La FILIT, când afli despre tine de la ceilalți. Dan Coman & Gyӧrgy Dragoman(II)

Iată-ne și la sfârșitul acestei călătorii printre oameni și cărți, prin timpuri îndepărtate, ale copilăriei și adolescenței, prin epoci istorice dramatice, printre sentimente, identități, personaje. În toate aceste zile de zbor printre lumile fantastice aduse aproape de noi de FILIT, ne-am întâlnit cu diferiți oameni, făcuți parcă din povești și vorbe pline de miez și ne-am plimbat alături de ei prin lumile lor imaginare mirosind a praf de pușcă, ciocolată, vopsele, bani, făină, pufuleți și vise. Ultimii doi invitați, ultimele provocări au fost reprezentate de Dan Coman și romanul său Parohia, respectiv, Gyӧrgy Dragoman, cu Rugul și Regele alb.

În prima parte a întâlnirii, așa cum am fost obișnuiți (deși o parte dintre noi eram la prima experiență de festival, fiind în clasa a IX-a), doi dintre redactorii Alecart, Alina Vițel (colega noastră de la filo) și Ioana Tătărușanu (elevă în clasa a X-a – tot la filologie) ne-au introdus în universurile atât de diferite ale romanelor scriitorilor invitați, unul prinzând contur nu sub degetele de vrăjitoare ale bunicii Emmei, ci din perspectiva matură a Ioanei (Rugul), iar al doilea mirosind a portocale, a ninsoare abia căzută, a pierdere și tristețe, a copil mare, a adult care refuză parcă să se maturizeze, dar cunoaște deja răul (Parohia). Ambele volume au ca fundal comunismul, deși imaginea acestuia e estompată și fundamental diferită.

„Poemele sunt ca medicamentele: pentru durere am niște poeme, pentru dragoste, am mai multe…(Gyӧrgy Dragoman)

De îndată ce am avut permisiunea de a-i trage de mânecă și de a-i descoase, cei doi scriitori au fost asaltați de întrebări, unele mai neobișnuite ca altele, mai provocatoare sau mai aplicate.

Credeam că scriu despre un băiat și și bunicul său, dar după primele pagini mi-am dat seama că nu e o voce de bărbat (…) E o carte foarte feminină, ne spune Gyӧrgy Dragoman, în timp ce Dan Coman afirmă, pe jumătate serios, pe jumătate jovial: Toate cărțile mele de proză sunt demente (…) Mă gândesc cu groază la cei care încearcă să le citească, fiindcă la un moment dat îți vine să le lași și să pleci. Parohia este o carte întunecată, o carte care nu lasă loc primăverii.

Tatăl meu a avut probleme cu securitatea, mărturisește Gyorgy Dragoman, provocat să răspundă în legătură cu adolescentul care își pierde tatăl în Regele alb. Posibilitatea de a-l pierde m-a marcat cumva. […] Trebuie să încerci să înțelegi (îndemn care are în vedere legătura dintre tineri și comunism). Trebuie să fii îngrijorat în legătură cu puterea. Totalitatea sistemului, asta trebuie să simți pe pielea ta, e datoria fiecăruia.

Sunt lecții. În cartea asta, vocea bunicii este de fiecare dată o lecție. N-ai șansa să o ratezi. Și e o lecție așa, brutală. Nu poți să nu asculți. Nu poți să ocolești lecția, precizează acesta întrebat de ce a ales să scrie povestirile spuse Emmei de către bunică la persoana a II-a în Rugul. Am aflat apoi că fiecare capitol din roman a fost scris paralel cu celelalte, ordinea lor existând riguros în mintea autorului, că a avut grijă să testeze atenția cititorului din când în când. Despre prietenie și dușmănie am vrut să scriu. E o chestie de viață și de moarte.

Despre domnia lui, am aflat că e pasionat de muzică, de poezie, dându-le tinerilor liceeni pasionați de a scrie sfatul de a începe prin a traduce texte (ale lor sau ale altora) pentru a înțelege mecanismul de funcționare a limbii. De asemenea, deși prozator, ne-a îndemnat să citim câte o poezie în fiecare dimineață: Sunt ca medicamentele: pentru durere am niște poeme, pentru dragoste, am mai multe… Am aflat că în Marea Britanie cartea sa are deja o ecranizare (a apărut și el undeva prin mulțime, ca un rege detronat) și că, pentru dumnealui, filmul e o chestie de bani, nu mă interesează în mod deosebit. Noi, ca scriitori, avem cea mai mare libertate. Întrebat ce ar alege între o femeie frumoasă și o carte bună, acesta răspunde că o femeie frumoasă care scrie cărți bune.

„Datorită scrisului ajungi în zone în care altfel n-ai ajunge. Percepi realități pe care nu le-ai percepe altfel.” (Dan Coman)

Cât despre Dan Coman, acesta ne-a cucerit prin inteligență, finețea și profunzimea observațiilor, claritatea ideilor. Întrebat despre „monstruleții” din Parohia, ne-a explicat: Nu m-am gândit la ei ca la niște monstruleți. Ce-i cu ei, de unde au venit, ce caută în cartea mea, habar n-am. E o manieră de a o descrie indirect pe Ninia, fără a vorbi prea mult despre ea. Întrucât tânăra miroase uneori a pufuleți, la întrebarea dacă îi plac pufuleții, scriitorul a răspuns: Mi-au plăcut enorm de mult pufuleții și, nu știu de ce, îi asociam cu weekend-ul. Probabil că ne dădeau doar duminica. Nu-i mai suport de când am copii. Un pic mai târziu am aflat și că Fata cu iepure din același roman e menită să sugereze o absență, ideea de pierdere.

Întrebat cum a trecut de la primele volume de poezie la proză, Dan Coman a mărturisit: A fost un soi de blocaj. A fost un joc foarte interesant. Granițele astea sunt destul de subțiri, cred eu. E un gest care devine elementar pentru mine (acela de a scrie). Parafrazând, a spus apoi că poezia este un pitic care dansează. La capitolul sfaturi pentru tinerii scriitori, el ne-a asigurat că lectura nu face rău nimănui.[…] Ca să nu vă plictisiți, schimbați ritmul! (…) Datorită scrisului ajungi în zone în care altfel n-ai ajunge. Percepi realități pe care nu le-ai percepe altfel.

Ajunși la destăinuiri, am reținut că elevului Dan Coman nu i-ar plăcea la profesorul Dan Coman că nu lipsește de la nicio oră, dar că apreciază zecele pe care îl pune tuturor, fiind profesor de socio-umane și încurajându-i astfel să aibă încredere în ei. Că Dan Coman ascultă rock progresiv și că pentru rolul feminin al soției din Căsnicie ar opta pentru Emma Watson – cu el însuși în rolul soțului. Rugat să spună care ar fi întrebarea care nu ar dori să i se pună niciodată, a răspuns zâmbind: Ce aleg între o femeie frumoasă și o carte bună?.  A fost un final care ne face să ne amintim de ultima Întâlnire Alecart la Filit 2017 ca despre una definită de apropiere, curiozitate și încredere, într-o atmosferă atât de diferită de cea instaurată de ploaia rece de afară. Acordurile propuse de colegii noștri de la „Băncilă” au făcut mai suportabilă despărțirea de Filit.

Am spus „La revedere!” ediției de anul acesta cu bucuria de a descoperi, acum, în clasa a IX-a, că literatura înseamnă și altceva decât ceea ce am trăit până acum. Și mă bucur că am în față, ca elevă la filo, încă trei ediții Filit – cel puțin…

Foto: Alina Sava & Andrei Rusu

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!