TOP 3 al celor mai îndrăgite cărți CITITE în 2021 (II)

Continuăm seria topurilor cu volumele cele mai îndrăgite citite în 2021 de redactorul Alecart Denisa Grădinaru și de invitatul nostru,  avocatul Horia Țiț.

Denisa Grădinaru*:

 

  1. Adolescentul, M. Dostoievski (editura Polirom­)

 Deși conturând o lume îndepărtată, unde a avea înseamnă a fi, a simți că exiști cu adevărat, romanul lui Dostoievski impresionează prin posibilitatea de adaptare la realitate, căci toate reperele își găsesc un substitut. Adolescența, văzută prin ochii tânărului Arkadi Dolgoruki, este un tremur permanent – se constituie ca o stare de nesiguranță, o vârstă a oscilațiilor și, uneori, a unor credințe/convingeri care tind a se transforma în iluzii. Este, de fapt, o descoperire a lumii și a propriului sine, care implică prezența naivității. Cu toate acestea, cartea lui Dostoievski întărește ideea că adolescența presupune, în egală măsură, pericol; există riscul de a te pierde sau de a nu te descoperi. Trezirea se produce atunci când arunci o privire în spate, observi și accepți greșeala și, în cele din urmă, te simți puțin stupid. Adolescentul este un roman al gesturilor care ne construiesc, al observațiilor, al unor stări-limită, o carte care vorbește despre integritate, moralitate, principii, ilustrând opusul acestora. Ceea ce rămâne de urmărit este, de fapt, ceea ce urmează după această perioadă: eșecul sau salvarea. Tind să cred că romanul lui Dostoievski trebuie citit atât în adolescență, cât și la maturitate pentru a vedea ceea ce ai fost și ceea ce ai devenit sau ai fi putut fi. Sper, atunci când o voi relua, să nu mă fi dezamăgit pe mine însămi, să nu fiu un adult imun la realitatea mizeră.

 

  1. Răul, Radu Vancu (jurnal, editura Humanitas)

Jurnalul lui Radu Vancu rămâne pentru mine una dintre cărțile pe care le pot numi salvatoare. Nu este doar un volum bun, care conservă viața în întregime, ci și o carte de care te apropii ușor, care te ia în brațe și-ți anulează singurătatea. Există ceva pur uman în scriitura lui Radu Vancu, ceva care lovește în moliciunea inimii, ceva care te face să cauți și să trăiești poezia, căci reușește să recupereze o frumusețe indestructibilă asociată perfect cu suferința. Rătăcirile, fuga, imposibilitatea de identificare, micile bucurii, existența acceptată în totalitate, cu variațiile sale, senzația că nu poți ieși din tine, din mintea ta, că îți ești captiv, toate acestea nu te fac decât să simți că te poți accepta așa cum ești. Credeam că sensibilitatea mea exacerbată (pe care deseori o numesc hipersensibilitate), felul meu de a simți și de a interioriza exterioritatea ar putea ascunde ceva greșit, ceva prea mult sau nesănătos. Acum sunt de părere că toți  cei care au ținut în mâini  Răul (și cu siguranță cei ce vor urma să o facă) au știut, după ce au terminat cartea, că pot gândi, simți și poate chiar scrie altfel, că lucrurile s-au așezat, în cele din urmă, și pentru ei. Jurnalul lui Radu Vancu este o carte care descompune omul și-l recompune/construiește la loc, fără a considera stricate sau nepotrivite anumite piese, o scriitură care sapă în tine și te face să știi că ești viu atunci când simți că toate (chiar și frumusețea) dor înăuntrul tău.

 

  1. Cât de aproape sunt ploile reci, Bogdan Coșa (editura Trei)

Cât de aproape sunt ploile reci este una dintre cărțile pe care le-am citit recent, cu care mi-am încheiat cumva anul, însă chiar și acum am momente când nu îmi pot explica cum a reușit Bogdan Coșa să reconstruiască atât de bine imaginea vieții rurale: atât de atent, de precis, atât de complet. Am avut mereu senzația că vorbește despre satul în care eu locuiesc, despre vecinii mei, despre toate obiceiurile, gesturile, comportamentele specifice. Cartea depășește forma unei analize sociale, devenind poezie, vorbind despre simplitatea existenței, despre rătăcire, acceptare, despre fragilitatea fericirii și cum aceasta durează doar câteva clipe. Atât de puțin. Aș putea spune că romanul este o poveste a omului care înțelege (sau încearcă să se convingă că o face) că, uneori, există lucruri și aspecte asupra cărora nu poate deține controlul, că viața ar putea merge înainte chiar și fără el, fără frământările și ratările permanente, iar toate acestea nu merită a fi forțate.  Emoționant este cum aici se naște adevărata frumusețe, aici unde nu există prea multe, unde existența curge natural (mult prea natural), unde este bine exact așa cum este.

P.S: În acest an am descoperit poezia contemporană și puterea versurilor de a te face puțin mai om decât ești. Poezia e o muzică bună, e doza de sensibilitate suficientă care te face să simți că ți se înmoaie picioarele în fața realității. Rămâi doar suflet, imagine, stare. Trei dintre cărțile mele preferate rămân Psalmii lui Radu Vancu (un pansament asemănător Răului), volumul lui Adrian Diniș, Toate zborurile au fost anulate și cel al lui Andrei Novac, Prin închisori și prin libertate. Cred că am reușit datorită poeziei să mă înțeleg și să înțeleg lumea mai bine. Dacă înainte nu o căutam și mă refugiam în proză, acum caut poezia în fiecare roman pe care îl citesc, dându-mi seama astfel dacă este o carte bună sau nu.

(*Denisa Grădinaru, redactor Alecart, este elevă în clasa a 12-a, filo, la Colegiul Național Iași.)

 

Horia ȚIȚ*:

  1. Mario Vargas Llosa, Vremuri grele, Humanitas fiction, 2021

În ultimul său roman, Vargas Llosa revine la unele dintre temele sale consacrate: dictatura, politica sud-americană, loviturile de stat. Un roman alert, populat de personaje memorabile, dintre care unele migrează din opere anterioare (Sărbătoarea țapului). O notă specială pentru excelenta traducere realizară de Marin Mălaicu-Hondrari.

  1. Jonathan Coe, Middle England, Polirom, 2021

Savuros, romanul lui Coe încheie trilogia dedicată familiei Trotter (începută cu Clubul putregaiurilor și continuată cu Cercul închis). Teme esențiale din societatea britanică și europeană (Brexit, imigrația, drepturile minorităților etc.) sunt abordate plasând istoria mare ca fundal pentru întâmplările din viață unei familii britanice. Coe are un umor irezistibil și este un povestitor desăvârșit.

  1. Hervé Le Tellier, Anomalia, Pandora M, 2021

Un exercițiu de imaginație care ridică întrebări esențiale despre viață, lume, realitate, timp. Alert și foarte bine dozat, romanul lui Le Tellier are toate ingredientele pentru o lectură captivantă, dar este, în același timp, un exercițiu stilistic remarcabil. O să vă gândiți la el de fiecare dată când vă veți urca într-un avion!

(*Horia Țiț, avocat, este profesor și prodecan al Facultății de Drept, UAIC)

[Vezi AICI topurile propuse de Alexandra Verdeș și Crizantema Panainte.]
Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!