Ce eram înainte să vrem să fim

Plecând de la prea frecventa întrebare: „Ce vrei să te faci când ai să fii mare?” propun să petrecem cu toții un moment în care să ne amintim ce eram înainte de a fi interogați în legătură cu ce vrem să fim.

 

Mutând atenția de la educația dobândită în școală și apoi la universitate, mă voi îndrepta spre un capitol care este prea puțin discutat, și anume educația preșcolara, adică tocmai „cei 7 ani de acasă”, cum se exprimau bunicii și părinții mei, sintagmă care astăzi are un cu totul alt înțeles (și sens). Aș vrea să facem cu toții un exercițiu de voință și să uităm ceea ce știm sau credem că știm despre acest subiect. Uneori aceasta este cea mai prețioasă tehnică de a învăța cu adevărat ceva.

Diferența dintre adult și copil este una de perspectivă.

Cum arată lumea prin ochii unui copil? O viață nouă, o minte și un spirit de observație complet imparțiale în fața unei realități copleșitoare prin bogăție și diversitate, însă nicidecum intimidante. Copilul nu este complet dezvoltat emoțional până la o anumită vârsta (aici teoriile diferă), astfel el vede numai ceea ce este, adică realitatea obiectivă. Toate energiile sale se dedică unei curiozități și unei concentrări pe care prea puțin le mai păstrează în viața de adult. Obiectul atenției nu este un obstacol, nici o problemă singulară și acțiunea nu are niciun obiectiv punctual, nicio dorință de soluționare, ci este cel mai firesc mod de existență, pur contemplativ. Diferența dintre adult și copil este una de perspectivă. Perspectivele nu sunt superioare una alteia, ci sunt doar diferite, fiecare înfățișând un alt unghi al aceleiași realități. Cu cât o persoană poate înțelege mai multe puncte de vedere, cu atât realitatea acesteia devine mai completă. Nouă, adulților, ne e foarte greu să ieșim din tiparele gândirii proprii care ori s-au dovedit practice și roditoare – și atunci le considerăm benefice – ori nici nu au fost conștientizate. De cele mai multe ori, ajungem să oferim copilului ce credem că ne-am dori în locul lui – jucării, desene animate, un scrânciob sau un tobogan, înghețate – practic, nostalgia copilăriei noastre. Copilul nu are o alegere, el absoarbe tot ce i se dă și, cu timpul, nevoile lui vor gravita în jurul a ceea ce i-a fost oferit, universul lui punându-și încet-încet bazele pe lucrurile care i-au fost selectate și dăruite de părinți. Copilul nu discerne dorințele proprii și nu pentru că nu e capabil de discernământ. La vârsta aceea totul e experimental: el nu judecă după niște tipare, nu anticipează, nu presupune. Când elimini aceste scurtături mentale, procesul devine lent. Cu cât i se dau mai puține lucruri de-a gata, cu atât are mai mult timp să își creeze propriul discernământ. Din păcate, astăzi nu mai avem răbdare și nici timp să parcurgem împreună cu copiii noștri acest timp și, de cele mai multe ori, facem lucrurile într-o manieră eficientă, care funcționează pentru noi și nu neapărat pentru ei.

Cel mai greu e să nu înveți pe cineva ceva și tocmai asta trebuie să faci cu copiii.

 Ei nu știu ce înseamnă plictiseala sau a sta degeaba – nu dacă sunt crescuți într-un mod menit să le dezvolte spiritul de observație independent și creativitatea. Singura noastră responsabilitate e să ne asigurăm că se află într-un mediu stimulant. Ce vede copilul într-o jucărie și cât va fi captată atenția lui de acest obiect? Cât efort va implica deslușirea/asimilarea lui și, în final care e rostul unui asemenea obiect? La vârsta acea fiecare lucru înseamnă ceva și devine o parte caracteristică a lumii noi în care ne-am născut. Totul se construiește și începe să capete sens, cele mai fundamentale cărămizi ale logicii sunt clădite acum, primele sentimente asupra naturii vieții iau formă. Totul e de o importanță cosmică, pentru că atenția și puterea de absorbție ale copilului sunt cosmice.

De la o jucărie copilul poate să învețe o culoare, un sunet, o textură, o formă, interacțiunea mediului cu acea formă și modul lui de a interacționa cu forma respectivă. Când copilul o prinde în mână, el atinge materializarea gândurilor creatorului, intrând în directă legătura cu acea energie creatoare. Fiecare lucru fizic creat de om sau natural are drept corespondent un concept. Copilul vede obiectul fizic, dar, de fapt, ceea ce contează e că el începe să deslușească conceptul. Rapiditatea ori calitatea gândurilor creatorului unui ursuleț de pluș sau al unei mingi e limitată. Conceptul unui ursuleț de pluș este foarte sterp, existența lui este pur estetică, el este „drăguț” – o existență punctuală, fără evoluție, total non-internațională, complet statică și izolată, complet nonsenzică într-un plan existențial. Conceptul unei mingi este o idee mai complex, cu o reacțiune mai amplă la impulsurile copilului și întrebuințări mai variate. Dar, în final, este tot materializarea unui concept arid, neproductiv. Același lucru este valabil pentru majoritatea jucăriilor, filmelor și obiectelor destinate copiilor astăzi. Lumea celor mici începe să ia forme fără sens, iar copilul își va concentra atenția spre a desluși ceva, până va renunța, va accepta absurditatea ca pe o parte din viață, va deveni un pic mai leneș și, treptat, un pic mai dezinteresat de ce îi iese în cale. Curiozitatea și libertatea mentală se vor estompa, va începe să clădească ziduri și să traseze limite ca să se protejeze de tentaculele amenințătoare ale unei existențe absurde. Din fericire, avem și alte resurse la dispoziție.

Tot ce aparține lumii naturale reprezintă materializarea unui concept de o bogăție și o complexitate de neconceput pentru mintea umană.

Procesele naturale, fenomenele naturii, existența vieții pe pământ, a unui ecosistem ce se hrănește și se perpetuează singur și legăturile complexe dintre elementele care îl formează sunt încă de nedeslușit pentru umanitate. Natura nu conține nimic derizoriu sau fără sens, consecință a unei evoluții selective. Singura modalitate a omului de a desluși lumea naturală este de a-i separa elementele și de a le conceptualiza treptat. Absolut tot ce s-a putut conceptualiza într-o anumită măsură din natură a fost o descoperire istorică (de la telescopul care copiază principiile ochiului până la câmpul magnetic, la cel electric, la natura luminii etc.). Însă omul nu a putut conceptualiza până la capăt niciun element din natură.

Natura e ca un organism, un ecosistem care se poate conceptualiza doar dacă ai o imagine amplă asupra acestuia. Logica omului tinde să disece, iar disecând se va înțelege doar sensul limitat al elementului într-un microcosm, dar nu se poate consolida natura existenței lui.

Fiind expus unei asemenea imensități conceptuale, unei asemenea resurse inepuizabile, copilul va fi mereu stimulat, antrenându-și logica și imaginația neîntrerupt. Nu va cunoaște plictiseala, nu se va izbi de non-sens și astfel nu va dezvolta resentimente față de lume și față de sine.  Potențialul lui va fi înzecit pentru că va fi liber să vadă și mereu neobosit să descopere. Majoritatea oamenilor fac, la un moment dat, un pact cu ignoranța lor: acceptă incapacitatea proprie de a înțelege și de a-și satisface curiozitățile existențiale impetuoase până atunci. Acceptă să-și limiteze realitatea la ceea ce cunosc, la ceea ce pot controla, la ceea ce pot înțelege  pentru că nu și-au dezvoltat o abordarea potrivită și au suferit înfrângerea non-sensului care, din punct de vedere emoțional, i-a făcut să se simtă dezarmați și neajutorați. Dacă nu ai arma, nu poți lupta, iar mintea este singura armă și unealtă care ne e dată, chiar dacă nu e una ușor de folosit. Cel mai important este ca cel mic să învețe să o folosească. Dar asta nu o va asimila de la noi, pentru că nu este vorba despre un transfer de informație, ci despre experiența de a desluși, de a înțelege și de a alege de unul singur. Frustrarea și neglijența adolescentului vin din dificultatea de a vedea valoarea în ceea ce i-a fost oferit.

Noi programe educaționale alternative au început să ia formă ca reacție la consumerismul excesiv în care sunt crescuți copiii. Nu este vorba despre un refuz al lumii moderne, adică despre un regres la vechiul mod de viață. Acum este la îndemână o selecție conștientă, umanitatea având posibilitatea să aleagă și să creeze o realitate conductivă pentru o evoluție spirituală și mentală.

Experimente educaționale europene

 În multe țări precum Danemarca, Suedia, Austria, Germania și Elveția a început să apară conceptul de „grădiniță în pădure”. În Elveția este vorba despre un program de doi ani în care copii între 3 și 5 ani merg în fiecare zi în pădure, 5 zile pe săptămâna, 7 ore pe zi. Nu contează condițiile meteo, pur și simplu nu există excepție: fiecare zi în pădure. Acolo copiii nu învață să citească, să numere sau să scrie, ci doar se joacă, de capul lor de cele mai multe ori. Se urcă în copaci, se joacă în râu, învață să facă focul, să cioplească lemnul folosind cuțitul etc. Nu sunt menajați de eventuale pericole. Având acces la o lume conceptual superioară, acești copii își alimentează curiozitatea și motivația de a învață, de a descoperi, dobândind încredere și îndemânare. Își descoperă corpul, limitele fizice și capătă mai mult control asupra mediului înconjurător, ceea ce devine o importantă sursă de curaj și de stabilitate, oferindu-le un sentiment de înrădăcinare.

Aproape toate legile din prezent descurajează grădinițele să aibă un spațiu de joacă afară, perfect natural, adică neamenajat, sălbatic. Copiii însă nu au nevoie doar de un loc de joacă betonat, ci, mai mult decât orice, să înțeleagă natura lumii noastre. Nu dezvoltarea gândirii aduce cu sine înțelegerea, ci înțelegerea subtilă dezvoltată experimental aduce cu ea o gândire și o logica sănătoasă, o percepție fină și o intuiție alertă.

Trăind într-o lume care oferă alegeri, avem datoria de a deveni responsabili. Puține generații înaintea noastră au avut șansa reală de a alege, de a avea acces la informații și la mijloace. Tehnologia, confortul și tot ce ne oferă azi lumea modernă sunt doar instrumente și nu țeluri în sine. Oportunitatea deschisă este aceea de a ne dezvolta conștiința spre a transgresa acțiunea compulsivă, însușindu-ne alegerile și influența acestora asupra noastră, a celorlalți și a mediului înconjurător. Până atunci suntem doar manifestarea întretăierii destinelor umane, trăind învăluiți în promisiunea unei individualități încă neasumate.

(Articol preluat din Alecart 19)

 

*Raluca Anisie a absolvit Colegiul Național Iași cu media 10.00 la bacalaureat, Universitatea din Sheffield cu First Class Distinction. Anul trecut, a finalizat  masterul la celebra universitate École Polytechnique Fédérale de Lausanne. În prezent, Raluca lucrează la o companie din Zürich, Elveția.

 **Foto by Bogdan Pîrău

 

 

 

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.