Probabil Gaițele, cea mai nouă montare a Naționalului ieșean va aduce public în Sala Mare, se va juca deci în stagiunea curentă suficient de des și va fi pe gustul multora: un text cunoscut, încă actual, cu personaje închise într-un mecanism psihologic și existențial recognoscibil, o comedie nu întru totul facilă, dar fără a ridica probleme de receptare din partea…
Inițial am privit inițiativa proiectului teatral* demarat de Teatrul Național, Lecturi³ cu o anumită reticență, întrucât ieșea din tiparul a tot ce consideram a fi spectacol . Ezitarea avea legătură în principal cu incertitudinea modului în care publicul va putea recepta în întregime textul Elisei Wilk, dispariții, fără a beneficia de o componentă vizuală percutantă. Acest gând a fost însă…
În spectacolul Naționalului ieșean semnat de Claudiu Goga ceea ce este esențial nu e ce se spune, ci ceea ce nu se spune niciodată. Suma tăcerilor. A privirilor. A așteptărilor. A gesturilor și a răsuflărilor. A interacțiunii dincolo de cuvânt. Povestea se construiește printr-o atentă corelare între ceea ce sunt acești oameni și ceea ce se clatină în ei în…
Am tras cu ochiul către programul acestei noi ediții a Festivalului de Teatru pentru Publicul Tânăr încă din momentul în care acesta a devenit public. O mulțime de propuneri interesante, de piese care păreau provocatoare, de trupe tinere, de spectacole la care mi-aș fi dorit să ajung. Și admirația mea sinceră pentru ceea ce reușesc să facă organizatorii, respectul meu…
Dacă vă plac romanele Agathei Christie, romanele negre cu intrigă polițistă, dacă aveți chef să zâmbiți la câteva replici savuroase și să petreceți o seară nu în fața televizorului zapând debusolați și plictisiți sau urmărind vreun serial „spumos” de care uiți la trei minute (sunt generoasă!) după terminarea episodului, puteți încerca 8 femei. Puteți încerca fiindcă dă mai bine să…
Așteptând. Un univers nemișcat. Recognoscibil și străin, în același timp. Pentru că fiecare își trăiește așteptarea altfel. Pentru că, într-un spital, pe culoare sau în saloane, se dă mereu aceeași bătălie – fără a ști însă ce îți este rezervat ție. Și pentru că aici poți intra ca mamă, ca fiică, prietenă, soț/soție, amant/amantă sau ca intermediar între nevoile celor…
Prolog Ce am fi dispuși să facem dacă ar depinde de noi să prelungim viața celor pe care îi iubim? Cât de departe am merge și cum am arăta împreună după, purtând consecințele dorinței de a aduna timp, de a amâna momentul despărțirii definitive, fără a putea împiedica însă ravagiile bătrâneții asupra noastră și a celuilalt? Sunt răspunsuri pe care…
Despre chipurile nevăzute ale aceleiași povești, despre un trecut pe care nu îl știai așa, despre pierdere și despre dezbinare ne vorbește al treilea episod din Trilogia 1918, Răzvrătiții. Întreaga trilogie își propune, de fapt, să regândească varianta oficială a istoriei, să reconstruiască diverse perspective asupra unei perioade atinse de zbucium, deznădejde, dar, deopotrivă, marcată de curaj, determinare sau frică,…
Relația mamă-fiică, legătura dintre surori, formele iubirii în interiorul și în afara cuplului, relația cu sine și cu celălalt și, nu în ultimul rând, neasumată, dar prezentă, relația cu moartea – și prin ea cu viața. Toate într-un spectacol zguduitor (…). Sfâșietor de trist este acest spectacol înăuntrul căruia râsul nu face altceva decât să taie mai adânc în suferința,…
Sentimentul pe care l-am avut ieșind din sala de spectacol după Istorie la persoana I a fost unul straniu: amestec de debusolare, ușoară revoltă și o anumită tristețe. Mi-a părut rău că nu am plecat după ce premiera s-a terminat și am răspuns invitației de a sta la discuția cu cei implicați în realizarea spectacolului după. Am abdicat de la…
Stagiunea ieșeană începe cu un spectacol de imagine și de stare, foarte atent construit, cu un impact puternic, în primul rând vizual. E un act artistic care merită toată atenția pentru modul în care se poate recupera o voce (cea a fetiței din volumul de debut al Hertei Müller, dar și cea a unei lumi încă necunoscute – vocea ținuturilor…
Mi-ar fi plăcut să văd spectacolul regizat de Robert Bălan într-un alt moment. Nu la un atât de scurt răstimp de la Referendum. Și nici într-un caz în săptămânile anterioare acestuia. Mi-ar fi plăcut să-l văd tihnit pentru a lăsa să reverbereze în mine fiecare secvență care îl alcătuiește, să aud fiecare voce și fiecare poveste. Pentru că e un…