„Asta s-a și întîmplat cînd am ajuns în Iași în mai 2017: am întîlnit oameni care iau cititul tot atît de în serios pe cît iau eu scrisul. Cu cît ești mai tînăr, cu atît pariezi mai mult pe un text. Iar un asemenea cititor este neprețuit pentru că el îți amintește că solidaritatea umană, în numele căreia ai început cîndva să inventezi povești, este reală.” (Cătălin Pavel)
De câte ori sunt invitată într-o școală, resimt teamă și tristețe. Adolescența este o zonă perfidă, care adună fără voie fapte și idei.
Doina Ruști, scriitoare:
De câte ori sunt invitată într-o școală, resimt teamă și tristețe. Adolescența este o zonă perfidă, care adună fără voie fapte și idei. Un om tânăr, care suportă o întâlnire cu scriitorii, ca pe ceva de umplutură, gândindu-se că după aceea oricum chiulește de la școală, bate străzile și locurile care-i plac sufletului său, se înșală. La vârsta asta ipocrită orice întâlnire e ca un tatuaj: pe viață. Ca om matur, oriunde te duci și orice faci, porți cu tine amintirile adolescenței, iar în fiecare cuvânt pe care îl rostești, sunt amestecate cuvintele străine, care au intrat în mintea ta pe vremea nevinovată, când făceai parte dintr-o sală arhiplină, iar undeva, în ceața acelei zile plutea silueta unui scriitor vorbitor. Un om care vorbește tinerilor, mai ales un profesor, intră definitiv în viața lor. În mod misterios nimeni nu e conștient de asta. Nici auditoriul, învăluit în alte gânduri, nici vorbitorul, pătruns de euforia lui de vorbitor. Și cu toate acestea, întâlnirea cu un scriitor este la fel de imprudentă ca intrarea într-un tattoo salon. De aceea, înainte de-a ajunge într-o școală aleg cuvintele mai căpoase, acele idei trufașe, răsfățate, în sfârșit, nonconformismul demolator, și le pun într-o casetă, pe care o las discret, într-un colț al încăperii, așteptându-mă ca într-o zi, acești elevi să-mi răsplătească sacrificiul, alegând de bună voie ceva din cutia uitată.
(Doina Ruști a fost invitata Clubului Alecart de două ori, prima dată am discutat despre romanul Manuscrisul fanariot, a doua oară – despre Mâța Vinerii. Urmează a treia întâlnire, cu Logodnica.)
O întîlnire cu liceenii nu este însă un simplu dialog cu publicul. Cititorul tînăr nu poate fi îmbrobodit. Ori scrii, fără fandoseli, despre chestii care într-adevăr contează (prin frumusețea sau tragicul lor), ori vei fi amendat imediat. Afli rapid cum stai.
Cătălin Pavel, scriitor și arheolog:
O întîlnire cu publicul în general este pentru scriitor o confruntare cu un lucru surprinzător: materialitatea cititorului. Cum, cititorul nu este doar o privire curioasă și în același timp, paradoxal, atoateștiutoare? Privirea asta, cu abilitatea aproape cabalistică de a descifra orice manuscris și cea mai subtilă din emoțiile tale, chiar izvorăște dintr-un om în carne și oase, cu un trecut circumscris?
Cînd scrii, ești un fel de Don Quijote cu semn schimbat, mereu înconjurat de aliați imaginari. Ei pot deveni concreți abia cînd cartea însăși e publicată. O întîlnire cu liceenii nu este însă un simplu dialog cu publicul. Cititorul tînăr nu poate fi îmbrobodit. Ori scrii, fără fandoseli, despre chestii care într-adevăr contează (prin frumusețea sau tragicul lor), ori vei fi amendat imediat. Afli rapid cum stai. Nu vreau să se schimbe această stare de lucruri; vreau să-i cer totuși cititorului tînăr un pic de îngăduință. Să-l rog să nu uite că scrisul multora dintre noi face anumite concesii culturale, că adică, pe măsură ce trece vremea, căutăm tot mai mult sprijin în cultură ca în ceva care nu dezamăgește (atîta timp cît nu i se cere ceea ce nu poate da…).
Asta nu înseamnă că pledez pentru o moderație pentru care totul merge, totul e bunicel. O lectură radicală, care nu se mulțumește doar cu voaluri culturale și cifruri lingvistice, ci vrea lucruri vii, imagini focusate fără milă, îți amintește cîte parale faci de fapt. Aștept de la o întîlnire cu cititorii tineri exact asta – să-mi aducă aminte că literatura n-are voie să fie artificială, că justificările ei nu pot veni tot din interiorul literaturii, că manierismul nu te duce departe. Asta s-a și întîmplat cînd am ajuns în Iași în mai 2017: am întîlnit oameni care iau cititul tot atît de în serios pe cît iau eu scrisul. Cu cît ești mai tînăr, cu atît pariezi mai mult pe un text. Iar un asemenea cititor este neprețuit pentru că el îți amintește că solidaritatea umană, în numele căreia ai început cîndva să inventezi povești, este reală.
(Cu Cătălin Pavel ne-am întâlnit anul acesta când a obținut Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“ pentru Trecerea, un roman pe care vi-l recomandăm din suflet.)
Mi-ar plăcea să văd din partea tinerilor curiozitate intelectuală, dar nu numai în sensul aprofundării lucrurilor din manuale și al eventualei completări a acestora cu alte manuale, mai specializate.
Doris Mironescu, critic literar:
N-aș vrea să răspund la întrebare cu o politețe care poate fi un simplu clișeu. Aș vrea să văd, la o întâlnire cu liceenii, că aceștia știu în ce fel de lume trăiesc sau, mai corect, că îi interesează să afle. Mi-ar plăcea să văd din partea tinerilor curiozitate intelectuală, dar nu numai în sensul aprofundării lucrurilor din manuale și al eventualei completări a acestora cu alte manuale, mai specializate. Tinerii trebuie să caute să afle, de pildă, care sunt limitele moralei și ce e aceea dreptate înainte să-și propună să voteze cu un partid sau altul. Și să încerce să-și pună în ordine universul interior, convingerile și calitățile, înainte să opteze pentru o profesie. Pentru asta, pentru a se cunoaște mai bine pe ei și lumea în care trăiesc, literatura este o școală bună. Și aș adăuga că literatura ar trebui să-i intereseze nu doar pe aceia care scriu sau vor să devină scriitori. Literatura vorbește despre lume, iar în lume trăim cu toții. Nu pentru că scriu frumos merită citiți Flaubert, Joyce sau Bolano, ci pentru că lumea de care scriu ei e și a noastră. Tipul ăsta de curiozitate mi-ar plăcea să știu că există și la generațiile tinere de acum.
(În Alecart 19, Doris Mironescu a avut amabilitatea să ne acorde un interviu pe care ar fi păcat să-l ratați.)
Foto: Ilinca Zaharia-Lefter
