Ai fi în stare să renunți la liniștea ta sufletească pentru dorința de a stăpâni totul? Ai fi în stare să sacrifici valorile morale pentru a crea mirajul unei lumi perfecte, în care să deții controlul absolut? Ai fi în stare să cârtești în momente grele și să renunți la luptă sau să pui în pericol viitorul tău și al oamenilor pe care îi iubești pentru a te înavuți și a urca în ierarhia socială? Ai fi în stare să crezi că doar tu contezi?
Sunt doar câteva din multele întrebări pe care volumul lui Cristian Fulaș** Cei frumoși și cei buni le provoacă. Pe parcursul a cinci „capitole”, patru scurte povestiri și o scrisoare, într-o manieră simplă, dar percutantă, prezentând situații în care oricare dintre noi s-ar putea afla, ne este oferită o imagine a ceea ce înseamnă răul. Uneori vizibil, alteori ascuns în spatele a mii de măști, acesta este cel care determină personajele să ia decizii care nu le afectează doar pe ele, ci și pe cei din jurul lor.
Mândrie. Invidie. Iubire de argint. Desfrânare. Lăcomie. Mânie. Lene. Cele șapte păcate capitale. Un proverb binecunoscut spune că „A greși este omenește, a stărui în greșeală este diavolește.” Este mesajul pe care niciunul dintre personaje nu îl înțelege, ajungând să se apropie tot mai mult de pierzanie cu fiecare gest sau acțiune.
Povestirea 50 de bani o prezintă pe Eva, o femeie aflată la vârsta a doua, nemulțumită de viața sa, și pe soțul acesteia. Deși Eva are o carieră de succes, trăiește un mare regret: acela de a nu avea o căsnicie care să o împlinească. Ajunge până în punctul în care concediază angajați și îi mărturisește soțului toate frustrările pe care, consideră ea, i le-a cauzat acesta. Bărbatul caută să o liniștească, apelând chiar la șantaj pentru a obține o funcție mai importantă în cadrul editurii la care lucrează. Pierderea uneia din cele nouă monede de 50 de bani este momentul în care toată lumea Evei se prăbușește. Ea rememorează parcursul vieții ei, nevenindu-i să creadă că nu poate deține controlul aspura tuturor, nici măcar asupra unei simple monede. Mândria, invidia față de oamenii care sunt cu adevărat fericiți, avariția, nevoia de putere, mânia, dar și lipsa de energie spirituală ce o împiedică să caute noi soluții pentru o schimbare o fac pe Eva să își piardă mințile. Soțul profită de ocazie și se detașează de ea, alegând să trăiască alături de o fostă angajată a firmei Evei, cu care are deja o legătură. Deși trăind în iluzia unei vieți mai bune, ruptura sufletească dintre cei doi îl face pe bărbat să realizeze cât de neputincioși au fost în fața propriului ego și a dorinței de a stăpâni totul.
Agenția ne oferă imaginea unei lumi la care mulți visează: o lume perfectă. Ceea ce pare a fi un vis realizat care aduce bunăstare oamenilor este, în esență, doar o iluzie. Pentru această „perfecțiune”, cinci agenți lucrează neîncetat, călcând în picioare orice principiu. Totul decurge conform planurilor lor și nimeni nu are voie să li se împotrivească. Puși față în față cu pericolul distrugerii agenției de o persoană misterioasă, mirajul fericirii în care trăiesc se năruie. Se folosesc de toate mijloacele pentru a-și menține imaginea nepătată și a ascunde tulburarea sufletească, de la discursuri încurajatoare pe care nici ei nu par să le mai creadă, la amenințări și perversiuni. Treptat, ajung să își piardă și ultima urmă de umanitate, doar pentru a proteja o falsă realitate, o lume creată nu din iubire pentru oameni, ci pentru puterea care vine din calitatea de creator. Un univers multiplu, în care clonele și oamenii se amestecă și umanitatea a rămas celor puțini, în care Dumnezeu a fost înlocuit de creierul unui ordinator în spatele căruia nu mai știi dacă omul conduce mașina sau este condus de aceasta.
În Liniștea, pătrundem în gândurile unei femei greu încercate de viață. Pierzându-și vocea din cauza cancerului de tiroidă și mai apoi auzul, ea își blesteamă existența și își dorește cu ardoare moartea. Nu mai are putere să lupte și, astfel, cade în deznădejde. Nu mai contează nimic, nici măcar afecțiunea cu care persoanele iubite o înconjoară. Trecutul i se pare o simplă poveste presărată din belșug cu suferințe, în care avusese neșansa de a fi protagonistă. Cu toate că în viață avusese și momente fericite, și putere să depășească obstacolele, femeia crede că destinul își ia revanșa prin durerile ei. Viața devine astfel un iad, iar moartea un rai, o speranță de care se agață cu disperare. Nu vrea să fie percepută ca neputincioasă și se ascunde în spatele unei atitudini reci. Pe tot parcursul confesiunilor sale, cere cu disperare țigări, ele fiind singurul mijloc prin care crede că existența i se va putea scurta și că va obține în sfârșit libertatea dorită.
Giovanni, sau Ionel, cum i se spune în acte, este un tânăr de la țară condus de hotărârea de a-și schimba viața. Decide să plece în Italia, cu speranța că acolo va putea să-și construiască un viitor așa cum își dorește. În timp, personajul se dezumanizează, fiind împins de disperare chiar să cerșească, să fure și să folosească violența. Trăiește alături de o cameristă albaneză o poveste de dragoste care dă impresia că îl poate schimba. Giovanni își vede visul devenit realitate, dar depășește o limită, ajungând să ucidă pentru a-și menține bunăstarea. Prins între iubirea pentru familia proaspăt întemeiată și tot mai puternica dorință de a avea mai mult, făgăduiește să nu mai ia vieți, dar nu dă de înțeles că s-ar lepăda întru totul de răul care îl ajută să supraviețuiască.
Ultimul „capitol”, În celălalt loc, cu o spaimă perpetuă, ne invită să luăm parte la corespondența dintre un tânăr scriitor și prietenul său, fără nume, O. Scriitorul expune și argumentează preferința pentru forma de manuscris a unei cărți. Pe parcurs, scrisorile devin tot mai lungi, răspunsurile nefiind redate decât rezumativ, din perspectiva personajului. Acesta ajunge chiar să destăinuie câteva întâlniri cu câini vagabonzi, întâmplări aparent banale, care îi produc impresia că este stăpân peste anumite situații. Spre final, corespondență se dovedește a fi doar una a scriitorului cu el însuși. Se detașează de lume, se retrage în solitudine, „în celălalt loc” opus comuniunii, cu „spaima perpetuă” de a-și exprima gândurile pentru a nu fi judecat. De aici, egoismul de care dă dovadă personajul și mândria pentru gândurile sale, „nedemne” de a fi împărtășite celorlalți.
Mândrie. Invidie. Iubire de argint. Desfrânare. Lăcomie. Mânie. Lene.
Șapte atitudini condamnabile. Șapte păcate în care toate personajele stăruie. Ele încearcă să se salveze. Să salveze chiar și numai o fărâmă din ele însele. Răul nu le oferă decât un confort temporar: toate sfârșesc prin a-și pierde identitatea, prin a renunța la ei și la o șansă reală de a se schimba.
Cu o mână sigură, Cristian Fulaș surprinde dramele existențiale ale unor oameni care, într-un proces dureros și imposibil, vor să transforme răul într-un bine, spre a-și recăpăta echilibrul, dar impulsul lor rămâne doar exterior. Mândrie, pentru a prevala asupra oricui. Invidie, pentru a fi în continuare motivați. Iubire de argint, deoarece banii sunt garanția succesului. Desfrânare, pentru că plăcerea trupului dă senzația de putere, validare și libertate unora dintre personaje. Lăcomie, pentru a-și păstra neștirbită prosperitatea. Mânie, pentru a arăta „consecințele” încălcării voinței lor. Lene, pentru a trăi în complacere cu situația anormală de degradare sufletească.
Personajele nu vor să rămână pentru cititori niște ființe urâte și rele în interior, ci se ascund de ei înșiși și de ceilalți în spatele unei fațade ce nu lasă loc decât pentru două atribute: Cei frumoși și cei buni.
*Ioana Mădălina Stoian, elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național Iași, este pentru prima dată aici, pe blogul Alecart.
** Cu Cristian Fulaș și cu Cei frumoși și cei buni ne vom întâlni joi, 22 februarie, la ora 14.30 în Cafeneaua Meru.
