Despre Rugul lui György Dragomán scriu ca și când aș povesti despre mine și bunica mea, ca și când mi-aș aminti de vremea nu foarte îndepărtată în care Emma eram eu și dibuiam, abrupt și nesigur, libertatea vieții mohorâte, searbede, care se desfășura în și lângă mine. Mi-am dat însă seama, odată cu nepoata bunicii, că toată mișcarea aceasta haotică, rapid-lentă,…
Joi, 18 aprilie, ora 17.00, la Librăria „Orest Tafrali” din Iași (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, corp A), membrii Clubului Alecart vor intra în dialog cu mai tinerii lor colegi din Alecart Junior (elevi în clasa a V-a la Școala EuroEd și în clasa a VI-a la Colegiul Național) pornind de la două dintre cele mai importante romane ale…
Am citit volumul de debut al Ioanei Vintilă și l-am mai citit o dată și încă o dată, până când el a dobândit o imagine coerentă în mintea mea. După un lung proces de interiorizare a poemelor, cred cu tărie că pentru a le înțelege ele se cer citite și, mai ales, recitite, îți pretind să te apleci asupra lor…
Cu o indiferență cerebrală, cineva încearcă să recupereze, dintre o mie de fețe mărunte, un sine rătăcit undeva între flashback și mit, supus unui du-te-vino existențial pentru care nu există nicio variantă de mijloc, iar realitățile paralele își dobândesc consistența la nivelul unei lumi interioare autosustenabile, populată de avataruri, cu o geografie improprie, în volumul Jedi de provincie al lui…
Omul moare atunci când sufletul i se întărește. Creația cinematografică a lui Andrei Tarkovski, Călăuza, este pretextul expunerii și comparației următoare, care urmărește metaforele și asocierile filmului, extrapolându-le sensurile spre realitatea experiențelor imediate. Personajele filmului pornesc înspre Zonă cu scopul de a descoperi o Cameră renumită pentru capacitatea sa de a îndeplini cele mai ascunse dorințe. În timpul călătoriei, Călăuza…
Trebuie să fii mult timp singur ca să poți auzi lumina. Nimfele cele multe, jucăușe și șirete, din dulapul lui Emil Brumaru m-au învățat că la fel de mult trebuie să fiu singură cu poezia sa ca să-i cuprind în înțelegere și împăcare versul, fără ca de niciunde să nu se mai ivească vreun picior zbenguit de fată, vreo picătură…
Despre O formă de viață necunoscută prefer să vorbesc nu ca despre un roman în sensul consacrat al cuvântului, ci, mai degrabă, ca despre un periplu fragmentat și succesiv de ego-uri și alter ego-uri derulându-se în fața cititorului în cele mai intime, dar întru totul verosimile ipostaze. Astfel, Andreea Răsuceanu împletește și apoi diluează în Bucureștiul eternizat ca reper contrapunctic…
Am ales să plec de la profilul real atunci când mi-am dat seama că nu voi putea să-i citesc pe Marquez, Fitzgerald sau Bukowski la nesfârșit pe sub bancă în timpul orelor. În ultimul semestru petrecut în clasa de matematică-informatică am citit pe nerăsuflate, subliniam frenetic orice frază care mă intriga, orice cuvânt pe care nu-l mai întâlnisem până atunci;…
La aproape un an de la „Întâlnirea Alecart” care a avut drept pretext romanul Zeppelin, ne-am reunit din nou, acum în spațiul sobru al librăriei Orest Tafrali, cu Adrian G. Romila. De această dată, cartea-pretext a discuției a fost romanul, Apocalipsis, recent apărut la editura Polirom (căreia îi mulțumim încă o dată pentru romanele pe care ni le propune și…
Despre posibile adevăruri rămase în umbra istoriei consacrate (după ce ea și-a consumat nebunia, abia după aia obținem ceva mai frumos, mai ordonat, ceva care pare să aibă un sens), despre ispitele și căutările și neputințele umane, despre singurătatea delimitată de prezența-absență a Binelui și manifestările Răului, despre sensul existenței, alegeri, întâmplări anodine sau miraculoase și despre cum firul destinului…
Now there’s a look in your eyes, Like black holes in the sky (Pink Floyd – Shine on you crazy diamond) Pe parcursul lecturii romanului lui Radu Vancu am ascultat, aproape obsesiv aș putea spune, Pink Floyd, nu datorită trimiterilor succesive din primele pagini, ci mai degrabă ca un reflex al căutărilor mele. Începusem cu The Alan Parsons Project, însă,…
Așteptând. Un univers nemișcat. Recognoscibil și străin, în același timp. Pentru că fiecare își trăiește așteptarea altfel. Pentru că, într-un spital, pe culoare sau în saloane, se dă mereu aceeași bătălie – fără a ști însă ce îți este rezervat ție. Și pentru că aici poți intra ca mamă, ca fiică, prietenă, soț/soție, amant/amantă sau ca intermediar între nevoile celor…