Vineri, 23 martie, de la ora 14:30, la Cafeneaua MERU (Copou, Casa cu Pasaj, Bd. Carol I, nr. 3) din Iaşi, Claudiu Komartin este invitatul Clubului de lectură Alecart, cu prilejul apariției antologiei Maeștrii unei arte muribunde (Poeme alese, 2010-2017), publicate la Editura Cartier.
Vor prezenta: Tamara Bivol, Viviana Gheorghian, Ioana Tătărușanu
Moderator: Emil Munteanu
Eveniment organizat de revista Alecart
Partener: Cafeneaua MERU
Dialogul dintre alecartieni și Claudiu Komartin va fi precedat de un recital de poezie susținut de elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, coordonați de prof. Nicolae Ionescu.
Claudiu Komartin: „Maeștrii unei arte muribunde va cuprinde trei volume – dintre care unul inedit; asta e, pentru mine, una dintre mizele acestei apariții, să vin și cu ceva nou pe lângă lucrurile pe care cei care m-au citit le cunosc deja: cartea va începe cu Douăsprezece secunde până la dispariția luminii, 36 de poeme scrise între august 2013 și iunie 2017, care cred că arată cam în ce punct a ajuns scrisul meu.
Antologia din „Cartier de colecție” îl va avea ca redactor pe Emilian Galaicu-Păun (greu să găsești un scriitor mai bun și mai profesionist decât el pentru treaba asta) și va fi însoțită de fotografii (după tipicul colecției) făcute de Ana Toma. În plus, de copertă și paginare se va ocupa Vitalie Coroban, artist și grafician despre care nu se poate vorbi decât la superlativ. O combinație bună, zic eu. Așteptați-vă la cea mai frumoasă carte a mea de până acum.”
(http://unanotimpinberceni.blogspot.ro/2017/07/maestrii-unei-arte-muribunde.html)
Ilinca Zaharia-Lefter : „Douăsprezece secunde până la dispariție luminii, douăsprezece secunde în care gândurile sunt fundalul tăcerii, în care cuvintele, versurile răsună ca o reverberație în coșciugul intim, vidat al sufletului și formează constelații, țes pături care să încălzească și după ce clepsidra cu cele câteva momente s-a terminat. Sentimentul acut pe care poeziile lui Claudiu Komartin mi l-au lăsat este că cele douăsprezece versuri pentru îndepărtarea fricii au fost, pentru el, deja scurse, iar moartea e cea care se metamorfozează în unicul lucru de care avem nevoie.
Totul aici este atât de cald și de familiar numai fiindcă nu are cum să dureze.// Obiectele știu mai bine decât noi să dispară. Și literele la fel, cuvintele.
Moartea pe care o invocă atât de sincer Komartin nu implică atât dispariția fizică, ci poate, o ieșire a sufletului din trup care are loc înainte de ultima bătaie a inimii. Sufletul părăsește ființa, iar aceasta rămâne să trăiască mai departe într-o tăcere interioară care o umple. Tonul este unul resemnat, parcă născut în urma unei succesiuni de astfel de morți. Schimbarea de condiție (viu/mort, viu și mort) se poate produce în douăsprezece secunde sau poate surveni într-un viitor incert. Totuși, simpla înțelegere a existenței unei schimbări care îți poate aduce moartea (de care devii conștient parcurgând versurile lui Komartin) te lasă cu o liniște pe care ajungi să o umpli cu propriile ecouri sufletești.”
(Ilinca Zaharia-Lefter este elevă în clasa a X-a, filologie, la Colegiul Național Iași)
Andrei Rusu: „Poeziile lui Claudiu Komartin devin nu numai o modalitate de comunicare, ci și un catalizator în reacția a doi moli de uman cu unul de iubire, o chimie inexplicabilă, asemenea unei axiome care trebuie înțeleasă prin simțuri, în care produșii de reacție sunt lumi întregi din versuri și din lumina ochilor ei, soare și lună sub care guvernează acea simplitate vie:
amintește-mi tu începutul spune-mi că/ lumea era o pajiște desfășurată la picioarele noastre iar noi/ făceam de-adevăratelea poezie/ versuri ce treceau de la unul la altul și ardeau în aer ca artificiile.
(Andrei Rusu, redactor Alecart, este elev în clasa a X-a, mate-info, la Colegiul Național Iași.)
Ioan Coroamă: „O scriere implozivă, prin care eul își minimalizează forțele până la limita simțului uman, o scriitură care lovește zona de confort a cititorului prin duritatea imaginilor „de cobalt” și a discursivității confesive a eului cu o speranță uitată, aflată „în lumi cu ceruri minuscule și lumi fericite, în care memoria este speranță și rănile sunt dinainte vindecate.
Komartin face un exercițiu de catabază prin poetica sa, testându-şi propriile limite de a supraviețui infernului nekrorealităţii din jur, ce-i mușcă fierbinte din piele, un exercițiu pe termen lung, ce oferă un motiv de reflexie asupra adevăratelor fațete ale vieții, atunci când vom înțelege că moartea există în locurile în care ne-am aștepta, poate, cel mai puțin.”
(Ioan Coroamă este elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași)
