Blog

Simpozionul Naţional „Literatura şi celelalte Arte” sau formele româneşti de cultură

Care este produsul cel mai seamă al sistemului de învăţământ românesc actual? Olimpicul internaţional? Elevul care a muncit asiduu de-a lungul liceului să strângă un teanc de diplome care să cântărească cât mai mult în CV? Cel care a dat dovadă de implicare socială şi culturală sau de preocupare pentru mediul înconjurător, însă a cărui activitate se reduce la preţioasa…

Un surâs și puțin amar: primele șase luni în Germania

La sfârșitul clasei a douăsprezecea, am ales și eu, ca mulți dintre colegii mei, să plec să studiez în străinătate. Dacă majoritatea știau însă din primăvară care va fi destinul lor în următorii ani, eu am aflat abia la sfârșitul lui septembrie unde voi studia datorită faptului că, în Germania, selecția studenților pentru medicină se face prin august și rezultatele…

La volan

Acum înțeleg de ce cântă unii singuri în mașină. Și îmi imaginez ce nasol trebue să fie să te prindă roșu la semafor și să plângi ca stropitoarea, cu sughiț și bulbuci la nas. Câteodată ne ascundem de o zi proastă ca de un soare nimicitor,            în orice văgăună ne pune ziu în cale. Pentru mine, un drum pe…

Titlul de golgheter

Cel care împarte dreptatea poate fi la rându-i nedreptăţit.   Când am început să scriu pentru Alecart, cu trei ani în urmă, cred, Emil mi-a cerut un eseu în care să vorbesc despre drept pornind de la literatură. Sau invers, am o anumită etate, nu-mi amintesc. Şi a rămas oarecum înţeles că acesta ar trebui să fie specificul rubricii mele….

Despre oportunităţi

Articolul de față nu își propune altceva decât să pună sub semnul întrebării mirajul studiului în străinătate prin demonstrarea unor irefutabile asemănări cu peisajul universitar românesc, în măsura în care îl cunosc; caracteristicile comune nu sunt menite a devaloriza spațiul universitar britanic, ci doar a-i demonstra neașteptata (poate pentru unii) latură „pământească”. Nu e niciun secret în faptul că universitățile…

Cum a evoluat designul revistei Alecart?

Pentru mine evoluţia designului „Alecart” a fost o nuanţă întru dezvoltarea mea personală, căci am avut parte de o experienţă extrem de productivă alături de Virgil Horghidan. Designul actual al revistei  este o reuşită din foarte multe puncte de vedere, iar cei care au fost alături de evenimentele şi lansările „Alecart” au putut observa  cu siguranţă distanţa care s-a trasat…

Cercul păstorilor

Ştim cu toţii ce sunt păstorii. Păstorii sunt ciobanii. Sunt însă (nu doar prin extensiune) şi preoţii (pastorii), şi părinţii spirituali. Păstorii sunt şi cititorii. Ştim noi ce fel de păstori sunt cititorii, care e Cercul lor?                      PROLOG. Păstrez în memoria afectivă o întâmplare din tinereţe, în stare să lămurească relaţia mea cu cititul. Iată întâmplarea. Am stat…

cu plăcere

            Când încercăm să ne descriem pasiunile, riscăm să sunăm cam gay. Lucrul făcut cu pasiune este apreciat chiar și de muritorii de rând, știm cu toții. Însă dacă îi explici zidarului că te interesează mai mult textura cărămizii decât execuția în sine, pentru că frumusețea trebuie să fie sinceră și o suprafață caldă are vibrații aproape naturale, atunci zidarul…

Lansare Un singur cer deasupra lor-Ruxandra Cesereanu

Adevăratul interes de a citi cartea  mi-a fost inspirat de dezinvoltura scriitoarei, căreia mi-am permis să îi spun că este absolut GENIALĂ! Genială pentru că a ştiut cum să realizeze o carte care să fie înţeleasă de oricine, indiferent de postura socială, morală şi culturală pe care o are. Genială pentru că în capitolul „Andrei” a ştiut cum să rupă…

„Un singur cer deasupra lor” în stil Woodstock (sau despre întâlnirea cu Ruxandra Cesereanu)

Îmi este extrem de greu să prezint evenimentul care a deschis zilele Alecart, deoarece m-a marcat atât de adânc, încât a devenit indescriptibil. Iar acum sunt pusă faţă în faţă cu albul foii şi nu mă pot hotărî dacă o relatare exactă este potrivită sau din contră. Sinceră să fiu, am aşteptat acest eveniment ca pe oricare altul şi nu…

Fără lacrimi

Pe scurt, cred că o să funcționeze cumva și piatra cubică scandaloasă de pe Ștefan Cel Mare. O să funcționeze și tentativa de „retușare a existentului” propusă de Ordinul Arhitecților, prin inițierea unui concurs. Nu e cine știe ce arhitectură de propus, pentru că, de bine de rău cadrul construit este ofertant, și cu bune și cu rele. Deci va…

Despre Fericire

Am scris titlul și m-am oprit. Am închis pagina. Am salvat înainte. Am redeschis. Și am văzut o mare de alb și două cuvinte. Iar în marea de alb zburda fericirea. A mea, a ta, a noastră. Fericiri diferite, puncte unite, văi separate, abis și din nou alb. Culori. Cercuri mărite, punctate, asudate. Toate adunate în marea mea de alb….