Cronici de teatru

Câte fețe are moartea? (impresii pe marginea spectacolului Răzvrătiții)

Despre chipurile nevăzute ale aceleiași povești, despre un trecut pe care nu îl știai așa, despre pierdere și despre dezbinare ne vorbește al treilea episod din Trilogia 1918, Răzvrătiții. Întreaga trilogie își propune, de fapt, să regândească varianta oficială a istoriei, să reconstruiască diverse perspective asupra unei perioade atinse de zbucium, deznădejde, dar, deopotrivă, marcată de curaj, determinare sau frică,…

Memoria e o formă a uitării. Memoria apei, în regia Irinei Popescu-Boieru, TNI

Relația mamă-fiică, legătura dintre surori, formele iubirii în interiorul și în afara cuplului, relația cu sine și cu celălalt și, nu în ultimul rând, neasumată, dar prezentă, relația cu moartea – și prin ea cu viața. Toate într-un spectacol zguduitor (…). Sfâșietor de trist este acest spectacol înăuntrul căruia râsul nu face altceva decât să taie mai adânc în suferința,…

Aceasta nu e o cronică de spectacol. Aceasta e (doar) o istorie la persoana I

Sentimentul pe care l-am avut ieșind din sala de spectacol după Istorie la persoana I a fost unul straniu: amestec de debusolare, ușoară revoltă și o anumită tristețe. Mi-a părut rău că nu am plecat după ce premiera s-a terminat și am răspuns invitației de a sta la discuția cu cei implicați în realizarea spectacolului după. Am abdicat de la…

Lumea care rănește și privirea salvatoare: Ținuturile joase, după Herta Müller, regia Mihaela Panainte

Stagiunea ieșeană începe cu un spectacol de imagine și de stare, foarte atent construit, cu un impact puternic, în primul rând vizual. E un act artistic care merită toată atenția pentru modul în care se poate recupera o voce (cea a fetiței din volumul de debut al Hertei Müller, dar și cea a unei lumi încă necunoscute – vocea ținuturilor…

Gânduri pe marginea unui act necesar: În numele Tatălui, regia Robert Bălan

Mi-ar fi plăcut să văd spectacolul regizat de Robert  Bălan într-un alt moment. Nu la un atât de scurt răstimp de la Referendum. Și nici într-un caz în săptămânile anterioare acestuia. Mi-ar fi plăcut să-l văd tihnit pentru a lăsa să reverbereze în mine fiecare secvență care îl alcătuiește, să aud fiecare voce și fiecare poveste. Pentru că e un…

Un om prea mic pentru un mecanism prea mare: Moartea unui comis voiajor*, în regia lui Claudiu Goga (TNI)

Mă bucură reîntâlnirea cu viziunea lui Claudiu Goga, căci ultimele spectacole montate la Iași, Un dușman al poporului și Acasă în miezul verii au fost categoric niște succese (deopotrivă regizorale, actoricești și de public). De data aceasta, Moartea unui comis voiajor mi s-a părut în primul rând un succes al parteneriatului regizor-scenograf. Când un om se agață de fiecare iluzie,…

iHamlet. Sau despre tăcerile nepotrivite

iHamlet, un spectacol despre și dedicat adolescenților (și nu numai), oferă publicului doza de vitalitate conținută de lucrurile simple, conturând în mișcări reverberante și seducătoare universul lăuntric și vulnerabil al tânărului format din lumea din spatele cortinei și cea din fața ei deopotrivă. Într-o permanentă oscilație între acum și atunci, între amintire și actualitate, între eul social și eul spiritual,…

O oglindă necesară dinspre atunci spre acum: Teatru de război (TNI)*

Teatru de război e un proiect viabil, al cărui principal merit este acela de a reflecta despre cine și cum suntem, de a ne provoca să reacționăm în funcție de coordonatele naționale și, mai ales, personal-umane ale fiecăruia. În anul Centenarului, reprezentația Naționalului ieșean e necesară și întru totul de înțeles. Aș spune că e de preferat un astfel de…

3 Surori, de A. P. Cehov. Infuzia rusească a nefericirii

Zilele Teatrului Matei Vișniec continuă cu unul dintre cele mai bune spectacole puse în scenă de admirabilii actori ai trupei sucevene. Regizoarea Catinca Drăgănescu propune o reinterpretare asumată și reușită a piesei lui A.P. Cehov, o adaptare subtilă și profitabilă a piesei la actualitate. Cu o complexitate specifică pieselor cehoviene, 3 Surori necesită efort atât din partea actorilor, cât și…

Proștii sub clar de lună, de Teodor Mazilu. Taraba colorată a sentimentelor

Anca Bradu revine pe scena teatrului sucevean cu un spectacol savuros, intens și deosebit de bine lucrat, care dă startul Zilelor Teatrului Matei Vișniec. Realitatea imediată și contondentă este transformată în teatru, cu o finețe inegalabilă a stilizării: Proștii sub clar de lună, în regia Ancăi Bradu este un spectacol despre actualitatea cea mai presantă. Scris cu aproximativ 50 de…

„Viața mea e făcută din moartea celorlalți.” Piele și cer, de Dimitré Dinev, regie Radu Ghilaș, TNI

Ca într-o sală de cinematograf, se proiectează o scenă de război: șapte (cred că am numărat bine) siluete, cuprinse de euforia atacului, vin spre tine, vii, încrezătoare. Imaginea de un eroism grotesc (eroismul nu e în sine grotesc, el devine astfel transpus, recreat artistic) se spulberă când o explozie anulează orice urmă de viață. Imaginea următoare, aproape kitsch: căderea unor…