Cărți care n-ar trebui să lipsească din programa școlară. Cercul autorilor…esențiali (I)

Top 5

Ca și oamenii, cărțile îți pot marca, în cazul întâlnirilor decisive, sinele. Opțiunile redactorilor Alecart vizează acei autori și cărți care te prind în mrejele unei povești, sustrăgându-se interpretării didactice, dar „cerându-ți” să te interoghezi, să descoperi lumea și alteritatea, „să pleci urechea” la șoapta lor. Nu te învăluie întotdeauna în faldurile lor, sunt subtile ca orice poveste de viață și amânarea întâlnirii cu ele lasă un gol care cu greu va fi compensat de autorii din programa școlară sau de lecturile recuperatorii târzii. E o pierdere pe care în anii formării nu ți-o permiți.

  1. Jonathan Safran Foer, Extrem de tare & Incredibil de aproape, pentru că e o carte despre pierdere, suferință, căutarea răspunsurilor și despre modul în care privirea interogativ-inocentă a unui copil recuperează, într-o lume absurdă, prin amintire, imaginea celor dragi; ca și în Totul este iluminat, prospețimea perspectivei asupra lumii nu poate decât să te facă să redescoperi gustul dulce-acrișor al unor experiențe reale.
  2. Jose Saramago, Intermitențele morții, nu doar fiindcă Saramago este un vrăjitor al cuvintelor, ci pentru că în această carte până și moartea cunoaște inefabilul iubirii, pentru că este o carte despre frumusețe, care te învață de ce e necesar ca lumea să nu se abată de la ordinea dureroasă în care a fost circumscrisă.
  3. Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș sau recuperarea dimensiunii paideice a cărții. E „jurnalul” unei formări în umbra unui om și a multor cărți. De aici am învățat că dacă nu înțelegem ceva trebuie să-i căutăm povestea. Și pentru că prin el vom asimila apoi valoarea polemicii, ascuțimea gândului transpus în cuvânt din Epistolar.
  4. Orhan Pamuk, Mă numesc Roșu; pentru că, la fel ca în toate romanele scriitorului turc, rigurozitatea construcției narative nu anulează fiorul vieții. Pentru că ne obligă să ne apropiem prin artă și filosofie de un spațiu cultural, de o istorie și de un mod de a înțelege viața prea puțin cunoscute, păstrând savoarea atmosferei orientale. Pentru că, la fel ca Salman Rushdie, propune un dialog netrucat între Orient și Occident „sine ira et studio”.
  5. Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor. Pentru că întrebați ce carte din literatura română contemporană rezistă, șoaptele armenilor au ajuns încă o dată până la noi învingând timpul și timpurile. Pentru că Mircea Cărtărescu este deja pe lista posibililor laureați Nobel. Pentru că încă o dată în fața scrisului, omul  politic se salvează. Pentru că această carte are în ea bucuria de a povesti întâlnită la Cătălin Dorian Florescu și problematica gravă a unor volume semnate de Gabriela Adameșteanu, Simona Popescu sau Radu Pavel Gheo.

Mâine, vom posta un alt Top 5, propus de o colaboratoare a revisteiAlecart”.

Fotografie de Lucian Iacob

Secțiunea de comentarii este indisponibilă