3 X Top 5. Cărțile începutului vieții de gimnaziu

Daria ASAFTEI: Adevărata libertate e lectura, o pauză de la lumea obositoare.

Copacul Minciunilor, de Frances Hardinge

O aventură încâlcită, plină de suspans, care se învârte în jurul unei posibile crime, dezlegate de o fată curajoasă, inteligentă, un om de știință în devenire – calități feminine disprețuite în timpurile în care ea trăiește. Dorind să afle motivul morții tatălui ei îndrăgit, ajunge să creeze o legătură interesantă cu Copacul Minciunilor, o moștenire de valoare. Dacă plantă era termenul pentru o ființă care are nevoie de lumină, căldură, apă, asta însemna că acest Copac era opusul, neînțeles de știință, având nevoie de întuneric, de frig, hrănindu-se cu minciuni și folosind magnetismului animal care le permite viețuitoarelor să se influențeze una pe alta fără să se atingă. Fata creează minciuni pentru a hrăni Copacul în schimbul fructului, care îi induce transe despre secretul legat de moartea tatălui ei, ajungând la crunte neînțelegeri, prietenii cu cei pe care-i consideră inițial dușmani, totul într-o atmosferă tensionată, cu pericole pândind la tot pasul.

Povestește-mi ceva, de Sharon Creech

Imaginează-ți că ești Sal, o fată cât se poate de normală, dar care trebuie să facă față realității dureroase și singura cale pe care o găsește este refugiul în amintirile captivante și liniștitoare din adâncul sufletului ei. Fiecare om își are propria lui ordine de zi, spune aceasta și își dă mai apoi seama că felul în care vorbești despre ceilalți te reflectă de fapt pe tine.

Micul Prinț, de Antoine de Saint Exupery

O confesiune simplă, dar profund emoționantă despre prietenie, prin care se evidențiază lipsa de imaginație și seriozitatea exagerată pe care le posedă adulții. Întâmplările pline de miez, toate învârtindu-se în jurul prieteniei, au un sfârșit pe cât de trist, pe atât de previzibil în ordinea maturizării și a înțelegerii lumii. Tu nu ești deocamdată pentru mine decât un băiețel foarte asemănător cu o sută de mii de alți băieței. Și nu am nevoie de tine. Și nici tu de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe asemănătoare cu o sută de mii de alte vulpi. Dar, dacă mă îmblânzești vom avea nevoie unul de celălalt. Tu vei fi pentru mine fără seamăn pe lume. Eu voi fi pentru tine fără seamăn pe lume…

Cititorul din peșteră, de Rui Zink

Adevărata libertate e lectura, o pauză de la lumea obositoare. Întâlnindu-se, după naufragiul pe o insulă pustie, cu un monstru, un băiat ajunge să se împrietenească cu acesta datorită cărților, retrăgându-se într-o peșteră și descoperind împreună cât de asemănătoare ne sunt dorințele și nevoile. În final, prietenul său, monstrul cititor, este capturat, cei doi descoperind astfel suferința și răutatea oamenilor care nu pot vedea dincolo de aparențe.

Oscar și Tanti Roz, de Eric Emmanuel Schmitt

O boală nemiloasă care îl macină încetul cu încetul pe micuțul Oscar îi fură acestuia fericirea și viața fără de griji pe care orice copil ar trebui să o aibă. Însă Tanti Roz, asistenta lui preferată, îi lungește scurta viață printr-un joc; aceasta inventează povești amuzante despre ea și despre ceilalți, arătându-i băiatului partea frumoasă a vieții, obligându-l să vadă lucrurile diferit. Ea îl ghidează să își creeze o relație apropiată cu Dumnezeu, propunându-i să-I scrie zilnic acestuia pentru a se elibera de toate grijile și întrebările neliniștitoare (lucru care mi s-a părut destul de simpatic). Încheindu-se trist, această întâmplare poate fi văzută ca o bucată de realitate care înțeapă sau ca un rollercoster, cu suișuri și coborâșuri .

Amalia ALBIANU: Noi trebuie doar să găsim timpul și momentul potrivite în care să ne deschidem Marea de povești.

Povestește-mi ceva, de Sharon Creech, este prima carte în top deoarece m-a impresionat abilitatea autorului de a spune o poveste în poveste. Suspansul și realitatea au fost atent îmbinate, astfel construindu-se un univers unic. Jocul mocasinilor, creat de Sal și de bunicul ei, te provoacă să te transpui în lumea fetiței; el mi-a arătat că, înainte de a judeca o persoană, trebuie să mă pun în mocasinii acesteia, să-i înțeleg problema, pentru a-mi da seama ce gândește cu adevărat. Starea de suspans a fost permanent prezentă, la fel și tristețea care m-a însoțit pe parcursul călătoriei ei pline de adevăruri și de minciuni. Tristețea a fost urmată de fericirea provocată de ciudățeniile făcute de Phoebe și de celelalte personaje. Deși este greu să accepți moartea mamei, cu atât mai mult cu cât ești încă un copil, finalul vorbește despre necesitatea de a accepta ceea ce îți oferă viața, despre maturizare și curaj. Cartea aceasta este, cu siguranță, printre cele mai bune de pe lista mea.

Oscar și Tanti Roz, de Eric Emmanuel Schmitt prezintă o realitate dură, dar importantă: nici un om nu poate trăi veșnic. Oscar a trăit în 12 zile cât pentru 110 ani. Așa și-a gândit el ultimele 12 zile din cauza cancerului. Totuși, a murit împlinit. S-a căsătorit, și-a luat în adopție plușul și a fost iubit. Am încercat să le explic părințiilor mei ce-i viața, un cadou foarte tare. La început supraestimăm cadoul ăsta: credem c-am primit viață veșnică. După aceea îl subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai c-am fi gata să-l aruncăm. În sfârșit, ne dăm seama că de fapt n-am primit-o cadou, ci doar împrumut. Și atunci încercăm s-o merităm. Acesta este felul în care ajunge Oscar să înțeleagă viața. Chiar dacă este mic și doar se preface că este adolescent, adult și bătrân, el încearcă să judece totul ca un adevărat om mare. Și cu puțin ajutor, chiar reușește.

Harun și Marea de povești, de Salman Rushdie este o carte plină de miraculos, dar cu un mesaj actual: Orice om are o Mare de povești, trebuie doar să o deschidă. Această Mare de povești este imaginația și creativitatea fiecăruia. Noi trebuie doar să găsim timpul și momentul potrivite în care să ne deschidem către propria Mare de povești. Descrieri precum A fost odată, în țara Alifbay, un oraș trist, cel mai trist dintre toate, așa de devastator de trist, că își uitase propriul nume. Era așezat pe țărmul unei mări îndurerate, plină de pești posaci, atât de amărâți la gust, încât cei care îi mâncau începeau să râgâie de melancolie chiar dacă cerul era senin transformă lectura într-o adevărată călătorie pe țărmuri necunoscute. Această carte este în top datorită bucuriei pe care mi-a oferit-o de a descoperi tărâmuri și personaje extraordinare.

Visătorul, de Ian Mcewan este un volum de povestiri la limita dintre ceea ce este posibil în realitate și ceea ce devine posibil doar în imaginație. Așa cum ne indică titlul, personajul principal este un mic visător. Băiatul visează aproape tot timpul, dar asta nu este rău deoarece așa află de cele mai multe ori perspectiva ființei sau a lucrului pe care vrea să îl judece. De exemplu, atunci când îi subestimează pe adulții care nu aveau timp să se relaxeze nici măcar la mare, s-a pus în pielea omului mare care avea să devină el însuși în viitor și și-a dat seama că cei din jur nu erau morocănoși sau indiferenți, ci doar ocupați cu serviciul și cu alte probleme, iar ei se relaxează vorbindu-le altora despre necazurile lor. Sunt sigură că orice om poate fi un visător, iar acest lucru este minunat, însă nu în momente importante, precum lecțiile sau mersul la școală. Și eu am încercat să devin o visătoare, să privesc totul diferit, cu gânduri bune, pentru a nu face greșeli atunci când întâlnesc o altă persoană sau să îmi fac o părere superficială despre ea. Și cred că povestirile lui Ian McEwan chiar m-au ajutat!

Fetița căreia nu-i plăcea numele său, de Elif Shafak mi-a provocat întâlnirea cu o fetiță extraordinară, Sakiz Sardunya, la care am descoperit câteva trăsături pe care le am și eu: timiditate, istețime și pasiunea pentru lectură. Cărțile erau pentru Sakiz un refugiu, dar și singurele prietene pe care le avea, deoarece ea credea că are un nume urât. Părerea ei negativă despre numele primit de la părinți s-a creat din cauza faptului că ceilalți râdeau de fiecare dată când era întrebată cum o cheamă. Nu ar fi trebuit să se lase influențată de ceilalți, dar asta află Sakiz abia după o călătorie pe al optulea continent, unde își face primii prieteni, pe Asutay și pe Zefir, care au fost și ei transformați de prietenia cu fetița. Preferatul meu din acest roman a fost Asutay, un personaj din basme care este timid, deștept și atunci când se află în preajma unui necunoscut se bâlbâie, deși în fața prietenilor este întotdeauna îndrăzneț.

Ioana POPA: Am  înțeles faptul că sufletul e ca o flăcăruie și că orice cuvânt sau gest răutăcios îl poate stinge.

Pe primul loc în topul meu se află Micul prinț, de Antoine de Saint Exupery. În această carte nu m-a impresionat atât de mult acțiunea, faptul că micul prinț călătorește pe diferite planete, ci mesajul transmis. Citatul meu preferat este Orice flăcăruie trebuie ferită: ajunge și-o pală de vânt ca s-o stingă… Am înțeles că sufletul e ca o flacără și că orice cuvânt sau gest răutăcios îl poate stinge. De aceea, trebuie să avem grijă atât de flăcăruia noastră, cât și de celelalte flăcărui din jurul nostru. Secvența preferată a fost capitolul XXI. În el vulpea îi explică Micului Prinț ce înseamnă prietenia. Îi spune că atunci când ești prieten cu o persoană, orice element din viața de zi cu zi îți aduce aminte de el și că niciun om pe Pământ nu seamănă cu prietenul tău. Bineînțeles că nu puteam să ignor în totalitate acțiunea cărții, căci și ea are un rol important, anume de a da prilejul mesajelor subtile și profunde să ajungă la noi. Micul Prinț pleacă de pe planeta lui deoarece s-a săturat să mai stea cu floarea ce își făcea veacul alături de el. Acesta ajunge pe mai multe planete locuite de persoane diferite: înfumurați, regi, bețivi, oameni de afaceri, lampagii și geografi. În cele din urmă, aterizează, în urma unui accident, pe Pământ. Aici a fost învățat ce înseamnă prietenia și s-a întors la floarea lui, înțelegând că ea este unică, pentru că ei sunt prieteni.

A doua carte în topul meu este Povestește-mi ceva, de Sharon Creech. În acest roman este vorba despre o fată pe nume Sal, care merge cu bunicii săi într-o călătorie până în orașul în care mama sa a murit. Chiar dacă această excursie ar fi putut să fie una tristă, bunica lui Sal o roagă să îi povestească ceva. Fetița începe să îi spună cum decurg zilele ei în orașul în care abia s-a mutat. Personajul principal al poveștilor este Phoebe, prietena ei. Aceasta are o viață destul de normală, până când mama ei pleacă de acasă. Phoebe crede că mama sa a fost răpită, pentru că nu ar fi plecat niciodată de bună voie. În timp ce Sal povestește despre reacțiile lui Phoebe la dispariția mamei, își dă seama că și ea a reacționat la fel când mama ei a murit. Niciuneia nu i-a venit să creadă că mamele lor au plecat.

Oscar și tanti Roz, de Eric-Emanuel Schmitt ocupă al treilea loc în topul preferințelor mele. Cartea are în vedere ultimele 10 zile din viața lui Oscar, un băiețel bolnav de leucemie. Acesta se află la spital, unde își face prieteni și e înconjurat de doctori și de asistente. Dar cel mai mult o îndrăgește pe Tanti Roz, o asistentă mai în vârstă care îi spunea lui Oscar povești ca să îl înveselească. De exemplu, i-a mărturisit că acolo de unde vine ea, în ultimele 12 zile din an îmbătrânești zece ani în fiecare zi. Acesta era singurul mod prin care Oscar ar fi putut să-și trăiască viața. El a experimentat astfel adolescența, s-a căsătorit cu prima lui iubire, Peggy Albăstrea, a adoptat-o pe Tanti Roz și a murit la vârsta de 110 ani…

O vară cu Isidor, scris de Veronica D. Niculescu, este un roman absolut fermecător, pe care niciun copil nu ar trebui să-l rateze. În această carte se povestește despre prietenia dintre Serena, o fată de treisprezece ani, și Isidor, un condor de la Grădina Zoologică. Serena l-a eliberat de la zoo pe Isidor, dar, după ce toată viața lui a stat într-o cușcă, acesta nu mai știa să zboare. Fata l-a luat la Sinaia ca să îl învețe arta zborului. În timpul petrecut împreună, cei doi au legat o prietenie stranie, dar foarte puternică. Chiar dacă intenția Serenei era de a-i reda libertatea, în adâncul inimii aceasta nu voia ca el să plece. Astfel, treptat, se scrie povestea unei legături neobișnuite, pline de suspans și de grijă reciprocă, în care fiecare dintre cei doi învață ceva despre lumea celuilalt, dar și despre el însuși.

Nu puteam încheia acest top fără a vă vorbi despre continuarea aventurii dintre Serena și Isidor. În Iarna lui Isidor, Veronica D. Niculescu imaginează și alte întâmplări ale condorului care, după despărțirea de fetiță, a trebuit să supraviețuiască iernii. Pentru că singur nu ar fi izbutit, Isidor își face noi prieteni. Alături de Cățel, Bufniță și Corb, el merge și eliberează păsările de la Grădina Zoologică din București. Din păcate, singurul lucru pe care nu îl poate alunga alături de prietenii lui este dorul față de Serena. Peste șapte ani însă cei doi buni prieteni se reîntâlnesc. Vă las să descoperiți voi ce simt după atâta timp…

(*Daria Asaftei, Amalia Albianu și Ioana Popa sunt eleve în clasa a V-a la Colegiul Național Iași.)

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!