„Avem un sistem de învățământ bolnav, schimbat continuu de la o secție de terapie la alta, de către politicieni mai mereu incompetenți, care numai grija creativității ori a beneficiarilor educației nu o poartă.”
Cu părere de rău, un bac ideal, pe placul tuturor, nu cred că se poate. E posibil doar unul onest, superior celui de acum, în care fiecare actant să-și recunoască limitele, să-și asume responsabilitățile pentru ceea ce nu merge.
În primul rând, avem un sistem de învățământ bolnav, schimbat încontinuu de la o secție de terapie la alta, de către politicieni mai mereu incompetenți, care numai grija creativității ori a beneficiarilor educației nu o poartă. Apoi avem foarte mulți profesori care pleacă la serviciu ca „să câștige o pâine amară”, care au intrat la liceu, la facultate, și-au luat gradele, și-au făcut doctoratele învățând pe de rost comentarii, citând ca Trăsnea din criticii literari, neînțelegând nimic din frumusețea lecturii, care au citit literatură pe sărite și numai din obligație, ca pe instrucțiunile de folosire a mașinii de spălat. Profesori care știu doar pe ce buton să apese ca să curețe rufele murdare, fără să-și bată capul cu fantezia celui care a inventat mecanismele. Apoi avem prea mulți părinți inconștienți, degrabă aruncători de vină pe oricine pentru nereușitele odraslelor, gata să facă orice, să plătească oricât pentru a răsufla ușurați, precum în Caragiale: „Am scăpat! Am dat și bacaloriatul ăsta!”. Nu în ultimul rând, ca urmare a celor menționate anterior, avem îngrozitor de mulți elevi care n-ar putea să lege o frază – în vorbire directă sau în scris –, nici dacă li s-ar cere să comunice coerent două-trei păreri despre amor, despre Facebook, despre telefonul mobil, despre întâlnirile din club, despre orice aparent îi preocupă la maximum.
Bineînțeles, există excepții fericite, există profesori, părinți și elevi minunați care formează oaze de normalitate, care țin în viață ideea că se poate mai bine. Altfel, avem o mare majoritate care, când se ajunge la bac, deja se raportează la literatură ca la un cadavru „ucis” demult de sistem, de ea însăși, de profesori, de părinți și de elevi.
Dacă fiecare actant ar fi conștient că, totuși, literatura e un fenomen viu, că are o legătură directă cu toți dintre noi, cu oamenii și relațiile lor, cu gândirea și simțirea superioare pitecantropului – ar mai fi o șansă ca într-o bună zi bacul la română să devină mai atractiv pentru toți.
