Acasă e locul unde poți deveni cea mai bună variantă a ta: Avalon, de Bogdan Suceavă

Toate acestea sunt mai mult decât ficțiune. Au fost un vis.

Despre visul american și despre lumina care îmbracă ziua când ne vom fi trezit din el vorbește Bogdan Suceavă în romanul Avalon – o carte ce devine, în sine, atât o provocare intelectuală, cât și o probă a onestității, dar, mai ales, o probă a rezistenței la onestitate. E un roman care demontează iluzii doar pentru a arăta faptul că happy-end-urile nu sunt altceva decât realități construite pe ruinele tuturor aspirațiilor nerealiste. Cartea lui Bogdan Suceavă (apărută la editura Polirom) pare să concentreze ecoul tuturor lucrurilor care au rămas nespuse despre plecare și despărțire, despre visuri și muncă, despre distanță și despre ceea ce lași în urmă, despre viitor și despre cum e să nu știi unde e acasă – lucruri care cu greu ar fi putut fi cuprinse altfel decât în scris – ilustrând în termeni autobiografici secretele emigranților fericiți. Păstrând substratul complex al autocunoașterii prin prisma deziluzionării în propriile idealuri, Avalon aduce, cu siguranță, o notă de noutate în literatura contemporană română: printr-o sinceritate de multe ori dezarmantă și un pragmatism impregnat de cea mai lucidă sensibilitate, romanul devine pretextul răspunsului la câteva întrebări neașteptate cu privire la viața și la școala în afară.

Nimeni nu mă cunoaște, nimeni nu știe de unde vin, nimeni nu-mi știe istoria. Adevărul e că nu-i mare lucru de spus. Am o poveste obișnuită pentru România. Partea neobișnuită e că am ajuns aici.

La fel cum se întâmplă și în privința visului american, totul începe cu o ruptură: ceea ce a fost înainte și ceea ce urmează să fie, trecutul și viitorul, acolo și aici se separă într-un prim moment al conștientizării neîmplinirii. Pentru tânărul matematician plecat din România cu scopul de a fi îndrumat de cel mai bun și cu visul că se va întoarce peste 4 ani cu doctoratul luat într-o țară care va fi reușit să se stabilizeze social și politic, adevărata realitate începe atunci când este pus față în față cu eșecul propriului plan. Cum e să nu ai unde să te întorci și să nu știi încotro te îndrepți? Cum e ca acasă să însemne proaspăta familie aflată la mii de kilometri distanță? Cum e să ai un vis de îndeplinit și nimic altceva la îndemână decât dorința de a-ți trăi viața?

Până acum nu mi-am imaginat că am limite

Tumultul anilor de studiu de la Michigan State University se suprapune peste ceea ce ar putea fi așa-numiții ani de rătăcire ai scriitorului. El pleacă la capătul lumii ca să își rezolve propriile probleme cu lumea sa, păstrând în permanență aspirația întoarcerii acasă. Lumea din România pare însă să îi fie refuzată: manipularea socială și politică, imposibilitatea regăsirii printr-un și într-un mentor și conștiința că undeva, în depărtare, există un matematician – cel mai bun matematician – alături de care și-ar putea urma pasiunea anticipează desprinderea tânărului de tot ceea ce însemnase viața din țară. Cu toate acestea, suntem puși față în față cu un personaj care, chiar vorbind uneori cu revoltă, cu furie sau cu dezamăgire despre România, nu își neagă niciodată trecutul (la fel cum nu își neagă nici viitorul).

 S-a destrămat o lume și am plecat să-i caut leac în altă parte. Cum e să nu-ți afli niciodată sfârșitul poveștii?

Ceea ce fascinează în povestea acestui emigrant fericit este felul în care se prăbușește și renaște totodată sub apăsarea propriilor obiective impuse; ajuns în America, își fixează un deadline, punând, în același timp, un termen limită adaptării, împlinirii și, în definitiv,  regăsirii propriei persoane. Romanul în sine ia forma unei autoanalize profunde și oneste, care îl determină pe matematician să își redescopere identitatea prin prisma colapsului: singura cale spre a dobândi liniștea este sincronizarea realizărilor sale și a conștiinței americane dobândite cu propriile obiective. Căci ceea ce i se întâmplă proaspătului emigrant atunci când deadline-ul îl suprinde cu visurile neîndeplinite nu este doar o consecință a părăsirii și a ruperii de spațiul cunoscut, ci a adaptării viziunii și idealurilor la diferența care se produce odată cu pătrunderea într-o altă sferă culturală: modelul american implică o reformatare a sistemului de valori și o repoziționare față de sine și față de întreaga viață din jur.

Dar cine ți-a promis vreodată că toate vor merge ca pe apă? Singurul drept pe care îl ai în lume este să te bați până la capăt, fără nicio granație că vreodată îți va ieși ceva.

Limita unui astfel de personaj, prins între două lumi, apare, deci, sub forma imposibilității de a renunța; tânărul simte că nu poate îngropa nimic din ceea ce i-a alcătuit la un moment dat întregul, fie că este vorba despre cel al vieții în România sau al aceluia de intermediar în expectativa visului american. Adaptarea, de fapt, părăsește sfera integrării în realitatea unei culturi, suprapunându-se abandonării conștiente a tot ceea ce și-a promis vreodată în România: să construiești un viitor înseamnă să lași o parte din trecut să moară înăuntrul tău.

Visul american

America nu s-a lăudat niciodată că stă mai bine decât restul lumii. E posibil ca restul lumii să fi înțeles asta, dar de aici lucrurile nu se văd așa. Viața e peste tot aceeași. Și fiecare dintre noi trebuie să fie pregătit să-și asume riscul să-și trăiască viața.

Ce îl aduce, de fapt, pe tânărul universitar – cu un viitor relativ promițător în țara sa – în America, dacă nu tocmai promisiunea unei lumi în care echitatea, munca, onestitatea și respectul sunt valorile fundamentale? Viața dincolo de Atlantic este supusă și integrată unor principii și norme de neconceput în tabloul României postcomuniste. În Avalon, Bogdan Suceavă pare să rămână fidel celor două direcții prin care este definită ideea de emigrant și de emigrare: plecarea ca eliberare de iubirea pentru o patrie în impas și antiteza mentalităților și culturilor.

Este copleșitor în romanul lui Bogdan Suceavă gândul că apartenența îți poate deveni condamnare și că, inevitabil, desprinderea nu poate fi decât un sacrificiu individual asumat. Alinarea vine însă chiar din amplitudinea propriilor aspirații: când tot ceea ce îți dorești este o șansă să începi de la 0, să construiești (din) necunoscut, singurul lucru aflat în calea împlinirii este însăși măsura visurilor tale.

Sentimentul acela că te-ai născut gata vinovat, că nu ai ce explica, că nimeni nu are timp să te asculte, că reputația ta e compromisă înainte de a apuca să faci vreun gest.

Trecerea de la ritmurile unei culturi est-europene la cele americane este ilustrată cu un pragmatism fragil și cu o sinceritate nu de puține ori surprinzătoare; vina apartenenței este denudată în formele cele mai aspre în momente precum cel din timpul ședinței pregătitoare pentru emigranți: în fața unui auditoriu format din unele dintre cele mai strălucite minți din Europa, psihologul, cu un ton aflat undeva la limita dintre franchețe și ofensă, îi previne pe viitorii studenți și doctoranzi că societatea în care urmează să se integreze apreciază curățenia, motiv pentru care este necesar să păstreze o atentă igienă corporală.

În locul acesta studenții se amestecă cu profesorii fără nicio problemă, li s-a urcat democrația la cap. Dar nu e lipsă de respect, ci altceva: absența distanței.

Cu toate că nu întotdeauna prielnică acestor outlanderi aflați în căutarea Avalaonului, sinceritatea rămâne o constantă în felul în care Bogdan Suceavă percepe relațiile interumane ale culturii de dincolo de ocean. Onestitatea, respectul și democrația sunt valori adânc înrădăcinate, devenind substrat și pentru spațiul academic. Școala în America pare o lume care a reușit să anihileze impedimentele comunicării; studenți și profesori, colegi, prieteni, angajați și angajatori, necunoscuți – toți sunt exponenții unui mediu în care libertatea este asumată într-una dintre cele mai drepte forme.

O cultură se împlinește cu adevărat când cei tineri își găsesc modelele de care au nevoie înlăuntrul ei.

Poate că, într-adevăr, viața este la fel pretutindeni: presiunea de a-ți găsi stabilitatea, dezamăgirea aspirațiilor mult prea înalte și fericirea rămânând întotdeauna în cele mai neînsemnate gesturi. Nenumăratele aplicații (aproape identice, și totuși diferite) trimise către sute de universități, interviurile repetitive și amăgitoare, aceleași îndoieli față de propriile alegeri alcătuiesc o imagine pregnantă a rutinei, neschimbată indiferent de locul în care ne-am afla. Inevitabil, suntem supuși acelorași ritmuri interioare. Ceea ce face, totuși, diferența, este felul în care orizontul posibilei împliniri se profilează în fiecare cultură: dincolo de toate neajunsurile emigrantului, America lui Bogdan Suceavă rămâne spațiul în care șansa devine o problemă a întâlnirii mentorului potrivit; cel mai important lucru e ca, indiferent ce ți se întâmplă pe drum, să nu îți pierzi niciodată dragostea, întrucât aici oricine iubește cu adevărat își găsește locul.

Între timp voi trăi o altă viață – (ne)întoarcerea acasă

Cu ce sunt eu diferit, când știu foarte bine că pentru mine nu mai există nicio cale de întoarcere acasă? Și cine a decis că nu mai este una? Eu am decis. Eu știu. Sau nu, nu e adevărat, nu eu, ci „istoria”. Eu am decis că „istoria” nu mi-a lăsat nicio cale de întoarcere.

Unii tineri încă pleacă păstrând gândul de a se întoarce acasă; unii cunosc dezamăgirea și o lume care nu face nimic pentru a-i aduce înapoi; visând să învețe și să lucreze alături de cei mai buni, visează să construiască un viitor altundeva decât într-o țară care pare să privească doar înspre trecut. În Avalon, niciun drum nu rămâne pentru totdeauna închis – nu înainte de a fi luată o decizie. E vorba, de fapt, despre o realitate care nu îți promite nimic până ce nu îți asumi riscul de a lupta pentru a-ți trăi viața. America: lumea tuturor posibilităților. Cu singura diferență că, abia aici (și poate numai aici) înțelegi că toate posibilitățile zac în tine.

Am avut și eu un acasă. Am avut un adevărat acasă. Acum le vreau înapoi, dar va fi în alt colț de lume. M-am bătut pentru a avea un acasă. Port și eu ceva cu mine din vechea patrie, câteva gânduri, câteva idei, substanța a ceea ce însemn eu.

 

(Despre Avalon. Secretele emigranților fericiți vom discuta pe îndelete miercuri, 14 noiembrie, ora 14.30, în prezența autorului. Vă așteptăm în Amfiteatrul Centrului de Limbi Moderne și Integrare Europeană!)

*Andrada Strugaru, redactor Alecart, este elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național Iași.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.