Cititorii despre Lansarea Alecart 9

Dacă nu aţi fost la Lansare, redactorii şi cititorii Alecart vin pentru voi cu opinii, comentarii şi imagini de la Lansare. Cum a fost Lansarea, care au fost subiectele dezbătute, ce am învăţat de la absolvenţii Alecart, cum intrăm în pregătirea numărului aniversar Alecart 10, toate acestea pe blogul Alecart prin redactorii noştri.

DSCN3547

Oana Balan despre Lansare: ” În postura în care mă aflu în momentul de față pot spune  că lansarea revistei a fost cu totul deosebită. Mă așteptam la un eveniment rigid, deși totul a decurs într-un mod neașteptat de natural. Tema discuției, din punctual meu de vedere, probabil a creat, cel puțin, un exercițiu de gândire pentru noua generație. Modalitatea prin care o parte din redactorii absolvenți  şi-au exprimat opinia asupra mediului în care își desfășoară studiile a fost veritabilă, specifică stilului alecartian. Ideea principală, „Timpul a trecut. Cu ce am rămas?”, ar fi trebui să atragă marea parte a celor ce se aflau în sală. Caracterul natural al fiecărui reprezentant Alecart s-a concretizat în final printr-o stare cu totul deosebită evocată de reprezentația lui Florin Mantale”.

DSCN3592

Cătălina Dontu vine pe blogul nostru cu un comentariu de luat în seamă: „Prima idee pe care mi-am format-o în timpul discuțiilor din cadrul lansării numărului 9 al revistei Alecart, în postura de elev, a fost formulată și evocată anterior de către Dan Croitoru în articolul său: „Dacă mă uit înapoi, pot spune că viața mea a fost ca un sistem de trenuri.[…]Cobori dintr-unul și urci în altul. Importantă este călătoria. Urcați-va într-un tren. Într-un fel sau altul veți simți ce pași trebuie urmați.” Această analogie între căile feroviare și necesitatea umană de a alege în viață a reprezentat un punct de pornire al discuției, al dialogului dintre absolvenții care i-au sfătuit, în spiritul specific alecartian, pe tinerii elevi, din care fac parte și eu personal, în legătură cu opțiunea universitară. Senzația de liberă exprimare, de naturalețe debordantă și calm persistent, ce în final se concretizează prin reprezentația lui Florin Mantale la pian, mi-a oferit două ore de
cugetare asupra propriilor decizii, a trenurilor mele ce își așteaptă semnalul de pornire”.

DSCN3664

Povestea Lansării Alecart în alte poze în curând pe blog.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!