Pe partea laterală a rulotei era atârnată o lampă care reproducea o lună plină, iar în față era o reclamă pe care scria ,,Cafeneaua Lună Plină’’.
O cafenea misterioasă din orașul Kyoto li se arată tuturor celor care simt că existența lor și-a pierdut sensul și că, oricât ar încerca să-și regăsească bucuria și echilibrul, o parte din ei rămâne neîmplinită. Romanul Cafeneaua Lună Plină, de Mai Mochizuki, se construiește împletind o multitudine de narațiuni, de povești ale unor personaje cu experiențe de viață diferite, dar care au un lucru în comun: se simt rătăcite, neînțelese, copleșite de greșelile trecutului care se reflectă asupra prezentului. Totuși, salvarea vine pentru ele în momentul în care pășesc în această cafenea aflată la granița dintre real și fantastic, unde cele care îi servesc pe clienți sunt niște pisici vorbitoare (nu întâmplător, în cultura japoneză pisicile simbolizează norocul, prosperitatea și protecția) ce, prin intermediul astrologiei, le oferă chei pentru înțelegerea propriului destin.
Locuiam într-un apartament care nu-mi plăcea și ajunsesem să mă mulțumesc cu lucruri ieftine. Mă transformasem într-o protagonistă a unei opere tragice. Ca și cum voiam să demonstrez ceva cuiva, reprimasem toate lucrurile care-mi plăceau și, pentru a face economii, mâncam supă ramen instant, renunțasem să mai merg la cafeneaua mea preferată… Duceam o viață plină de lipsuri, întocmai ca Cenușăreasa. Probabil că undeva în adâncul sufletului meu speram că, în felul acesta, va veni și invitația la bal…
Primul personaj „invitat” să descopere și să pășească în Cafeneaua Lună Plină este Mizuki Serikawa, o fostă învățătoare devenită scenaristă, a cărei carieră – ce părea la început a fi înfloritoare – intră în declin după vârsta de treizeci și cinci de ani, când audiența serialelor sale a scăzut brusc și ea ajunge să scrie scenarii anonime pentru personajul secundar al unui joc. Ecourile neîmplinirii profesionale se răsfrâng asupra vieții sale personale, dominată de monotonie, de o rutină care doar îi creează iluzia că trăiește cu adevărat și de eșecuri pe plan sentimental.
Ajungând la cafenea, în acea noapte când se plimba pe malul râului Kamo, după o discuție cu un tânăr excentric și cu un bărbat misterios, Mizuki este întâmpinată de imensele pisici vorbitoare care îi servesc câteva dintre specialitățile cafenelei. Savurând niște clătite Lună plină cu unt și un ceai negru cu lapte astral adus direct din Calea Lactee, acesteia i se dezvăluie în amănunt astrograma, menită să explice trăsăturile sale de caracter, calitățile și vulnerabilitățile care îi definesc parcursul. Astfel, ea află că scenariile sale nu mai sunt apreciate de public deoarece au fost scrise în era actuală, cea a Vărsătorului, dar poartă încă influențe din Era precedentă, cea a Peștilor, că toate problemele sale își au originea în Casa Familiei, întrucât nu locuiește într-un loc care să îi ofere liniște și împlinire, că prima sa Casă, guvernată de Capricorn, o face să fie o fire serioasă, muncitoare și ambițioasă. Deși vizita lui Serikawa-sensei rămâne învăluită în mister, aceasta fiind convinsă că totul a fost doar un vis, Cafeneaua Lună Plină dobândește pentru ea o realitate palpabilă, care o îndeamnă să pătrundă cu adevărat în Era Vărsătorului, să își înfrumusețeze propria viață și să acorde prioritate împlinirii sufletești în detrimentul succesului profesional.
Toată viața mea am fost atât de dură cu mine însămi, încât am fost nevoită să-mi reprim multe dorințe.
Cafeneaua Lună Plină i se arată regizoarei Akari Nakayama și actriței Satsuki Ayukawa, ambele apăsate de aceeași greșeală – implicarea într-o aventură cu un bărbat însurat. Departe de a fi un simplu episod din trecut, această alegere le afectează profund echilibrul moral, alimentând rușinea și sentimentul de vinovăție. Greșeala devine o povară resimțită constant, care le macină încrederea în sine și le face să se simtă nedemne de iertare, influențându-le atât pe plan profesional, cât și personal.
Cafeneaua este locul care le-a dezvăluit amândurora cele mai tainice aspecte legate de existența lor, ajutându-le să își înțeleagă mai în profunzime atât trecutul și prezentul lor, cât și modul în care vor să își clădească viitorul. Treptat, prietenia care se leagă între cele două (conexiune ce își are rădăcinile de când erau eleve) le oferă acestora încrederea necesară pentru a vorbi deschis despre vulnerabilitățile lor. Astfel, Satsuki dezvăluie faptul că dragostea sa pentru un bărbat căsătorit este o urmare a lipsei unui model patern în perioada copilăriei, în timp ce greșeala lui Akari este explicată prin faptul că nu a știut inițial că se afla în postura de amantă. Pisicile de la cafenea reiau, într-o altă formă, explicațiile despre influența astrologiei asupra vieții fiecăreia dintre ele. De pildă, Akari află că este dură cu propria persoană din cauza faptului că are Saturn în Prima Casă, iar Satsuki conștientizează faptul că tendința de a ceda tentațiilor în plan sentimental este determinată de poziționarea lui Venus, pe harta sa astrală, în Casa Secretelor. Mai presus de toate, Akari ajunge să își accepte sincer sentimentele, recunoscând o iubire aparent interzisă pentru un bărbat al cărui mod de a fi pare a anula șansa oricărei relații, iar Satsuki își face curajul de a-și recunoaște greșeala în fața publicului care o acuză.
Fiecare dintre cei care pășesc în cafenea e o persoană care se confruntă cu propriile temeri, greșeli, nemulțumiri. E un om care, la un moment dat, a simțit că a obosit, că a fost dezamăgit, că și-a pierdut rostul sau speranța. Aproape miraculos, Mai Mochizuki oferă fiecăruia posibilitatea de a privi spre sine și spre viață și a o lua de la capăt. Semn că nimic nu e ireversibil, fără scăpare, că există mereu o punte între ceea ce am fost și ceea ce suntem, între prezent și ceea ce am putea deveni. Depinde doar de noi, par a spune întâmplările din Cafeneaua Lună Plină, dacă putem să depășim anxietatea, să înțelegem greșeala. Astrogramele sunt „explicații” pe care personajele le primesc și care pot fi acceptate rațional; în realitate, ele au nevoie nu atât de semne exterioare, cât de o privire care să se îndrepte cu adevărat spre momentul ce a condus la năruirea unui vis; au nevoie să vadă pentru a înțelege și a se reconecta cu sinele profund și astfel a se salva. Lumina pare la îndemână, veghează în fiecare dintre ele asemenea lunii pline. Renașterea e în fiecare dintre noi și acesta e cel mai frumos dar pe care scriitoarea japoneză îl face cititorilor ei.
Slujba ar trebui să fie plăcută. Atunci, de ce slujba actuală pare un chin?
Megumi Hayakawa, o coafeză care a crezut că și-a găsit profesia ideală, dar care se confruntă cu frustrarea de a trăi o viață ce nu o reprezintă pe deplin și Takashi Mizumoto, managerul unei firme de IT, afectat de stresul constant cauzat de problemele pe care le întâmpină la locul de muncă, pătrund la rândul lor în universul oniric al cafenelei. Deloc întâmplător, aceasta le este dezvăluită celor doi printr-un vis misterios, tocmai în momente de impas, în care presiunea eșecului și dorința de a atinge fericirea și împlinirea personală se ciocnesc. Servind un Cream Soda, Takashi intră în dialog cu pisica persană Ver și cu pisica siameză Mer, alături de care își regăsește, treptat, liniștea. Astrologia îi confirmă tânărului că drumul său în viață este cel potrivit și că toate impasurile pe care le-a întâmpinat sunt doar o urmare a intrării lui Mercur în retrograd, o etapă temporară, menită să îi pună răbdarea la încercare. În contrast, pisicile-astrolog de la Cafeneaua Lună Plină o ajută pe Megumi să înțeleagă că împlinirea sufletească nu poate fi atinsă fără a face o schimbare radicală în viața sa, întrucât nemulțumirea ce o apasă este o cauză a faptului că-și trăiește viața conform unei rutine care nu o definește cu adevărat.
Pe malul râului răsuna Sonata pentru pian nr.8 în C minor, Op.13, Pathetique. Pisicile mijeau ochii încântate, iar luna impunătoare strălucea, lăsând impresia că zâmbește.
Finalul romanului este construit într-o notă de speranță, dezvăluind totodată că destinele celor cinci personaje care au trecut pragul cafenelei au un element comun – s-au intersectat în trecut, fără a bănui că aveau să se întâlnească din nou. Toate personajele își găsesc curajul de a-și urma visurile, asumându-și riscul inevitabil al dezamăgirii, fie că luptă pentru recunoașterea celorlalți, pentru dragoste sau pentru împlinire profesională.
Deși unii dintre noi, cititorii, și poate chiar unii dintre cei care ajung la Cafeneaua Lună Plină, nu putem înțelege pe deplin astrologia, cu toate interpretările și subtilitățile sale, adevărata ei valoare constă în faptul că personajele ajung să își înțeleagă propriile vieți cu o claritate pe care nu o avuseseră până atunci, să își asume dorințele și schimbările pe care vor să le aducă în existența lor. Cafeneaua devine, astfel, o promisiune pentru toți cei ce și-au pierdut speranța. Oricât de încurcat ar fi drumul vieții, pare a spune Mai Mochizuki, există întotdeauna un moment de revelație, în care fiecare își regăsește sensul și curajul de a merge mai departe.
Cafeneaua Lună Plină (în traducerea Mihaelei Albulescu) e un roman delicat ca o bijuterie, în care dimensiunea miraculoasă coexistă cu extraordinara capacitate a scriitoarei de a surprinde realitatea interioară a fiecărui personaj, dar și realitatea propriu-zisă, cea care ne poate împinge la un moment dat să simțim impasul, deruta. În spațiul miraculos al cafenelei imaginate de Mai Mochizuki, acolo unde niște pisici vorbitoare par a veghea asupra celor care au nevoie să se regăsească, fiecare are șansa de a o lua de la început. Aici se vindecă singurătatea, eșecul, fricile, aici totul pare la îndemână. Aici totul devine simplu: e nevoie doar de un pic de magie, de un moment de tihnă și de o privire sinceră. Spre viețile noastre și abia apoi spre stele. Căci acestea ne guvernează destinele exact în măsura în care devenim capabili să privim înăuntru, spre ceea ce am făcut și am devenit. Pentru personajele lui Mai Mochizuki e suficient ca să redescopere firul luminos al încrederii și al speranței. Și, poate, și pentru noi.
*Ingrid Tudose, redactoră Alecart, este elevă în clasa a IX-a, filo, la Colegiul Național Iași.
