Vis și realitate, dragoste și ură, liniște și zbucium, înflăcărare și dezamăgire, cele ale sufletului și cele ale trupului: realități contrastante, care însă se împletesc atât de firesc în volumul de poezii scris de Robert Șerban, Aproape nimic sigur. Poemele…
Poate că ultimii optsprezece nu au fost decât un vis indus de febră. Poate că nu s-au scurs niciodată. În codrul nesfârșit al lui Leo Vardiashvili, toate poveștile se întâlnesc într-un punct comun. Fiecare personaj caută ceva sau pe cineva…
Asta-i vocea care, întâlnită de mine pe la jumătatea anilor 1990, nu mi-a ieșit din cap. Ani buni m-a însoțit ca o voce ghid, reconfortându-mă – însă nu cu asigurarea că până la urmă va fi bine, ci cu asigurarea…
Nu se văzu nimic altceva decât un fulger galben lângă glezna lui. Rămase o clipă nemișcat. Nu strigă. Căzu încetișor, așa cum cade un copac. Nici măcar nu făcu zgomot, din pricina nisipului. (Micul Prinț – Antoine de Saint-Exupéry) …
Credeam tot ce auzeam, așa cum orice puști crede orice legendă urbană, crede pentru că vrea să creadă, căci realitatea e nespectaculoasă și avem nevoie de basme, să ne tresalte inima, să ne lăcrimeze ochii, să ni se ridice părul…
Vremea prădătorilor este, la urma urmei, doar o întoarcere la normalitate. Anomalie a fost mai degrabă scurta perioadă în care s-a crezut că setea sângeroasă de putere poate fi oprită printr-un sistem de reguli. Volumul lui Giuliano Empoli e alcătuit…
Acum eu mă uit la ea. Caterina e tot în picioare, sprijinită de vechea pianină Klimes. Pare liniștită, dar se vede clar că își ascunde un freamăt. Simt că ar vrea să plece liberă, pentru că o poveste trăiește cu…
Și fluturînd și tot fluturînd stegulețul, cu gîtul întins, ca atîtea alte sute de gîturi, ale colegilor de clasă și de clasă paralelă și de la clasele mai mici și de la alte școli, sute și poate mii de gîturi…
Dacă lansezi cu pricepere o piatră plată peste apă, îi va atinge suprafața de multe ori în cădere, la intervale mai lungi sau mai scurte. Acum, cu această imagine în gând, înlocuiți apă cu timp. În Veneția, timpul nu respectă…
Jalea cea peste măsură Nu știu ce a fost mai zguduitor aseară la reprezentația susținută de actorii sibieni: reîntâlnirea cu personajele lui Sofocle și ale lui Euripide sau felul în care muzica maramureșeană, adusă pe scenă de Grupul IZA, a…
„A fost odată…”, așa încep poveștile. Dar oare visurile cum încep? Poate cu o inimă deschisă de studentă, de copil, de bătrân și cu credința că mâine va fi mai bine, că mâine te vei trezi într-o altă lume în…
Ce înseamnă silex? E o piatră sacră, dăruită de zei primilor oameni. Aceștia au crezut că darul avea menirea să ajute și s-au bucurat nespus, dar, de fapt, era o probă. Zeii erau puși pe șotii. Le-au dat oamenilor un…