Cătălin Pavel & Chihlimbar la Alecart

Miercuri, 17 octombrie, începînd cu ora 17.30, Cătălin Pavel este invitatul Clubului de lectură „Alecart”, la Cafeneaua Meru din Iași (Casa Conachi, Bdul Carol I nr.3).

Vor vorbi, alături de autor: Amalia Carciuc, Alina Vițel, Raisa Manolescu

Invitat special: Bogdan Crețu

Va modera: Nicoleta Munteanu

Cînd biografiei balcanizate a muzicianului franco-flamand Josquin des Prez i se adaugă o călătorie în Dobrogea, fresca istorică se scorojeşte brusc ca într-o reclamă şi devine o parodie sprintenă. Aici Hanul Ancuţei e, cum-necum, o tabără de creaţie, cu fonduri renascentiste nerambursabile, pentru scriitorii şi muzicienii dintr-o Uniune Europeană medievală. Singurătatea lipseşte din acest roman. Se glumeşte, în gînd sau nu, cu pretexte gîrlă, de la concursul scolastic pentru cea mai complicată alegorie despre Dumnezeu la conflictul dintre birocraţie şi amour courtois. Este o variantă europeană a celor 1.001 de nopţi, una în care se trăieşte din dragoste, pe muzică şi fără discernămînt. Romanul de iubire este camuflat într-o cercetare a „trecutului absolut”, stocat integral în „grădina întristării şi havuzul snoavelor” ca într-un hard disk.

„Am ales să privesc Chihlimbar ca pe o provocare. Pot spune că am citit romanul cu o speranță neînțeleasă, punându-mi obsesiv întrebarea: Va rămâne? Trubadurul va rămâne? Am încercat să simulez plecări, despărțiri, lacrimi, îmbrățișări și am continuat să citesc. Am rămas cu impresia că poți trăi doar pe acordurile line ale muzicii și din iubire, că doar împreună cele două își găsesc un sens care, în cele din urmă, se intersectează cu cel al vieții propriu-zise. Toate se leagă în romanul lui Cătălin Pavel, acțiunea în sine e un fir cu noduri ce trebuie descâlcite, așadar, răbdarea rămâne cheia. De fapt, întreaga schemă cu determinațiile sale, mai precis, toată povestea cu micile sale tentacule este un test al răbdării și al încercării autentice de a construi un personaj și de a-l plasa într-un spațiu care nu ar putea fi asimilat de către acesta. Sfârșitul m-a condus la ideea că valoarea romanului poate fi pusă în balanță cu piatra de acel galben etern, galben din soare… Da, despre chihlimbar vorbesc. Diferența? Poate doar că transparența pietrei nu echivalează întru totul cu esența omului care, prin natura sa, va lăsa mereu loc de încă o dilemă, de încă un secret.” – Amalia Carciuc, Alecart 20

Cătălin Pavel (n. 1976), doctor în arheologie. Săpături în ţară şi în Maroc, Franţa, Germania, Israel, Anglia şi în special Turcia (Milet, Gordion şi, în 2005-2010, Troia), avînd ca rezultat volume academice ca Describing and Interpreting the Past (Editura Universităţii din Bucureşti, 2010) şi Dicţionar de Mitologie Greco-Romană(coautor, Corint, 2011) şi o rubrică permanentă de arheologie în Dilema veche. Bursier CEREFREA la Université Paris 1 Sorbonne, Chevening la Universitatea din Oxford, Andrew W. Mellon la Institutul Arheologic Albright din Ierusalim; a predat cursuri de artă clasică în Bucureşti şi Atlanta. A debutat în poezie cu Altera Pars (A.T.U., 2013), cel mai recent volum de versuri fiind Adagietto (frACTalia, 2016). Romane: Aproape a şaptea parte din lume (Humanitas, 2010; traducere franceză, 2017), Nicio clipă Portasar (Cartea Românească, 2015) şi Trecerea (Cartea Românească, 2016; Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor din România).

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!