Dacă ieri ne-am plimbat alături de Katja Petrowskaja și Dan Alexe prin Ucraina, Polonia, Germania, Cecenia și Afghanistan, cea de-a doua zi a FILIT-ului ne-a purtat pe meleagurile Maltei, pe străduțele și în cafenelele Barcelonei alături de Immanuel Mifsud și Francesc Miralles, autori ai romanelor În numele Tatălui (și al Fiului), respectiv, Cel mai frumos loc din lume e chiar aici – scris împreună cu Care Santos, invitată Alecart în cadrul celei de a doua ediții FILIT.
Deși nu mai este prima zi și trăim întâlnirile pe care ni le prilejuiește festivalul ca pe ceva firesc, respirând în ritmul alert al bucuriei, emoția a fost resimțită la fel de puternic și diferite sentimente ne-au asaltat, căci momentele petrecute în compania lui Immanuel Mifsud și a lui Francesc Miralles în cele două ore au fost extrem de dense. Am fost ghidați să redescoperim bucuria care se găsește în cele mai simple lucruri, am fost sufocați de regretul provocat de certurile cu părinții la vârsta adolescenței după ce l-am ascultat pe scriitorul maltez vorbind despre relația cu propriul tată și raportul dintre autobiografie, biografie și ficțiune în romanul său, am trăit plini de curiozitate și entuziasm fiecare experiență împărtășită de cei doi invitați.
Am așteptat, de asemenea, cu nerăbdare să auzim felul în care colegele noastre vor vorbi despre cele două cărți-pretext ale întâlnirii de astăzi. Ioana Popa, elevă în clasa a XI-a la mate-info, a mărturisit că pentru ea, În numele Tatălui (și al Fiului) înseamnă emoție pură, neșlefuită. Purtată de starea pe care i-a indus-o scriitura lui Mifsud, Ioana a precizat că acest volum a făcut-o să simtă mai mult decât majoritatea cărților citite până acum, căci adresarea permanentă a naratorului către un Tată nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Astfel, ne identificăm perfect cu adolescentul care se lasă pradă nesiguranței, fie și numai pentru că ne amintim că așa am fost și noi cândva. În fiecare pagină, a precizat ea, a descoperit ceva despre sine pornind de la introspecția Tatălui, dar și a Fiului.
Viviana, redactor Alecart și elevă în clasa a X-a, filologie, mută atenția asupra romanului Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, transpunându-ne și prin fundalul muzical ales în atmosfera magică a cafenelei în care pășise Iris. Având pe fundal un cover al piesei Let it be, Viviana a spus că această carte i-a adus alinare, a făcut-o să zâmbească sincer, iar inima a îndemnat-o să îmbrățișeze fericirea. Senzațiile tari ale acestui roman au făcut-o să simtă că se afla într-un prezent interminabil, întocmai precum femeia-copil din roman cu care s-a identificat pe tot parcursul cărții.
Partea a doua a discuției, moment așteptat de unii dintre noi de săptămâni întregi, ne-a permis să adresăm autorilor o mulțime de întrebări. Immanuel Mifsud a prezentat o scurtă istorie a literaturii malteze, a confirmat existența unui jurnal vechi de decenii care a stat la baza volumului său, a recunoscut că, în adâncul său, a scris cartea, care e singulară ca ton și problematică printre operele sale, pentru „a face pace” cu tatăl său, deși știe că dacă acesta ar citi-o vreodată, ar avea probabil încă o ceartă cu fiul său, a evocat crâmpeie din existența familiei și ne-a învăluit pentru câteva momente în sonoritatea grav-melancolică a limbii malteze atunci când a citit un fragment chiar din începutul romanului. Francesc Miralles a mărturisit la rândul său că masa la care ar dori să se așeze, dacă ar avea aceeași șansă ca Iris, este aceea a poeziei, că primul haiku pe care l-a scris este cel din roman, deși are un volum anterior în care unul dintre personaje scrie haiku-uri; întrebat despre trei dorințe pe care și le-ar dori îndeplinite, ne-a purtat printre gânduri dintre cele mai diverse, de la acela din copilărie de a ajunge pe lună până la a da viață unei noi cărți. Ne-a vorbit apoi despre cum ne pot influența alții în descoperirea fericirii personale și despre cum se scrie o carte la patru mâini – ca o bucată muzicală cântată la pian de doi interpreți care trebuie să-și sincronizeze mișcările și trăirile.
La final, partenerii noștri de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, profesorul Iustin Rusu și Ioana Ailenei, Liria Maria Țigăeru, Ștefan Ailenei, au susținut un moment muzical excepțional la care am fost și noi protagoniști (!), fapt ce a adus zâmbete și buna-dispoziție pe chipul tuturor.
Astăzi ne-am întors în timp și am privit deopotrivă spre viitor încercând să facem pace cu trecutul nostru prin căutarea fericirii din imediata noastră apropiere, iar întâlnirea cu cei doi invitați a însemnat pur și simplu o explozie de emoție.
(Roxana Agape, redactor Alecart, este elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național Iași.)
Foto: Andrei Rusu & Ilinca Zaharia-Lefter
