Ce (ne) mai „spune” astăzi un festival de literatură?

Cum mai sunt doar câteva zile până la prima „Întâlnire Alecart” din cadrul celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași 2017, am fost curioși să descoperim ce impact au asupra colegilor noștri festivalurile de literatură, în ce fel îi modelează, cum se îndrăgostesc de un scriitor și de cărțile lui.

Există în ultimul timp o serie de argumente-clișeu pentru importanța festivalurilor de literatură/film/muzică (nu cea comercială) sau, dacă e să generalizăm, importanța artei în viața fiecăruia, toate începând cu tot mai efervescenta „dezvoltare personală” care a devenit deja, după mine, un snobism trendy. Dacă lăsăm însă în urmă aceste „argumente” (care de obicei sunt opinii personale considerate universal valabile și deci, singurul adevăr de către cei care le verbalizează după ce le-au asimilat de pe internet și li s-au părut destul de interesante pentru a fi prezentate drept gânduri proprii), observăm că nu există un folos imediat și întru totul vizibil în cotidian al festivalurilor de literatură. Ne place sau nu să recunoaștem, se poate trăi liniștit și fără prea multe bătăi de cap și în absența literaturii (ce fel de existență *cough* vidă *cough* e aceea e o altă problemă). De altfel, este eronat să privim festivalurile de literatură (și arta în sine) drept ceva ce trebuie să ne aducă vreun folos „aici și acum”.

Cu toate acestea, festivalurile de literatură lasă o amprentă profundă pe termen lung asupra celor ce participă sincer (!) la acestea. Întâlnirea cu scriitorii și, implicit, dialogul cu aceștia, ideile pe care ni le transmit, ajung să ne onoreze singurătatea din timpul lecturii romanelor/poeziilor lor. Mesajul cărților citite, gândurile și trăirile provocate de ele în timpul petrecut singuri printre paginile volumelor sunt fructificate în momentul în care ne aflăm de o parte a dialogului, de cealaltă fiind scriitorul. De asemenea, schimbul liber de replici (mai mult sau mai puțin direct) cititor – scriitor oferă șansa de a arunca o privire asupra persoanei scriitorului, asupra felului în care se prezintă el ca om și creator în același timp.  Poate chiar în mod inconștient în fază inițială, această pătrundere în miezul literaturii, fie ea și una fugară, insuflă un sens mai adânc vieții cititorului, cultivându-i și cizelându-i spiritul.

Festivalurile de literatură îl fac pe fiecare dintre noi să își însușească o necesitate construită și nu născută pe cont propriu, dar totodată sinceră a literaturii în existența sa. Ne oferă o conștiință mai profundă asupra lumii și a tot ceea ce presupune aceasta, respectiv, asupra diferitelor aspecte ale vieții, care pot avea o multitudine de sensuri ce trebuie doar să fie descoperite. Astfel, simpla întâlnire cu omul care a scris cartea care te-a impresionat și la care te-ai gândit zile în șir reușește să atingă o zonă mai adâncă din tine decât gândurile înseși. E un soi de introspecție prin reflectare în persoana din fața ta, o modalitate de a descoperi și de a cunoaște părți din tine de care poate că nici nu erai conștient până atunci. Așa că, aviz amatorilor! (Anastasia Fuioagă, redactor-șef Alecart, elevă la Colegiul Național Iași)

Boxele vibrează. E un ritm care îmi face inima să își încetinească bătăile, să se piardă undeva mult în adâncul meu prin mulțimea care forfotește în jur. Sală plină, zeci de inimi care bat la unison și care pentru două ore merg cot la cot pe un drum comun. Brusc, mi-am dat seama că sala sobră, impunătoare în care am intrat cu câteva minute în urmă se dematerializează, nu mai are aceleași forme, oamenii prind alte contururi. Asta nu e o simplă sală… e un mușuroi. Furnicile lucrează neîncetat, sunt ultimele teste: microfonul funcționează, scaunele sunt așezate pe podium, în spatele lor tronează un afiș: FILIT 2016, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, se aud murmure, glume, foșnete.

Brusc muzica amuțește și furnicile dispar. Văd chipuri luminoase, zâmbete largi și sunt luată prin surprindere de ropotul de aplauze din jur. Mă alătur și eu. Sala e în picioare, intră autorii. ,,Putem începe?“. Mă fac mică în scaun și îmi eliberez mintea de orice altceva. Cuvintele zboară – vârtej în mintea mea, stare de armonie fragilă în suflet. Pentru prima oară particip la un astfel de festival. Față în față cu scriitori. Cărțile citite le aparțin, ei le-au gândit, ei îmi pot spune de ce personajul e lipsit de determinare, de ce anume se teme, de ce plânge sau dimpotrivă, de ce râde, ce iubește cel mai mult, de unde vine și încotro se îndreaptă. Rotesc pentru 5 secunde ochii în jur. Adolescenți pe scaune, adolescenți în picioare, din marea de adolescenți răsar unu-două chipuri brăzdate de timp, dar noua generație e fără dubii în prim-plan. Întrebările trădează zbuciumul fiecăruia, scriitorii își aleg cuvintele astfel încât să ofere o imagine cât mai percutantă, cât mai adevărată. ,,Mulțumim tuturor, ne revedem mâine, la o nouă Întâlnire Alecart la Filit!”. Și întâlnirea ia sfârșit.

Așa îmi amintesc prima zi a festivalului, așa o păstrez. ,,Generația tânără nu citește!”. Afirmație zdrobită. Formam toți un întreg și era perfect; mă simțeam parte din ceva frumos, din ceva teribil. Un festival de literatură te aproprie în mod clar de scriitor datorită întâlnirii face to face, în primă fază și apoi pentru că ai prilejul și libertatea să sapi cât de adânc vrei în miezul cărții-pretext a întâlnirii. Literatura creează dependență, intră în sânge și ce loc mai potrivit unde să o poți admira, să o simți parte din tine decât la un festival închinat ei? (Amalia Carciuc, redactor Alecart, elevă la Colegiul Național Iași)

Un festival de literatură nu e important doar prin cărțile pe care le-ai citit și pe care acum le redescoperi altfel, nu doar prin cele care îți fac cu ochiul și care vor fi devorate după încheierea acestuia, ci prin cizelarea unui fel personal de a rezona cu ele, cu ideile aduse în arenă ori cu oamenii întâlniți.

Întâlnirile din cadrul festivalurilor de literatură trebuie luate mereu ca o experiență. O experiență etalon pe drumul către tine și către lume. În acest sens, întâlnirea cu omul din spatele cărții nu reprezintă factorul decisiv care să te determine să îi placi cartea, ci o ocazie de a suprapune pentru câteva momente viziunea ta peste aceea a scriitorului și de a trăi mai entuziast, mai proaspăt, mai autentic. Cred că un festival de literatură, cum este FILIT ori Poezia e la Bistrița, te determină să fii, în primul rând, curios. (Viviana Gheorghian, redactor Alecart, elevă la Colegiul Național Iași)

Pentru mine, o întâlnire cu un scriitor înseamnă bucurie, uimire, „depresia” post-festival/post-întâlnire și așteptarea următoarei cărți aruncate în arenă.

Alergăm în fiecare zi spre școală, facultate, serviciu, fugim de examene și responsabilități, în trafic sau printre tastele calculatorului. Festivalurile oferă un ritm diferit, ne pun în mișcare făcându-ne  să fim curioși, să vrem să primim și să oferim mai mult. Dacă aș încerca să sintetizez printr-un singur cuvânt ce înseamnă pentru mine un festival de literatură, acesta ar fi bucurie. Bucuria (re)întâlnirii cu un scriitor îndrăgit, bucuria de a adresa o întrebare, bucuria de a te afla în același loc cu oameni care îți împărtășesc pasiunea și care, la rândul lor, doresc să intre într-un dialog cu autorii operelor abia citite.

Fiecare dialog, condus sinuos prin mijloace care seduc (vorba lui Liiceanu) publicul spre a participa la discuție, reprezintă o nouă provocare: cărțile discutate devin altceva, se întregesc într-un nou orizont, iar multitudinea subiectelor adiacente completează imaginea despre oamenii (scriitorii) din fața ta. Ești luat prin surprindere, nu știi ce turnură va lua o idee, ce răspunsuri vei primi. Descoperi noi perspective asupra unui roman, a unei poezii, ești martor la emoția autorului care vede că opera sa este deconstruită de public. Sunt convinsă că nicio întâlnire nu poate fi ratată: e un timp câștigat care se va dilata mai târziu în tine. (Roxana Agape, redactor Alecart, elevă la Colegiul Național Iași)

Împreună cu FILIT-ul, Festivalul de Poezie de la Bistrița m-a făcut să trăiesc o anumită experiență, determinată de scriitorii cu care m-am întâlnit. Am cunoscut astfel fericiri noi care au construit o distanță considerabilă în interiorul meu între mine și mine, între carte și omul care o gândește, între viața de fiecare zi și existența aceasta fragilă, poematică, a celor care scriu. Prin a fi la un festival de literatură am înțeles că nu doar cartea e o „regiune” interesantă, ci și omul care o naște și lumea lui – care se întâmplă să fie chiar atunci în fața ta, sinceră și ne-spovedită. Și astfel mi-a fost dezmințită credința că literatura ar fi abundentă în sofisticat și prea mult, iar vârsta la care mă aflu m-a ajutat să îmi dau seama că oamenii nu doar stau în spatele cuvintelor, ci le împrumută ceva din ei înșiși, le transformă, le (și ne) mântuie. (Ioana Tătărușanu, redactor-șef adjunct Alecart, elevă la Colegiul Național Iași)

În nr. 19 al revistei Alecart (număr dedicat scriitorilor invitați la FILIT) veți putea citi care sunt așteptările lor de la întâlnirile cu autorii, dar și opinia acestora despre dialogul cu publicul tânăr.

 

 

 

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.