Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Gr.T.Popa”, 14 noiembrie 2018: tinerii alecartieni față în față cu Bogdan Suceavă. O întâlnire caldă care s-a așezat de la început sub semnul onestității, așa cum onestă este și perspectiva din Avalon. Secretele emigranților fericiți, după cum remarca Andrada Strugaru în prezentarea făcută volumului. A fost un dialog care ne-a pus pe gânduri, ne-a obligat la reevaluări, ne-a făcut să ne întrebăm în ce măsură suntem pregătiți pentru întâlnirea cu ceea ce ne oferă viitorul, cu cea mai bună variantă a noastră dintre miile de posibilități care ne așteaptă și din care va trebui, la un moment dat, să alegem.
Discuția a avut ca punct de plecare, așadar, volumul recent apărut la Polirom, Avalon, gândit și scris, după cum a mărturisit invitatul nostru, pentru cei care au plecat, pentru cei care se gândesc să plece, dar, mai ales, pentru noi, tinerii, care suntem încă aici și trebuie să știm cum arată realitatea din afară pentru a evita greșelile, iluziile, dificultățile generației anterioare. Romanul a dat naștere unui dialog activ și entuziast, care a pornit de la ceea ce înseamnă primii ani din viața unui emigrant în Statele Unite şi impactul pe care îl are matematica asupra fiecăruia dintre noi, deschizându-se apoi către realitățile trăite ca profesor în California, ca student la Facultatea de Matematică din București, către experiențe de viață, întâlniri formatoare, oameni și sisteme de învățământ diferite de cel românesc, către modul în care ți se configurează destinul atunci când vrei să lucrezi cu cel mai bun în domeniul tău de interes.
Am plecat din sală cu gândul că matematica poate să fie o poveste înainte de a fi o formulă de calcul.
Întâlnirea debutează cu prezentările a trei perspective asupra cărții, aparținând Andradei Strugaru, Vivianei Gheorghian și Raisei Manolescu. Fiecare dintre ele aduce în discuție un alt aspect al volumului lui Bogdan Suceavă, propunându-ne imagini percutante, exerciții de imaginaţie, sentimente puternice. Dialogul propriu-zis este deschis de o întrebare legată de rolul școlii în formarea principiilor morale în contextul observației că soliditatea unei școli se vede de pe urma calității produselor ei umane, oricum le-ai măsura. Răspunsul lui Bogdan Suceavă începe cu o poveste (ce lecție subtilă de pedagogie!), părând a nu avea o legătură directă cu subiectul întrebării, dar croindu-şi, de fapt, subtil drumul către esența explicației. Pentru domnia sa, școala trebuie să reprezinte un model academic prin care tinerii sunt inițiați și îndrumați în procesul de formare a caracterului, a personalității și, în cele din urmă, a identităţii lor. România a avut o extraordinară școală de matematică, în special de analiză, la București și la Iași, deși, din păcate, lucrurile stau astăzi un pic diferit. Am fost întrebați dacă știm câți îndrumători de doctorate în analiză există astăzi la Facultatea de Matematică din București? O să vă rog să căutați voi, colegii mei olimpici la matematică sau doar pasionați de acest domeniu, răspunsul, dacă nu ați fost astăzi în sală!
Și, da, ni s-a reamintit că suntem români, dar înainte de a ne încrede în cei de aceeași naționalitate, trebuie să îi căutăm și să ne oglindim în cei care au aceleași valori morale ca noi, în oamenii cu principii, aceia care nu abdică din interese mercantile de la ele, căci întreaga noastră existență e pusă sub semnul unui joc al experienţei, în care nu este necesar ca toate aşteptările să capete contur sub forma gândită inițial. Am aflat că există și regrete legate de condiția de profesor român la un Departament de Matematică în State; cel mai important e acela că nu a putut forma (deocamdată) un alt român, că nu a avut ocazia să pună în slujba unei idei mintea cuiva care s-a născut în aceeași țară cu domnia sa. Totuși, cărțile pe care Bogdan Suceavă le scrie sunt pentru cei care trăiesc, muncesc și așteaptă aici, pentru noi, care ne-am format în aceeași cultură ca dumnealui, pentru toți cei care îl citesc în singura limbă în care poate scrie literatură, în limba română.
În continuare, Raisa contruieşte o teorie interesantă, prin care susține că speranța, oricât de fragilă şi supusă intervenţiilor tăioase ale vieţii ar părea, este imposibil de distrus, adăugând că singurul drept pe care îl avem în viaţă e acela de a ne lupta până la capăt. Pornind de la această observație, ea îl roagă pe invitatul nostru să îi ofere o definiţie personală a succesului și, respectiv, a eșecului. Am descoperit astfel că în drumul spre succes nu este de ajuns doar actul de a participa, ci de a o face cu o maximă competență; este esențială, așadar, o înțelegere profundă a aspectului de care ești interesat, nu doar o muncă de suprafaţă. Bogdan Suceavă definește succesul raportându-se la cuvintele lui Caragiale, care susținea că „fiecare trebuie să încerce numai ceea ce poate.”. Eşecul, pe de altă parte, este văzut ca un rezultat ce apare radical diferit față de proiectul inițial avut în vedere.
Întrebat apoi ce părere are despre importanţa culturii în viața unui matematician, Bogdan Suceavă construiește o întreagă teorie, pornind de la ideea că omul trebuie să fie flexibil, întreg, iar singura metoda de a atinge acest ideal este lectura. Am plecat din sală cu gândul că matematica poate să fie o poveste înainte de a fi o formulă de calcul și toți ne-am pus problema (cred) dacă în sistemul românesc nu cumva sunt (mai) apreciați profesorii care rezolvă probleme, nu cei care construiesc povești/ „probleme”. Și apropo, la întrebarea dacă pericolul extrem al matematicii e de a te rupe de realitate, invitatul nostru a reușit să provoace un zâmbet larg pe fețele tuturor când a spus că toate „poveștile” despre matematicieni sunt… adevărate.
„Pentru mine, actul de a face matematică nu e muncă, ci plăcere. Îmi place să muncesc mai mult decât mi-ar fi norma și am o mare nevoie de a consuma cultură, de a citi (…).”
Discuția se îndreaptă apoi către consecințele îndepărtării filologilor de sfera matematicii, subliniindu-se că, indiferent de etapa vieţii în care ne aflăm, ne putem lărgi orizontul pasiunilor. În continuare, întrebat despre sacrificiile pe care a trebuit să le facă pentru a lucra cu cel mai bun, dar și despre lucrurile pe care doar de la cel mai bun le-a putut învăța, Bogdan Suceavă a răspuns simplu și percutant că mentorul său, Bang-Yen Chen îi putea indica soluţia pentru orice problemă, îl putea îndruma către orice sursă biografică fără ezitare, oferindu-i detalii specifice pe loc. Acest fapt nu demonstrează numai impresionanta sa capacitate de a-și însuși informații de finețe, ci reflectă tocmai această diferență semnificativă dintre cel mai bun și al doilea cel mai bun. În astfel de momente, înțelegi cât de diferit ar fi putut arăta traiectoria existențială a unui om, cât de importante sunt aceste întâlniri miraculoase cu cel care este de departe cel mai bun într-un anumit domeniu.
Am discutat apoi despre posibilitățile generației de azi de a studia în străinătate prin raportare la realitatea cu care se confrunta generația celor care au ales acest drum la mijlocul anilor 90. Avantajele noastre sunt evidente: stăpânirea fluentă a limbii engleze, posibilitatea de a avea acces la informații, capacitatea mult mai mare de a ne adapta cerințelor unei alte culturi, provocărilor societății în care vom intra. Totuși, există și un mare dezavantaj: ceva din soliditatea și profunzimea cunoștințelor s-a pierdut, materia care anterior se făcea (la facultate) în patru s-au cinci ani a fost comasată în trei, multe cursuri au dispărut din programă sau au fost regândite. Să nu cumva să visați la ceva care nu există, ne avertizează Bogdan Suceavă.
Așadar, invitatul Clubului ALECART ne-a oferit o „lecție” valoroasă despre realitățile „visului american”, despre experiența acumulată în mediul academic din Statele Unite, despre iluzii, greșeli personale și voință, o lecție „predată” într-o manieră firească, dar riguroasă. Mai presus de orice, întâlnirea ne-a oferit modelul unui dialog ce are la bază un exercițiu de sinceritate și care ne-a obligat să ne dorim să devenim cea mai bună versiune a noastră.
Am plecat din amfiteatrul Centrului de Limbi Moderne și Integrare Culturală al UMF Iași gândindu-mă la cadoul oferit de Bogdan Suceavă tinerilor rămași încă în țară: încrederea domniei sale în ei, în generația din care fac parte.
Nota coordonatorilor:
E important să ținem ochii deschiși și să primim feedback de la lumea din jur – Avalon, p. 47. O lecție nu se termină în momentul în care profesorul iese din sala de curs. Ea abia atunci începe. De aceea, astăzi, la o zi după întâlnirea cu Bogdan Suceavă, discutând impresii și împărtășind gânduri cu cei prezenți în sală, i-am întrebat pe cine ar fi dorit să aibă ieri alături de ei pentru a asculta ceea ce a spus invitatul nostru. Răspunsul cel mai des auzit a fost: pe profesorii noștri. Nu cred că e necesar vreun comentariu. Gândul e suficient de grăitor, chiar dacă nu va ajunge vreodată la profesorii lor. Dar poate vă ajunge la ei Avalon-ul lui Bogdan Suceavă. La ei și la tinerii care au de gând să studieze în afară.
