Blog

Să sperăm că la anu’ va fi bine! (concluzii depre Tabăra de la Muncel)

 Toate lucrurile au avantajele şi dezavantajele lor, dar Tabăra de Reviste școlare Muncel 2013 nu este un loc în care se poate cizela spiritul literar creator. Mă refer la lipsa unor îndrumări strict tehnice, pe care ar trebui să le ofere un profesor sau un scriitor unor redactori la început de drum. Sistematizând modul de organizare a activităților din tabără,…

Tabăra de Reviste Școlare- Muncel, 2013, impresii

Patru dintre redactorii „Alecart” (Anastasia Gavrilovici, Iris Tincu, Mara Alexoaea, Monica Meg) au fost în perioada 22-27 iunie în Tabăra de Reviste școlare și Jurnalistică de la Muncel. Revista „Alecart” a obținut și anul acesta Titlul de Laureat cu cel mai mare punctaj din țară. Vă prezentăm impresii din tabără într-un miniserial „de vacanță”.   Anastasia Gavrilovici: A fi sau a…

Poezii, poezii, poezii

  poem fără aripi/ fără întoarcere de Anastasia Gavrilovici în timpul reclamelor îşi desprinde capul din maţele televizorului şi mă fixează. atunci îi simt melcii obezi traversându-mi spinarea cu priviri somnolente iar eu îngropată în pernele-monştri ale bunicii îmi strâng laolaltă degetele macerate de frig / pe fundal vocea lui Nichita vorbeşe despre pietre şi îngeri şi moarte ca şi…

castelul electric

În loc să scriu păreri „pro” sau „contra”, voi spune că un festival de muzică bun se scuză singur de minusurile pe care le are. Pe scurt, prima ediție a festivalului „Electric Castle” a fost uber-maximă, mai ales în contextul în care eu, panicat de atâta maturizare, am ajuns acolo ca un flămând, ca un sărac agitat, așteptând să fiu…

Despre români în Marea Britanie

Praise the good Lord and God save the Queen, nu e vorba nici de Băse. Aş putea, bineînţeles, să îmi pese de el şi de companie, dar acum joc cu alte zaruri. Care se întâmplă să fie jucate pe masă cu ceaiul de la ora cinci. Şi mă surprind când aleg limba eng în loc de ro/ru sau când îmi…

Shared from my smartphone

M-am întors la mașină epuizat și nervos. Agitat, totuși, ca un infractor care nu și-a gândit bine crima. Scoteam aburi fără să îmi dau seama de ce, moment în care mi-a pocnit mâna. Strânsesem pumnii așa de tare încât mi-au plesnit tendoanele și le-am simțit încălecându-se. Mi s-a făcut rușine de mâinile mele slabe și gândul că încep să mă…

Din BookMag în Alecart

După ce am urmărit apariţiile editoriale Alecart cu fiecare număr, semnalând pe BookMag nonconformismul, noul, tinerescul sau capacitatea critică a redactorilor săi, ne-am hotărât să scriem despre Alecart 10 prin BookMag tocmai în Alecart.   Oricât de paradoxală ar fi formula, este un lucru curios şi inedit ca unul dintre criticii săi să „se mute în revistă”, să se aşeze…

astăzi, poate nu şi mâine

Cică dacă ai pasiune şi o mare dorinţă de a trata cu profesionalism şi corectitudine orice lucru ai tu de tratat în „veaţă”, soarta are darul de a te menţine pe acest drum al virtuţilor. Te menţine pe banda corectă, indiferent ce te împiedică, indiferent cu ce indivizi fără scrupule eşti obligat să iei contact şi să colaborezi. Dacă lucrezi…

Scrisoare către Ordinul Arhitecților din România

  (NOTĂ: OAR înseamnă Ordinul Arhitecților din România; PUG înseamnă Plan Urbanistic General. PUZ înseamnă Plan Urbanistic Zonal, iar panoul era prezentarea proiectelor de la facultate în fața catedrei de profesori de la specialitatea „atelier arhitectura și proiectare”, or something like that. Scrisoarea este trimisă în urma unei dezbateri care a avut loc la sediul OAR, pe tema noului PUG…