Ca un vertij care te înlănțuie până la neputință, copleșitor, e spectacolul regizat de Tudor Lucanu, o punere în scenă a piesei lui I. L. Caragiale ce depășește spațiu-timp și se propagă cu aceeași forță în cotidian. Pentru regizorul spectacolului, masca este cea care ascunde identitatea, dar și cea care aduce la lumină adevărata esență umană. De aici, un spectacol…
Imaginea inițială abia schițează, în semiobscuritatea sălii, conturul unui trup. O teatralitate elegantă traversează, de la un capăt la altul, montarea. O reprezentare solidă, de o acută vizibilitatea a slăbiciunii sufletului uman. Plasând actorul în cadrul publicului, prezența elementului ce animă un cadru aparent auster, fuzionat doar din filoane de inserții vizuale și tușe muzicale. Așa începe recenta producție a…
Un spectacol document care filtrează obiectiv o realitate cutremurătoare, un adevăr secretizat, apoi deformat și încă prea puțin cunoscut: seceta care a ucis peste 300 000 de români din Basarabia în deceniul al cincilea al celui mai cumplit secol pe care l-a cunoscut umanitatea, sub privirea impasibilă a tătucului Stalin. Un spectacol zguduitor prin modul în care transpune această realitate….
Mise en abyme. Povestea lui Unamuno, despre dragostea nedeclarată ce nu pare a fi dragoste reală – complicata iubire a unui bărbat pasional, violent și posesiv – capătă, în viziunea lui Alexander Hausvater, contururile unei investigații difuze despre natura umană și despre mecanismele intrinseci ale dragostei, într-o relaționare directă a sufletelor celor patru personaje. O realitate. Două entități: o femeie…
Teatrul sau jocul de-a Viața. Lumea scenică în care adevărul, esteticul și trăirea personală pulsează spre același țel, emoționarea spectatorului. Dacă ar fi să facem o incursiune în acest domeniu, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava – cea mai tânără instituție teatrală din țară – și-a deschis stagiunea spre a modela prin intermediul pieselor și al actorilor trăirile publicului sucevean pe…
Ada Lupu mi-a plăcut de la început, în toate piesele în care am văzut-o jucând la Iași (de altfel, am mai spus asta: e unul dintre cei mai buni tineri actori pe care îi are Iașul. Pentru că e talentată, pentru că are o expresivitate perfect controlată, nu lasă nimic la întâmplare, pentru că e foarte sensibilă și personajele ei…
Dragostea. Și odată cu ea omul. Având ca punct de plecare textul lui W. Shakespeare, Love’s Labour’s Lost (piesă de debut a dramaturgului, rar montată, dar adaptată fără a pierde poezia și subtilitatea lucrării originale), regizorul Alexandru Bogdan construiește un spectacol de reală calitate, ce abundă de umanitate, o simbioză a comicului cu tragicul, din care se descifrează esența ființei…
„Oamenii se iubesc doar pe ei înșiși” Măcelăria lui Iov – un spectacol de excepție, cinic și zguduitor, care îți electrocutează fiecare fibră a ființei. Un spectacol de la care pleci crucificat, dar fără speranța vreunei mântuiri, zguduit de forța imaginilor, de pregnanța acustică a țipătului-sfâșiere interioară, de mesajul care nu lasă nicio iluzie că lumea e altceva decât…
Un mecanism ce strivește nu doar „cu metodă”, ci și „cu stil” Nu ezit să afirm că Invitație la eșafod (Teatrul Național Iași) este cel mai bun spectacol al lui Ion Sapdaru – un regizor care mi-a plăcut parțial până acum, dar care cu această adaptare a romanului lui Nabokov arată o altă față a sa și construiește cu mână…
Imaginați-vă o disecție pe viu: o rană supurândă, fără anestezie, percepția lentă, tot mai lentă, în ciuda ritmului constant, sacadat al mișcărilor ce se succed. Măriți imaginea. Amplificați percepția. De zece, de o sută, de „n” ori. Sunteți în același timp „pacientul” și mâna care acționează, ochiul care vede, nervul care tresare, cadavrul viu și privitorul. Înăuntru și-n afară. O…
Claudiu Goga revine la Iași și o face cu un spectacol puternic, atent lucrat, în care valorifică liniile de forță ale stilului său regizoral, optând pentru o piesă deloc confortabilă într-un moment în care nimic nu pare a se schimba real în jurul nostru – indiferent dacă privirea rămâne în spațiul imediatului sau al lumii pe care ochiul încearcă să…
Voi începe aceste rânduri cu o mărturisire. Poate nepotrivită, dar necesară în logica rândurilor ce urmează. M-am dus spre Ateneul Tătărași, duminică, 10 aprilie, la a doua reprezentație a Fetei fără zestre, cu inima strânsă. Eram hotărâtă ca, dacă nu îmi va plăcea, să nu scriu niciun rând. În primul rând, pentru că Radu Ghilaș e un actor foarte bun….