3 X 3. Ce mai citim la 12 ani?

Amalia Spiridon: Niciun adolescent nu e în totalitate fericit în corpul lui și în viața pe care o trăiește.

  1. Cartea mea preferată este La cinci pași de tine, scrisă de Rachael Lippincott, Mikki Daughtry și Tobias Iaconis. Romanul prezintă povestea a doi adolescenți, ambii având probleme cu plămânii și din această cauză trebuind să stea la șase pași distanță unul de celălalt. La început, cei doi par a nu se suporta, dar, treptat, ajung să se îndrăgostească. Poți însă iubi pe cineva de care nu o să te poți apropia niciodată? Întâmplările mi-au provocat tristețe, pentru că am descoperit doi tineri care se iubesc, dar a căror dragoste nu va fi niciodată posibilă. Am observat câtă exasperare îți pot aduce problemele pe care le ai. Totuși, la un moment dat, protagonista nu a mai lăsat boala să îi controleze viața și s-a apropiat cu un pas de persoana iubită, de aici și titlul. Cred că decizia ei a arătat epuizare, dar și curaj: pentru noi un pas este o nimica toată, dar pentru ea ar putea însemna moartea. Cât timp am citit cartea mi-am pus de multe ori întrebarea:  Oare merită? Oare merită să riști totul pentru o altă persoană? În final, am ajuns la concluzia că, dacă iubești, merită.

 

  1. A doua carte în topul meu este Kinderland, de Liliana Corobca, în care este prezentată povestea de viață a Cristinei, o fată de 12 ani ai cărei părinți au plecat în străinătate să facă ,,bani lungi” și au lăsat-o la țară alături de frații ei mai mici de care trebuia să aibă grijă. Mi s-a părut interesant că fata nu încerca să-i facă pe ceilalți să creadă că nu o afectează plecarea părinților, ci dorea să se convingă pe ea însăși de acest lucru. Cred că în sufletul ei nu era atât de mulțumită precum vrea să pară. Se vede că este recunoscătoare pentru ce are, dar este, în același timp, foarte tristă și își dorește părinții înapoi, își vrea viața de dinainte de plecarea acestora. Cristina suferă, însă nu vrea ca frații ei să afle asta, deoarece, într-un fel, ea trebuie să fie puternică. Chiar dacă nu o arăta, fata are multe sentimente. E adevărat că trăirile ei, gândurile și poate chiar perspectiva asupra vieții sunt puțin diferite de ale noastră, având în vedere prin ce trece, dar asta face romanul și mai interesant. În general, oamenii cred că tinerii de la oraș se maturizează prea repede din cauza tehnologiei și nu își mai trăiesc copilăria, dar în această carte am putut să văd că este invers. La țară copiii au grijă de frații lor mai mici, de animale, de grădină, chiar de toată gospodăria dacă părinții sunt plecați și îi lasă singuri sau în grija altcuiva. Sunt mult mai maturi și independenți, într-un fel devin părinți pentru frații lor.

 

  1. Zi după zi o altă persoană cu o altă viață. Asta prezintă a treia mea carte preferată, Zi după zi, de David Levithan. Personajul principal al cărții este A. În fiecare dimineață, se trezește în alt trup. Niciodată nu știe în ce corp va ajunge în următoarea zi, știe doar că este unul al unui adolescent de 16 ani și că nu trebuie să se atașeze de viața pe care o duce și de persoanele pe care le cunoaște. Cu toate acestea, într-o dimineață o cunoaște pe Rhiannon și fără să vrea se îndrăgostește de ea. Decide să îi spună adevărul despre cine este, dar la început  fata nu îl crede. Pe lângă povestea de iubire dintre cei doi adolescenți, cred că romanul pune accent și pe caracterul oamenilor, pe faptul că toți suntem diferiți. Toți avem vieți diferite, probleme diferite, dorințe diferite, pasiuni diferite și fiecare dintre noi vede viața cu alți ochi. Cartea m-a ajutat să înțeleg faptul că dragostea nu ține de cum arată o persoană, ci de sufletul ei, de ceea ce are în interior. Oricât de frumoasă ni s-ar părea viața unei alte persoane, niciun adolescent nu e în totalitate fericit în corpul lui și în viața pe care o trăiește.

Teodora Giugula: Consider că cel mai de preț dar este timpul petrecut alături de rude și de prieteni(…).

  1. Fetița căreia nu-i plăcea numele său, de Elif Shafak

Se spune că numele ne definește destinul, dar ce frumusețe ar putea să ascundă un nume de floare?

Fetiței Sakiz Sardunya, Mușcată Curgătoare în limba turcă, nu îi place numele pe care îl poartă. Colegii de școală o batjocoresc, punându-i tot felul de porecle și din acest motiv nu se poate integra printre ceilalți, nu își poate face prieteni. Ea se retrage în lumea cărților, unicul loc unde este singură și liberă să fie creativă, unde nimeni nu o poate răni.

Cel mai frumos spațiu din această carte mi s-a părut Pădurea Alternativelor. În acest loc începe aventura lui Sakiz. M-a impresionat felul în care autoarea îmbină fabulosul lumii poveștilor cu realitatea posibilă a vieții de familie și a școlii; cele patru Tărâmuri, numite Pământ, Apă, Foc și Aer, sunt cele mai importante elemente ale acestei aventuri, dar ceea ce m-a fascinat a fost faptul că fata se dovedește a fi un al cincilea spirit, ce salvează lumea cuvintelor și readuce bucuria cărților în viață, într-o lume în care copiii nu au mai pătruns de mult în nicio aventură.

Consider că efectul de ,,magnet’’ este foarte important atunci când citesc, fiindcă, odată ce îmi place cartea, aventurile mă țin în priză, sunt ,,conectată’’ cu povestea; automat devin atentă și reușesc să identific cât mai multe semne ce creează, precum un puzzle, întreaga aventură. Am simțit că această „magnetizare” a avut loc atunci când, în biblioteca școlii, fata a descoperit un glob, care la început nu părea a fi interesant, dar, pe măsură ce ea întâlnește mai multe personaje, reușește să înțeleagă semnificația acelui obiect fermecat.

  1. 8 povestiri de pe Calea Moșilor, de Adina Popescu

Copilăria este cel mai frumos dar pe care mi l-au putut oferi părinții. La fel se întâmplă și în această carte. Adina Popescu povestește cum erau, înainte de Revoluția din 1989, relațiile dintre copiii de vârstă școlară, activitățile lor preferate, precum jocurile în zăpadă după ore sau mersul la o prăjitură cu un nou prieten în drum spre casă, dar, mai ales, ce frumos este să fii copil – în ciuda lipsurilor, însă având alături colegi, prieteni buni și o familie iubitoare.

Acest volum este realizat sub forma unui jurnal cu povestiri despre viața de familie și despre școală, despre jocurile copilăriei și prietenie în  timpul comunismului, ceea ce mi-a plăcut foarte mult, pentru că mi-a dezvăluit o altă filă a istoriei, una mai întunecată decât copilăria noastră de astăzi. Merită citită de către toți copiii, dar și de adulți, deoarece consider că i-ar emoționa și amuza în același timp, le-ar aduce aminte de vremurile grele, dar într-o manieră plină de bucurie și nostalgie.

M-a impresionat povestirea ,,Eclipsa”, care surprinde un  frumos moment tată-fiică, în timpul unei eclipse de lună urmărite de pe acoperișul blocului în care locuiește familia. Consider că cel mai de preț dar este timpul petrecut alături de rude și de prieteni, deoarece și eu, precum fetița din povestire, mă simt în largul meu atunci când sunt cu ei, mă susțin și la bine și la rău, îmi dau sfaturi, dar, mai ales, mă iubesc așa cum sunt. Când am citit-o, am plâns, deoarece mă simt foarte norocoasă pentru că am părinții lângă mine. Am ce să mănânc, am cărți, am haine, am tot ce îmi pot dori. O carte care întotdeauna îmi va rămâne întipărită în suflet.

  1. Kinderland, de Liliana Corobca

Ți-ai putea imagina vreodată ca părinții tăi să fie plecați în străinătate la muncă și să se întoarcă la tine doar atunci când se întâmplă lucruri triste?

Cristina e o adolescentă care este constrânsă de împrejurări să îndeplinească rolul de mamă a celor doi frați ai ei. O consider pe Cristina o persoană foarte curajoasă și matură, deoarece nu s-a plâns deloc în ciuda greutăților cu care se confruntă și a îndurat toate problemele care i-au apărut în cale; era foarte răbdătoare cu frații ei, chiar și în unele situații când un adult și-ar fi putut pierde cumpătul foarte ușor.

Momentul care m-a impresionat cel mai mult a fost atunci când și-a făcut un program de plâns cu frații ei: nu trebuiau să plângă până la ora opt seara, ca să își poată îndeplini toate sarcinile de peste zi. Mi s-a părut o soluție foarte tristă, chiar chinuitoare pentru Cristina și frații ei mai mici, deoarece părinții nu le dădeau niciun semn de viață, trebuiau să se ocupe singuri de casă și de ei înșiși, fără nicio persoană care îi putea susține cu dragoste sau, măcar cu o îmbrățișare.

Cred că fiecare copil ar trebui să primească afecțiune și să o ofere la rândul lui, fiindcă iubirea, grija și respectul reciproc reprezintă baza unei familii în care copiii se pot dezvolta armonios. Oricât de greu ar fi să pleci și să nu poți să îți iei propriii copii sau măcar să le trimiți o scrisoare, mi se pare o cruzime să te îndepărtezi și să nu mai comunici cu ei.

Cristina este cel mai curajos, răbdător și matur personaj pe care l-am întâlnit în viața mea și chiar o consider un model pentru toate lucrurile pe care le-a făcut din iubire pentru frații ei.

Daria Berbece: Frica poate conduce la realizarea unor lucruri inimaginabile.

  1. Crimă pe turnul Eiffel, de Sir Steve Stevenson

Deși cred că titlul ar putea duce în eroare cititorul, aceasta nu e o carte de groază. Crimă pe turnul Eiffel este un roman polițist pentru copii. Poate primul lucru la care te gândești când vezi cuvântul  „crimă” te-ar putea determina să nu o citești, dar, spre deosebire de alte cărți de același gen, consider că e potrivită pentru vârsta noastră (10 -12 ani), fiind plină de mister și de situații încurcate, care te țin cu sufletul la gură.

Mi-a plăcut cartea pentru că nu am putut anticipa ce avea să se întâmple. Cred că îți testează memoria și atenția la detalii, aspecte la care mulți dintre noi nu suntem atenți dacă ne lăsăm prinși doar de acțiunea alertă. Volumul face parte din seria de cărți Agatha Mistery, în care cei doi protagoniști, verișorii Mistery, au de rezolvat diferite cazuri, asumându-și rolul de spioni. Diversitatea pe  care o au situațiile imaginate e un factor care cred că poate atrage mai mulți copii spre lectură. Astfel, putem descoperi rezolvarea unei crime, a unei dispariții, dar ne confruntăm și cu griji firești pentru vârsta noastră, cum ar fi: temele, testele, relațiile  cu frații sau familia.

  1. Jocurile Foamei, de Suzanne Collins

Spre deosebire de cărțile Agatha Mystery, în cele trei volume din  seria Jocurile Foamei predomină  fantasticul. Ele propun acțiuni imaginare, proiectate într-un viitor crud, unde, o dată la un an, douăzeci și patru de copii sunt trimiși într-o arenă să lupte pentru viața lor.

Viitorul, un subiect delicat, l-am întâlnit tratat în mai multe romane pe care le-am citit (de exemplu, în Fahrenheit 451). Cu ce m-a impresionat această carte a fost curajul de care au dat dovadă personajele. Mi-a arătat cum frica poate conduce la realizarea unor lucruri inimaginabile, cum se impune dorința de a trăi în fața temerilor, cum funcționează instinctul omenirii de a supraviețui.

Sunt de părere că această serie a reușit să surprindă prin subiect și personaje toate emoțiile unei persoane: frica, tristețea, suferința, chiar și fericirea într-un timp în care nu pare a fi loc pentru bucurie.

  1. Copacul minciunilor, de Frances Hardinge

Și acest roman are ca subiect tot un mister: rezolvarea unei crime și găsirea copacului minciunilor. Faith, personajul principal, este o fată de paisprezece ani, foarte deșteaptă, puternică și curajoasă. Trecând peste pierderea tatălui său, ea reușește să afle adevărul despre copacul minciunilor, proiectul lui de suflet.

Cartea m-a impresionat prin voința puternică a lui Faith de a-și impune personalitatea într-o perioadă când  acest lucru era dificil, când nu putea să ia propriile decizii și să dovedească faptul că stereotipurile nu sunt adevărate. Cred că perioada desfășurării întâmplărilor, Epoca Victoriană, se îmbină perfect cu subiectul romanului.

(*Amalia Spiridon, Teodora Giugula, Daria Berbece sunt eleve în  clasa a 6-a E la Colegiul Național Iași.)

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!