Capricii ale realității & Obiecte psihice de Alexandru Ovidiu Vintilă

Lucrare de Ioniță BENEA
Motto:,,încă / un loc de gândit/ moartea aceasta/ și noaptea cu luna ei plină/”

Fascinația care anulează orice altă ipostază, în afară de cea demiurgică, se datorează unui consens puțin abordat până acum, dar vast în reprezentare. Gândindu-ne la sfera scripticului, această fascinație, în general, imperceptibilă pentru cititor, vine din resursa intimă a autorului care deține originarul fiecărei idei.

Iată un vers: ,,Fiecare dintre noi a purtat cândva un fular roșu.” (Pesemne). Ca într-o reconstituire, versul asociază imagistic o întreagă rețea de gânduri, de senzații și deveniri unui decor nou, care se oferă cititorului, umil, sclipind prin a fi renunțat la reciclările sale fantastice. La retortele cotidianului. Inevitabilul, fericit în acest caz, se datorează ideii care trădează valoarea. Aceasta din urmă, formă inconcretă, neasumată, dar intuibilă și, imediat, reasimilată, ca orice materie primă, de alt interior. Urmările acestei rereciclări? Alte reacții, alte reprezentări. Departe de primele. De aici bogăția.

Privitor la semiotica textului: ceea ce se evidențiază la Alexandru Ovidiu Vintilă este complexitatea rețelei de la care pornește materia primă. Vorbim de un tonus aparte al stilului său în volumul Obiecte psihice, publicat în 2014 la editura Karth. Este un elan anticipativ. I-am spune chiar premeditat. Scriitorul acesta, al zilelor noastre, divulgă o gamă de conexiuni. Între motivație și rezultat, între elementar și abstractizare. E un déjà-vu, o întoarcere la determinare. Poetul își incriminează ideea printr-un originar fatal, deși doar resimțibil: ,,Lumea-i un imens du-te-vino”.

Există la acest poet o dezinvoltură a referințelor bibliografice. Textele sale nu se tem să transmită în niciun sens. Nu se obstinează de la adresabilitate, de la resurse. Îl citim pe Alexandru Ovidiu Vintilă și totodată, în mod manifest, îi citim pe cei de la care a primit materia primă și prin care deducțiile acestui poet s-au conectat într-o reprezentare amplă: ,,în voie bicicletele și zâmbesc/ unui public îngălbenit de spaimă/ Urmează ploaia.Urmează stepa/ Urmeaidiosincrasia” (camera lui immanuel kant). Versurile citate sunt din Gherasim Luca. Nu e vorba de un textualism frivol. Sau de paradă. E interesantă și greu de reușit această asortare sonoră a cuvintelor, dar, mai ales, continuitatea de sorginte profetică a gândurilor. Anume poetul construiește recursuri, bazându-se pe o empatizare, și nu caută să prelungească un glas, ci să întregească o viziune. Altfel spus, ceea ce pare o transă fericită a inspirației e, în mai mare măsură, o inteligență panoramică, o memorie cu teritorializări clare și puternic asociative.

În încercarea de a traduce fizic imagistica sa, am putea-o compara cu un vitraliu. Sunt cioburi, fractali puternic înrădăcinați, aparent disociați, dar care s-ar exclude reciproc prin dezbinare: ,,elementul regent al pietrei e/ mișcarea/ gramatica tare a /ființei’’.

Viziunea poetică e nouă. De o constituție aproape oximoronică, titlul volumului demască imediat sensul reprezentărilor ulterioare. Psihicul este cel care suferă toate remodelările, asumându-și, ca într-un test al puterii, toate capriciile realității: ,,pentru că există orașul/ un cub de beton/ o grădină/ și noi vlăguiți/ ca două lungi păsări”. (Misterul și melancolia unei străzi) Invers de cum ne-am obișnuit. Când cotidianul se recicla.

Doza de narativitate sau descrierile cu iz narativ sunt inflexiuni ale psihicului, împotrivirile instinctive la tabieturile exteriorului, care se finalizează tot prin obiect, tot prin materie credibilă: ,, pe atunci gândea lucrul în sine/ ca pe un imperativ categoric/ își îmbrăca hanoracul perora judecăți/ de valoare riscante se întreba dacă/ într-adevăr lumea are vreun sens.” (Obiecte psihice). Limbajul nu se cantonează în stilizări voite, în ingambamente provizorii. Întâlnim o fecunditate a stării, care aduce enunțul temperat, simplu, la stadiul de enunț percutant. Stilul e aici un fler, o grație superioară cuvântului în sine. E poveste care se vrea spusă: ,,dimineața pe străzile drepte/ ca de obicei/ el altul” (El altul). Metafora e mai mult metaforizare, întrucât nevoia de reprezentare a stării ajunge obiectul oricărei insinuări: ,,era aproape iarnă/ o pisică de nicăieri/ a spintecat aerul rece” (Deasupra grădinii). Experimentarea devenirilor reușește prin permanentizarea realității, suplețea instinctivă, imaginarul lipsit de inhibiții, celui din urmă adăugându-i-se patina avangardistă a unui stil franc, renunțând la echivoc în expresie, dar adoptându-l ca încifrare în discurs. Puse cap la cap, toate acestea întrunesc trăsăturile unei dimensiuni scriptice în care n-am mai pătruns.

Un preaplin imagistic, sonor, relațional. O prelucrare în poezie a ideii brute. Până la urmă, un instantaneu al reacției, dar care nu se sfiește să revină complet decorului, într-atât, încât ne convinge de un demers anticipativ perfect sau de o inspirație reflexă. Ambele, în orice caz, sunt semnul poetului autentic, al poeticității vii, decelabile. La Alexandru Ovidiu Vintilă, poezia se configurează într-un vitraliu imposibil de dovedit psihic și în toate combinațiile de perspective. Cu vocația imperioasă pe care o au, laolaltă, mirajul și imaginea.

 

Notă. Volumul de poezie Obiecte psihice, semnat de poetul sucevean Alexandru Ovidiu Vintilă, s-a clasat pe locul al doilea în topul cărţilor anului 2014, organizat de bookaholic.ro.

 

 

Loading Facebook Comments ...

5 Comentarii

  • Răspunde mai 30, 2015

    Maigret

    Ca umflatul asta penibil numai poet NU E,e de inteles.Dar,tu,Sabinne-Marie sa te umilesti in asemenea hal scriind asemenea bizdaganii,n-as fi crezut.Tine-o tare cu medicina,poate ajungi ceva,dar literatura las-o in seama altora!Atata poti?Sa scrii intr-o rusine de revista sponsorizata de masonerie?Ai cui semana…

    • Redacția ALECART
      Răspunde mai 30, 2015

      Redacția ALECART

      Redacția Alecart dorește să facă o precizare referitorare la ceea ce susțineți în comentariul de mai sus: revista Alecart și proiectul ALECART în sine este finanțat din donații/programe europene (vedeți ediția a 13-a a publicației), eventuale donații care provin de la foști absolvenți și de la instituțiile partenere și nu beneficiază niciodată de sponsorizare directă în impunerea pe piața revistelor autohtone de cultură fiind o publicație preuniversitară free-lance, mai multe detalii găsind în secțiunea ”Despre” a alecart.ro! Mulțumim pentru înțelegere!

  • Răspunde mai 31, 2015

    Maigret

    Mai dragilor,si Clubul Rotary sau Mosh Soros tot absolventi sunt?!?Si eu va multumesc pentru…atitudine,dar nimic nu ma poate convinge ca un talent REAl precum Sabinne Marie isi alege SINGURA …temele.Howgh!

  • Răspunde iunie 2, 2015

    Ștefan

    cred ca ai fumat ceva muuult prea legal :))

  • Răspunde septembrie 30, 2015

    Maigret

    Mai ,asta,Stefane,ai curaj sa-mi spui asta si in fazta?Sau chiar tu esti pachidermul ventila-poetul!Te-am iertat o data,la Cronica Sucevei,acum 11 ani,dar a doua oara e vai de tine!

Lasă un comentariu!

No Trackbacks.