Cine spune adevărul în Rashomon?

Adevărul și dorința de a părea altceva/altcineva

Adevărul, lumina de la capătul fiecărui conflict pe care cu toții tânjim să o atingem, dar care se îndepărtează parcă mai mult cu fiecare întrebare pusă și cu fiecare răspuns primit, este văzut drept esența unui fapt – ceea ce e neatins de intruziunile minciunii, de subiectivitatea percepției omenești. Este realitatea unei întâmplări cunoscute cu adevărat numai de o forță divină, cea care rămâne imparțială – nu ține cu nimeni, doar cu dreptatea.

În filmul lui Kurosawa, Rashomon, adevărul neștiut despre moartea samuraiului este cel care aduce laolaltă personajele, prinse într-un joc despre ele însele și despre ceilalți. Filmul se deschide cu imaginea pădurarului ce nu poate înțelege ce s-a întâmplat, confuzia și neputința fiind vizibile pe chipul său. Nevoia sa de a afla „adevărul adevărat”, adevărul absolut, îi provoacă o puternică tensiune interioară, ce poate fi rezolvată numai odată cu descifrarea misterului care a pus stăpânire pe mintea și pe sufletul lui și i-a provocat îndoiala în om și umanitatea lui (De data asta s-ar putea să-mi pierd credința în sufletul omenesc. E mai rău decât molima, hoția, foametea, incendiul sau războiul.)

Cu toate acestea, adevărul pe care îl caută este irelevant, ba chiar mai mult, probabil că nici nu există. Pentru că filmul lui Kurosawa nu urmărește să descopere adevărul legat de un incident al ființei umane, ci adevărul întregii ființe umane, care, în final, se dovedește a fi slabă și dezrădăcinată, incapabilă de a rămâne neatinsă în fața trăirilor, interacțiunilor cu alți oameni și mai ales a fricii. Probabil că numai în momentul în care nu am mai avea sentimente și am fi cu totul înrădăcinați în credințele noastre am putea crede în adevărul pur. Dar până atunci, omul continuă să fie om, crezându-și propriul adevăr, cel care îi oglindește sufletul și îl întruchipează în ochii săi și ai altora așa cum își dorește.

Pentru tâlharul Tajomaru, adevărul este că e puternic, curajos și victorios, că soția samuraiului este o femeie ușoară, imorală, iar samuraiul, un adversar puternic, dar ușor de păcălit și de învins. Pe soția samuraiului, adevărul o face o victimă ce nu a avut de ales, aceasta implorând să fie pedepsită pentru ceea ce a făcut (deoarece, conform povestirii ei, își păstrează moralitatea). Mai mult decât atât, moartea soțului este ceva ce nici nu cunoaște, întrucât se află în afara ariei sale de știință. Samuraiul afirmă că s-a sinucis întrucât nu a suportat gândul că a căzut pradă unei nenorociri așa de mari a lumii, cu toate că el a încercat să ajungă la o înțelegere cu banditul. Pădurarul, cel care minte cel mai mult la proces afirmând că nici măcar nu a fost prezent în momentul crimei, ci doar s-a întâmplat să găsească trupul mortului, povestește mai târziu, în templu, că adevărul său este că femeia i-a provocat pe bărbați să se dueleze pentru ea, acest fapt provocând moartea soțului.

Fiecare personaj încearcă prin povestea spusă în instanță să se pună pe un piedestal al adevărului, un piedestal al corectitudinii pe care numai el îl atinge prin moralitate. În fiecare dintre povești, cel care relatează ceea ce s-a întâmplat nu își atribuie niciun fel de vină, în afară de banditul ce mărturisește că el a fost autorul crimei, fapt menit să-i hrănească orgoliul și, în propriii ochi, îi întărește imaginea pe care dorește să o aibă. Pădurarul, pentru a se elibera de orice vină și pentru a evita să cadă în bucla nesfârșită, plină de remușcări, a crimei la care devine complice, afirmă de la început că nu a văzut nimic, ci doar a găsit trupul neînsuflețit. Deci, fie că a făcut sau nu ceva, el este totuși cel care dezgroapă misterul și determină căutarea adevărului, neștiind că el însuși va fi atât de profund răscolit de aceste rătăciri.

Scena de la final este cea care îmi oferă răspuns la întrebarea Care este cea mai apropiată formă a adevărului? și, de această dată, conștiința umană și remușcările sunt cele care demonstrează că există speranță în umanitate. Mulțumită ție cred că pot să-mi păstrez credința în om. Odată cu găsirea sufletului nevinovat, neatins de cruzimea lumii, un nou exemplu de degradare umană are loc: al treilea bărbat care a ajuns la templu fură kimonoul copilului găsind ca scuză faptul că răul mai mare a fost deja înfăptuit – abandonarea copilului de către părinți (Toți găsesc scuze) și ascunzându-se după ideea că dacă nu ești egoist, mori. În final, tăietorul de lemne dă dovadă de bunătate când salvează copilul, demonstrând, astfel, că în sufletul său este speranță, deci și adevăr. (Maria Roșca)

Adevărul și fricile, dorințele ce îl determină

Filmul japonez  Rashomon, deși prezintă o lume diferită de cea în care trăim, o realitate în care crima, violul și lupta ajung să domine universul muritorilor, evidențiază, totodată, condiția umană, creează un exemplu de om ce, odată supus unei încercări, este incapabil să fie sincer cu el însuși, respectiv, un tăietor de lemne ce își construiește propria realitate pentru a scăpa de consecințele vieții. Pe lângă mesajul ce așteaptă să fie deslușit la final, Akira Kurosawa ne introduce, mai întâi, într-un spectacol subtil și terifiant ce ia forma unui joc. În prima etapă ești doar un spectator, însă în a doua te trezești brusc îmbrăcat într-o robă neagră de judecător, aruncat în fața martorilor care se uită direct către camera de filmat, adică spre tine, martori care, pe rând, spun propria variantă a poveștii. Filmul propune indirect privitorului o sarcină, devine o ecuație pe care încerci să o rezolvi, un puzzle ale cărui piese așteaptă să fie descâlcite dintr-un ghem al perspectivelor incongruente, înșelătoare. Deși ajungi să participi la acest joc al ghicitului, deși simți că tu însuți faci parte din joc, aștepți la final ca adevărul să fie dezvăluit. Cu toate acestea, Rashomon nu îți oferă această opțiune, te lasă doar să cauți și să alegi o versiune (cea mai plauzibilă) a adevărului.

Descoperim, așadar, cele patru mărturii, prima fiind a banditului Tajomaru, care, așezat în fața noastră, începe să povestească plin de satisfacție, într-un râs haotic, cele întâmplate. Lejeritatea cu care istorisește și faptul că își admite vina pentru moartea samuraiului și violul femeii ne determină să creadem inițial în varianta sa. De altfel, firul întâmplării este descifrat clar, nu pare a exista nicio fisură. Banditul, fermecat de apariția angelică a femeii, decide să o răpească pentru sine. Îl ademenește pe samurai într-o capcană, îl leagă de un copac, după care încearcă să-i violeze soția. Dezonorată și cuprinsă astfel de rușine, aceasta le spune bărbaților să se dueleze cinstit pentru ea, urmând să rămână cu cel care va ieși câștigător. În final, deși tâlharul învinge, femeia pleacă, lăsându-l în urmă pe Tajomaru, mâhnit de pierderea iubirii vieții lui.

Un om care suferă din dragoste este tentat să-și exprime, să-și arate sentimentele (sentimente ce nu pot fi decât reale) pentru a se elibera de frustrările și suferința ce vin odată cu iubirea. Tajomaru este pus într-o astfel de situație, conștientizează că a fost părăsit de femeia de care se îndrăgostește și începe să râdă, râsul pentru el reprezentând un mecanism de eliberare. Prin urmare, ajungem la întrebarea de la început: Este sau nu vinovat banditul?

Urmează a doua mărturie, cea a femeii, în care observăm că, la rândul ei, își asumă vina, contrazicând complet declarațiile tâlharului. Soția are un comportament ciudat, prefăcut, aproape teatral. Ne lasă să o privim ca pe o femeie slabă, speriată de privirea rece a soțului, privire ce a determinat-o să-și dorească moartea. Ia astfel pumnalul în mână și îl întinde samuraiului, însă leșină înainte să apuce să i-l ofere. Abia după ce se trezește, conștientizează că bărbatul ei a fost înjunghiat cu propria armă. Deși reușim să-i identificăm suferința, rămânem cu o nedumerire: Poate totuși o privire să te facă să-ți dorești moartea?

Samuraiul are și el ocazia de a spune propria variantă a poveștii prin intermediul unui spirit. Astfel, se creionează cea de-a treia perspectivă, din care aflăm că, rănit de spusele femeii adresate banditului „ia-mă cu tine”, decide să se sinucidă. De asemenea, Tajomaru, văzând lipsa de respect a soției față de soț, trece din ipostaza de îndrăgostit în cea de justițiar, încercând să o omoare. Însă de ce și-ar fi dorit acest lucru dacă totul era în avantajul lui? Femeia iubită i s-a aruncat în brațe, iar el o respinge. Un om îndrăgostit ar face așa ceva?

Rămânem, așadar, cu ultima variantă, cea a tăietorului de lemne, care vine cu două abordări: în prima intervenție declară că l-a văzut deja mort pe samurai, afirmând că nu a găsit nicio armă în perimetrul pădurii. Apoi, în templu, când i se dezvăluie micul secret, este nevoit să explice, așa cum orice om simte nevoia de a se spovedi după un mare păcat. Fără presiunea judecătorului, acesta spune o nouă poveste, inducându-l în eroare pe părintele ce declară că și-a pierdut speranța în umanitate. Plânsetul copilului, ca o alarmă deșteptătoare, scoate personajele din atmosfera rece, atrăgându-le atenția spre ceva nou. Fiind părăsit de părinți și adus la templu poate cu un scop, pădurarul decide să adopte pruncul. Alege să facă un lucru bun, iese din ipostaza de observator și dorește să se implice, fapt ce-l convinge pe şaman că poate umanitatea nu a pierit definitiv din – și dintre – noi. Astfel, cum copilul, simbol al purității, reprezintă un nou început, un început fără păcate și greșeli, pădurarul ajunge, la rândul lui, un „copil” – renaște și devine un om nou, începe o altă viață cu noi posibilități. De aceea, prin faptă bună a tăietorului de lemne, ajungem să credem cel mai mult în varianta sa de adevăr. (Teodora Chirilă)

Adevărul și adevărul „meu”

În Rashomon, fiecare personaj furnizează o perspectivă diferită asupra aceluiași eveniment, iar discrepanțele semnificative dintre relatări indică subiectivitatea și relativitatea adevărului. Personajele, absorbite de propriile probleme și complexități emoționale, distorsionează realitatea în funcție de nevoile și de interesele lor.

Banditul oferă o perspectivă asupra întâmplărilor în care își glorifică abilitățile și încearcă  să-și justifice comportamentul criminal prin prezentarea femeii samuraiului ca fiind de acord cu avansurile sale. Această viziune este motivată de egoism și de dorința de a-și păstra imaginea de aventurier curajos. Soția se prezintă ca victimă a circumstanțelor, încearcă să obțină compasiunea audienței prin înfățișarea ei, dorind să pară vulnerabilă și nevinovată, ascunzând adevărata sa implicare în tragedie. Tăietorul de lemne, în calitate de martor, adoptă o perspectivă care îl scutește de orice vină. Cu toate acestea, el omite fapte importante și ascunde adevărul pentru a-și proteja imaginea. Interesul său este să evite consecințele și judecățile asupra conduitei adoptate.

Aceste perspective diferite subliniază relativitatea adevărului și subiectivitatea în interpretarea evenimentelor. În comparație, povestea directă a Samuraiului rămâne ancorată în onoare și loialitate, fără a se lăsa influențată de dorințe egoiste sau nevoi de autojustificare. (Erick Parfene)

În loc de concluzie:

În căutarea adevărului și față în față cu limitele noastre de a-l înțelege, Akira Kurosawa în Rashomon propune multiple fațete asupra aceleiași realități, obligându-ne să ne reamintim că fiecare dintre noi trăiește diferit de ceilalți unul și același eveniment, că e dificil să judeci atunci când ești direct implicat, dar și atunci când mărturisirile/povestea nu coincide. Iar povestea are întotdeauna tot atât de multe forme și fațete câți oameni o spun.

 

* Astăzi, de Ziua Colegiului Național, am intrat în dialog cu cei care au fost pe băncile acestui colegiu completând perspectiva lor asupra unui film discutat la opționalul „Cinematografia de artă și literatura. Puteți citi AICI și AICI opiniile fostelor eleve, acum studente; Tamara Bivol (Sefă de promoție CNI, Facultatea de Drept- Iași), Anastasia Fuioagă (Facultatea de Litere – Cluj-Napoca), Viviana Gheorghian (Facultatea de Drept – Iași)

Maria Roșca (redactor-șef adjunct Alecart), Teodora Chirilă, Erick Parfene sunt elevi în clasa a X-a, mate-info, la Colegiul Național Iași.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!