimii mi se accelerau – ca de fiecare dată când pătrund în locul în care ştiu că îşi vor face prezenţa tinerii alecartieni pentru a întâlni un nou autor contemporan. De această dată, Cristian Fulaş este cel care a stârnit interesul cititorilor prin fascinantul său volum, Cei frumoși și cei buni.
Treptat, grupuri grăbite de adolescenți au eliminat orice şansă de a găsi un loc liber, ceea ce înseamnă că romanul a trezit întrebări și o dorință intensă de a descoperi răspunsuri. De când am intrat pentru prima dată în cafeneaua ,,Meru”, la întâlnirea cu autorul Adrian G. Romila, simt o atracţie inexplicabilă faţă de acest loc, îmbinarea futurismului cu arhaicul, picturile ce fac o recognoscibilă trimitere la ,,epoca de aur”, atmosfera anilor ’80, toate acestea făcându-mă să corelez existenţa cafenelei doar cu armonia dintre aspectul locului și misterul esenței volumelor discutate la cele două întâlniri ,,Alecart”.
Am simțit inițial, după ce am terminat și ultimul rând din Cei frumoși și cei buni, o anumită reținere față de limbajul aparent simplist și față de distanța pe care ți-o impuneau „cazurile” înfățișate, față de personaje și de modul de a gândi al acestora, dar, după ce m-am detaşat de propriile vise în care îmi proiectasem realitatea adolescentină, singurele lucruri pe care le-am simţit au fost admiraţie şi regret. Admirație față de maniera în care a fost developată problematica fiecărei bucăți de text și regret față de ignoranța mea cu privire la acest tip de scriere și față de falsitatea societății, față de definitiva transmutare a epocii oamenilor în cea a ființelor dominate de lucruri, dorințe, obsesii.
Mădălina Stoian a punctat profunzimea celor cinci povestiri prin adresarea unor întrebări semnificative către public: ,,Ați fi în stare să vă pierdeţi credinţa sufletească pentru dorinţa de a avea totul? Aţi fi în stare să sacrificaţi moralitatea pentru mirajul unei lumi perfecte? Aţi fi in stare să vă gândiţi, în momentele grele, să renunţaţi să luptaţi? Aţi fi în stare să credeţi că doar voi contaţi?”, urmând să-i familiarizeze pe cei care nu cunoșteau încă volumul cu diversitatea aspectelor ridicate de Cei frumoși și cei buni.
Discursul Andradei Strugaru, ultima care ne-a împărtășit impresia lăsată de carte, a gravitat în jurul ideii de imposibilitate a tăcerii vocilor interioare, de permanentă lipsă a liniștii gândurilor sinelui, pornind de la situația protagonistei din Liniștea, care a impresionat-o în cea mai mare măsură. ,,Ea poate să se detașeze, să privească totul din exterior (…), ea are viziunea în ansamblu și înțelege această greutate ca pe o suferință ontogenetică (…), nu condamnă pe nimeni pentru că suferă”.
Bogdan Creţu a fost cel care şi-a expus opinia de critic literar cu privire la numărul rarisim de scriitori români contemporani care ies din zona de confort şi poartă cititorul într-un neaşteptat ce depășește orizontul limitat al omului din acest secol:
,,Un autor ce nu profită de senzaţional, de starea permanent conflictuală, care se lasă provocat din punct de vedere stilistic; (…) Cristian Fulaș este cel care poate să facă acel spaţiu alb-neutru să devină viu”.
În următoarele minute, invitatul nostru a citit o proză la care lucrează, cu care a trezit încă o dată curiozitatea publicului, aceasta reprezentând un monolog al unei femei care a fost răpită sub pretextul găsirii unei slujbe în străinătate și care traversează „spațiul” unor dorințe care o conduc de la speranța de a evada la neputință și apoi la resemnare și chiar mulțumire. O povestire despre ceea ce înseamnă traficul de carne vie și despre modul în care victima ajunge să accepte și apoi să-și dorească un călău.
Intrând în a doua parte a întâlnirii, scriitorul a răspuns cu sinceritate la întrebările celor prezenți, în urma cărora structura și subiectul cărții au fost înțelese și prin raportare la modul de a gândi actul scrierii al autorului. ,,Cum îţi dai seama că un om este frumos?” – o întrebare care a fost urmată de un răspuns pragmatic:
,,Frumusețea sălășluiește în ochiul celui care privește; (…) frumuseţea nu este ce vezi tu, este ceea ce vede celălalt, iar un om normal nu va atribui superiorilor săi un astfel de adjectiv, (…) așa suntem noi, strâmbi de la natură; (…) oamenii sunt urâți”.
După întrebarea dacă scriitorul se regăseşte în personajele din Cei frumoși și cei buni, am aflat că acest volum este elaborat în stil flaubertian, autorul devenind insensibil la caz, chiar dacă în fiecare text se regăsește, după cum e convins Cristian Fulaș, o parte din autor, din universul lui interior la care nu are acces decât literatura.
,,Este imposibil să nu introduci un concept personal (chiar involuntar), o părere care este a unui personaj, un gest, un comportament, care să conțină o urmă din gândurile personale”.
Cel mai dificil, din perspectiva unui scriitor, este găsirea momentului oportun pentru încheierea acțiunii.
,,Totul ține de imaginație, iar cel mai importat este unde ne oprim; (…) nu contează dacă pot să spun 100 de povești, una este de ajuns, una care să genereze o voce principală şi inducerea unei lumi întregi”.
Bogdan Creţu a evidențiat apoi faptul că scriitorul veritabil este cel care are o pasiune, cel care ştie că nu acţiunea în sine contează, ci modul în care ea a fost manevrată. ,,Lumea noastră este plină de poveşti atroce care sunt chiciuri, avem impresia că normalitatea este un lucru banal. Toţi avem poveşti. Dacă le scriem, asta nu înseamnă că devenim scriitori, aşa cum, dacă ne confesăm, nu devenim poeți. Stilul contează”.
Curiozitatea Tamarei Bivol, redactor Alecart, cu privire la antipunctuația din capitolul Liniștea l-a provocat pe Cristian Fulaș să dezvăluie preocuparea sa de a-l determina pe cititor să gândească, să tolereze ceva ce nu provine din sfera rutinei, această capacitate de a schimba sensul frazei chiar în interiorul ei fiind dobândită în urma traducerilor și a lecturilor filosofice. De asemenea, apelul la romanele lui Joyce sau la Șotronul lui Cortazar a constituit finalul unui dialog incitant, viu cu un scriitor ale cărui viitoare opere cu siguranță vor intra în lista mea scurtă de cărți pe care trebuie să le citesc.
Cei frumoși și cei buni – o ,,disecție” a realității realizată de către un scriitor ce nu aparține lumii vedetelor literare și care este ,,urâtul” și ,,răul” societății contemporane, iată ce am descoperit la această ultimă „Întâlnire Alecart”. O întâlnire care a avut și momente de ironie și autoironie, și întrebări provocatoare, și momente de adevărată poetică a textului contemporan și care ne-a obligat să învățăm să privim cu mai multă atenție în noi înșine și la cei din jurul nostru.
P.S. Deși am participat la una dintre cele mai consistente întâlniri, am fost ușor inhibați de ,,tabloul” hilar al oamenilor din cafenea. În acest secol, obsesia utilizării excesive a telefonului este o normalitate, atât pentru adolescenți, cât și pentru adulți, dar în contextul evenimentului de ieri, cei doi, Cristian Fulaş și Bogdan Creţu, ar fi putut să ignore ecranele ,,ispitei” de pe mica masă din fața lor, având în vedere faptul că tinerii din public/ din față erau captați în totalitate de prezența lor. Ne-am amintit aproape instantaneu de scriitorii străini, invitați la FILIT, care, în opoziție cu cei doi, foloseau telefonul numai pentru a imortaliza chipurile redactorilor Alecart care le prezentau cărțile sau, la final, momentele artistice.
*Mălina Curpăn este elevă în clasa a IX-a, filologie, la Colegiul Național Iași.
**Foto: Andrei RUSU
