Cărțile anului 2018 (V)

Proiectul Alecart își propune în primul rând „să construiască” cititori și orice „Întâlnire Alecart” e, înainte de toate, un periplu printre personaje sau prin lumile pe care poezia le întemeiază și în universul pe care îl propune fiecare carte; dacă acest periplu e urmat și de un dialog cu omul din spatele cărții, căutarea e cu atât mai autentică. De aceea, fiecare gând pe care autorii volumelor preferate de alecartieni îl îndreaptă către ei este un semn că literatura vie se naște doar din întâlnirea dintre oameni.

Încheiem călătoria noastră printre cele mai îndrăgite cărți citite în 2018 cu convingerea că literatura ne va oferi în continuare privilegiul de a cunoaște și de a reîntâlni cât mai mulți oameni, dar și cu regretul că în aceste topuri (restrictive prin natura lor) nu s-au regăsit volumele lui Augustin Cupșa, Claudiu Komartin (ale cărui poezii le citiserăm înainte de 2018), Cristian Fulaș, Adrian G. Romila, Iulian Ciocan sau, din literatura universală, Eshkol Nevo (Trei etaje), Ludmila Ulițkaia (Scara lui Iacob), Kamel Douad (Zabor sau Psalmii), Elias Khoury (Copiii ghetoului), Boualem Sansal (Satul neamțului sau Jurnalul fraților Schiller).

Înainte de a vă oferi ultimul top, mulțumim editurii Polirom și FILIT-ului pentru șansa de a ne întâlni pe viu cu scriitori dinăuntru și din afară și pentru că, având încredere în noi, alecartienii, ne-au ajutat să devenim „cititorii anului” – după cum afirma Tatiana Țîbuleac.  

 

Amalia Carciuc (elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național Iași)

Literatură română:

  1. Pâlpâiri, de Dan Lungu

Pâlpâiri a fost o carte citită pe ultima sută de metri din 2018. Gravitează în jurul unui nucleu viu, palpabil care totuși nu vrea să fie recunoscut, căci protagonistul se retrage într-un sat din considerente personale, iar în final se va defini chiar în mijlocul acestuia. Printr-un exercițiu sincer, voit de comunicare se ajunge la concluzia simplă că omul este până la urmă doar un material care poate și se cere a fi modelat constant. Rămâne o frescă a satului român contemporan cu toate dedesubturile-i statornice sub semnul cărora se formează generații, mentalități, identități. Poate personajul cel mai drag îmi este chiar gazda protagonistului, mătușa Ortansa, o voce puternică, o apariție care inspiră un aer aproape puritan de respect, dar, în același timp, reprezintă și definiția sentimentului de acasă, de apartenență. Pâlpâiri poate fi văzut ca un roman care împinge spre cunoaștere întru autocunoaștere, căci știința rămâne mereu pe un loc doi în detrimentul firii umane cu imperfecțiunile și năzuințele sale.

 

  1. Chihlimbar, de Cătălin Pavel

Despre plecări și reîntoarceri efemere alege să ne vorbească Cătălin Pavel în Chihlimbar. Ar putea fi văzut cu ușurință ca un  roman de dragoste din prisma relației dintre Josquin și Ilona, însă eu am ales să îl consider un exercițiu de așteptare. Așteptarea unui final în care poate învinge acea dragoste sau pur și simplu instinctele și resorturile pe baza cărora se construiește un om. Așadar, ce e mai greu? Să pleci sau să te întorci? Viața protagonistului trece lent, dar haotic cu chitara în spinare printre povești, printre adevăruri în esență dureroase, dar care se îndulcesc, printre mii de separări fictive și închideri în sine. Iremediabil fiecare acțiune se înscrie în sfera vieții cu nuanțe de chihlimbar, care distrag ochiul privitorului care stă pe margine.

 

  1. Căsnicie, de Dan Coman

O carte care dezbracă de orice înveliș, care disecă viața unui cuplu cu neajunsurile sale, în care cititorul practic este aruncat într-o intimitate care nu intimidează, ci doar trezește semne de întrebare. Căsnicie a lăsat un ecou puternic în urma sa pe care îl mai confund uneori cu sunetul ploii de iunie târziu care a continuat să vibreze și după cele câteva ore în care am terminat cartea. Un el și o ea defecți care par să se îndrepte în prezența unui al treilea factor care le armonizează relația, căci Daria misterioasă, expansivă, puternică îi învață cum să ajungă unul la celălalt, cum să ceară și cum să primească. Când ea dispare ceva se rupe, totuși continuă să existe. Dan Coman demistifică orice mister al unei căsnicii și îl pune în fața cititorului în forma sa nu brutală, ci brută.

 

Literatură universală:

  1. Zuleiha deschide ochii, de Guzel Iahina

Poate una dintre cele mai grele încercări ale vieții este să înlăturăm vălul care ne stă lipit pe ochi, care distruge percepția realității, dar oferă o aparentă stabilitate. Fără îndoială, vorbim despre un roman în care vocea centrală este una feminină, dar sub nicio formă ștearsă, căci ea răzbește în ciuda celor mai acerbe lupte. Zuleiha este o tătăroaică blocată inițial în micul univers al căsniciei cu un om mult mai în vârstă decât ea, trăind sub semnul supunerii orbești, urmând ca odată cu moartea soțului și deportarea în Siberia, ea să se redescopere. Devine mamă, cunoaște iubirea, se poate spune că renaște din propria cenușă. În urma răsturnării principiilor care o conduceau, Zuleiha învață cum să își facă loc în propria viață. Un roman despre puterea unei femei, despre etapele modificatoare ale evoluției sale și despre ciocnirile unor destine care redefinesc.

 

  1. Apele Nordului, de Ian McGuire

Scriitura lui Ian McGuire poate fi văzută ca una greu de digerat, însă cu ea am ales să răzbesc arșița unor zile de vară, căci acțiunea se desfășoară tocmai în pustietățile arctice. Un roman în care legăturile dintre personaje se formează involuntar, în care instinctul unuia sfâșie orice urmă de umanitate din celălalt. În ciuda faptului că avem în fața o carte bogat populată, atenția cade mereu pe relația dintre harponierul Henri Drax și doctorul Patrick Sumner, bolnav și vindecător, vânător și vânat. Caracterele celor doi se ciocnesc în micul spațiu al unei  nave destinate vânătorii de balene. Crime, mistere, situații limită, imagini grotești ale unei lumii prin excelență barbare conturate fin fascinează. O lume în care cel mai puternic se impune, calcă în picioare, până când se găsește forța care să îl tulbure, care se diferențiază drastic de el, dar care îl provoacă.

 

  1. Muzeul inocenței, de Orhan Pamuk

În cazul de față, iubirea se transformă în cel mai prețios și capricios exponat din galeria vieții unui bărbat întrucât Kemal se îndrăgostește iremediabil de Fusun despre care știm că ar fi un soi de rudă îndepărtată de-a sa. O carte ambițioasă care nu poate să nu îți ridice semne de întrebare asupra felului în care își face loc subtil acest sentiment într-o interioritate până atunci moartă. Puritatea legăturii dintre cei doi este dată de modul în care Fusun devine subiect de analiză pentru Kemal. Bijuterii, pahare care îi păstrează urma buzelor, obiecte care păstrează parfumul mâinilor iubitei ajung să fie fragmente dintr-o realitate contruită pas cu pas, fâșii de viață care se vrea trăită doar în tovărășia sufletului ales. Obsesia pentru femeie aduce iubirea într-o formă abstractă, doar visată. Muzeul inocenței este un omagiu pentru toate lucrurile mici ce trec neobservate care devin ancore pentru o iubire complicată.

(Foto: Alina Sava)

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.